CE FACEM PENTRU COMPETITIVITATEA PRIN CALITATE A ROMANIEI PE PIATA MONDIALA? (Urmare din nr. trecut)
Data: 16-31 martie 2003
C. Impactul transpunerii în Romania a sistemelor de management al calitatii din Uniunea Europeana
În prezent se stie tot mai mult si în Romania ca un sistem de management al calitatii poate fi un factor determinant esential al cresterii eficientei, eficacitatii, productivitatii si profitului organizatiei în care este implementat.
Limitandu-se la competitivitatea produselor/ serviciilor romanesti si la libera lor circulatie în spatiul comunitar, un alt studiu - realizat între anii 2001-2002 de o echipa condusa de subsemnatul, în cadrul Institutului European din Romania (cu privire la impactul transpunerii în Romania a sistemelor de management al calitatii din Uniunea Europeana) - a ajuns la urmatoarele concluzii:
1. Transpunerea în Romania a prevederilor Acquis-ului comunitar privind Cap.1 (referitor la libera circulatie a marfurilor/ bunurilor/ produselor) a fost doar partial realizata. De aceea, aceasta transpunere ar trebui sa reprezinte o prioritate absoluta a preocuparilor privind adoptarea Acquis-ului în Romania. Cu siguranta, transpunerea poate necesita unele amanari („perioade de tranzitie”) obiective, dar sunt necesare eforturi sustinute pentru a asigura transpunerea integrala la termenele asumate.
2. Libera circulatie a marfurilor/ bunurilor/ produselor (ca obiect al Cap. 1 al Acquis-ului) si cresterea competitivitatii (ca abilitate a unei tari/ întreprinderi de a genera mai multa bunastare/ prosperitate decat concurentii ei, pe piata mondiala/ locala) sunt puternic interconditionate întrucat reprezinta obiective comune esentiale ale evaluarii conformitatii. Actuala Politica industriala oficiala a Romaniei si al sau Plan de actiune (aprobate prin HGR 965/2001, modificata în aprilie 2002) nu reflecta în masura suficienta relatia existenta între competitivitate si calitate. În plus, consideram ca ar trebui avute în vedere, simultan, ambele domenii - reglementat (obligatoriu) si nereglementat (voluntar) - ale Acquis-ului comunitar, si nu doar domeniul reglementat.
3. Adoptarea legislatiei prevazuta de Acquis nu este suficienta pentru ca aceste reglementari sa functioneze si pentru ca Romania sa poata fi admisa în UE. Romania mai are nevoie si de infrastructuri functionale, credibile, eficiente si eficace, de noi si efective politici macroeconomice, precum si de o cultura adecvata a managementului participativ/ antreprenorial pentru a putea face fata cu succes redutabilelor si multiplelor obstacole culturale ce franeaza implementarea cadrului legislativ si institutional specific UE.
4. Ca urmare a dificultatilor tranzitiei si a obstacolelor culturale identificate, consideram ca Romania nu a creat înca un mediu tehnic de afaceri care sa fie suficient de omogen, transparent si credibil astfel încat sa poata avea încredere în el atat autoritatile publice cat si, mai ales, agentii economici si consumatorii din tara noastra. Altfel spus, cu toate progresele considerabile obtinute în dezvoltarea si îmbunatatirea functionarii organismelor infrastructurii de evaluare a calitatii si organizatiilor de protectie a consumatorilor, înca nu exista în Romania un mediu tehnic suficient de credibil în cadrul caruia sa poata fi dezvoltate, consolidate si îmbunatatite EXCELENºA ÎN AFACERI si COMPETITIVITATEA PRIN CALITATE ale agentilor economici. În aceste circumstante, generarea încrederii în produsele/ serviciile romanesti si în furnizorii acestora este o sarcina dificila, îndrazneata si costisitoare dar, totusi, realizabila.
5. Privatizarea ca atare si singura nu solutioneaza în mod automat problemele privind competitivitatea prin calitate a unei întreprinderi. De fapt, ea înseamna doar un simplu transfer de responsabilitate si ar trebui sa fie urmata de masuri manageriale adecvate vizand dezvoltarea/ îmbunatatirea competitivitatii organizatiei.
6. Politicile si strategiile în domeniul calitatii ce urmeaza a fi adoptate în Romania anilor 2002-2007 ar trebui sa se inspire din politicile si strategiile în domeniul calitatii adoptate de statele membre ale UE între anii 1985-2000, întrucat datorita lor s-a obtinut actuala competitivitate prin calitate a acestora.
7. Anumite studii publicate de Comisia Europeana, ca de exemplu: EUROPEAN COMMISSION, DG III INDUSTRY - Working Document on the European Quality Promotion Policy or the European Way towards Excellence (1995) au demonstrat în mod clar relatia efect-cauza existenta între competitivitatea unei economii nationale si masura în care agentii sai economici cunosc si aplica principiile, metodele si tehnicile specifice managementului calitatii. Neglijarea acestui aspect, din ignoranta si/ sau suficienta, în special la nivel guvernamental (de exemplu, prin neimplementarea sistemelor de management al calitatii în cadrul administratiei publice centrale, prin absenta unor stimulente morale/ materiale adecvate destinate agentilor economici care se decid sa implementeze un asemenea sistem etc.), dar si la nivel microeconomic (de exemplu, prin neadoptarea unui sistem de remunerare în functie de performantele obtinute individual si în grup) au fost - si înca mai sunt, din pacate - grave erori tactice.
Principalele constatari ale acestui studiu (sustinute exclusiv de dovezi faptice) sunt:
* Au fost deja implementate unele elemente fundamentale ale Sistemului national de management al calitatii din Romania.
* Rolurile si responsabilitatile diferitelor entitati (publice sau private) implicate sau ce vor fi implicate în Sistemul national de management al calitatii din Romania sunt de regula necorelate, uneori sunt neclare, incomplete sau redondante, iar în cateva cazuri înca nici macar nu au fost stabilite.
* Entitatile implicate în Sistemul national de management al calitatii din Romania practica o abordare subdezvoltata a managementului participativ.
* Nu exista un sistem de elaborare participativa – implicand toti factorii interesati – a politicilor si strategiilor macroeconomice specifice Sistemului national de management al calitatii din Romania.
* Efectivitatea si eficienta proceselor implicand diferitii actori/ parteneri – publici si privati – ai Sistemului national de management al calitatii din Romania sunt, în general, reduse.
Pentru fiecare din aceste constatari, studiul prezinta - pe langa argumente de ordin faptic - numeroase propuneri de actiuni ce ar trebui sa fie realizate si în Romania, în scopul armonizarii cu standardele, procedurile si practicile existente în statele membre ale UE.
3. Concepte ignorate/ obscure/ confuze, prejudecati nocive persistente, atitudini si comportamente contraproductive în Romania contemporana
In opinia autorilor studiului mai sus mentionat, toate aceste prejudecati, atitudini si comportamente reprezinta redutabile obstacole culturale care se opun transpunerii în Romania a legislatiei, structurilor, standardelor, procedurilor si practicilor aferente Acquis-ului comunitar, prin diferite forme de manifestare a rezistentei la schimbare.
Printre solutiile posibile aplicabile în scopul reducerii acestei rezistente la schimbare figureaza: informarea, educarea, (re)calificarea, training-ul, motivarea etc.
Cateva din cele mai uzuale asemenea obstacole culturale sunt prezentate în continuare.
A. Exemple de concepte ignorate/ obscure/ confuze în Romania
Management, Sistem de management, Sistem de management al calitatii, Politica/ Strategie/ Obiective/ Plan în domeniul calitatii, Efectivitate, Eficienta, Responsabilitate moral-financiara („Accountability”), Responsabilitate juridica („Liability”), Neconformitate, Control, Inspectie, Controlul calitatii, Costurile calitatii, Asigurarea calitatii, Managementul total al calitatii, Excelenta în afaceri, Securitate, Siguranta, Certificare obligatorie/ voluntara, Acreditare, Capacitatea de a actiona ca lider („Leadership”), Etalonare concurentiala („Benchmarking”), Reproiectare-Reorganizare („Re-engineering”), Empowerment, Partener de interese („Stakeholders”), Delegare de responsabilitati, Societatea învatamintelor/ cunostintelor („Learning/ Knowledge Society”) etc.
B. Exemple de prejudecati nocive persistente în organizatiile din Romania
“Calitatea este problema exclusiva a statului/ guvernului.”
“Avem nevoie de o Lege a calitatii.”
“Calitatea se obtine în principal prin lozinci !”
“Toate standardele ar trebui sa fie obligatorii !”
“In întreprinderi, calitatea este, în general, problema muncitorilor.”
“Noi nu putem face nimic pentru a obtine calitatea !”
“Numai cine nu munceste nu greseste.”
“Greselile si deficientele trebuie ascunse pentru a nu determina criticarea si sanctionarea celor vinovati.”
“Acumularile cantitative determina salturi calitative.“
“Prin natura lor, salariatii sunt lenesi iar muncitorii - hoti, astfel încat întreg personalul trebuie sa fie supravegheat în detaliu, în mod individual si permanent. ”
“Ordinul superiorului/ sefului este lege pentru subordonat si trebuie sa fie executat întocmai, la timp si fara comentarii.”
“Puterea sefilor se bazeaza doar pe capacitatea lor de-a distribui recompense si sanctiuni.”
“ªeful are întotdeauna dreptate.”
“Muncitorii pot fi motivati doar prin bani.”
“Sa moara si capra vecinului!”
“In democratie fiecare este liber sa faca tot ceea ce doreste.”
C. Exemple de atitudini contraproductive actuale în organizatiile din Romania
„A face profit este o ocupatie imorala.”
„Exista întotdeauna alte prioritati si preocupari mai importante decat calitatea.”
„Cei care s-au îmbogatit în Romania postdecembrista sunt mai toti necinstiti si corupti”- întrucat în Romania exista numeroase oportunitati mai usoare si mai accesibile de-a “face bani” si chiar deveni bogat fara sa realizezi un produs/ serviciu pentru altii si fara sa te intereseze calitatea (de exemplu : prin coruptibilitate, "inginerii financiare", subventii, indemnizatii, „ajutoare”, intermedieri etc.)"
Managerii de varf (uneori chiar si managerii intermediari) nu au nevoie de educatie si instruire pentru calitate întrucat calitatea nu este problema lor.
Nu este posibila remunerarea personalului salariat în functie de calitatea eforturilor si rezultatelor lor.
“CINE trebuie sa faca” este cu mult mai important decat “PENTRU CE trebuie sa faca”, ”CE trebuie sa faca” si „CUM trebuie sa faca”.
“Noi muncim, nu gandim!” (altfel spus, “Munca fizica este cu mult mai importanta decat munca intelectuala”, “Muncitorii nu au nevoie de personal TESA” etc.)
“Merge si asa!”
“Nu trebuie sa-ti pese de calitate întrucat ea nu este problema ta.”
“Nu lasa pe maine ceea ce poti face astazi ci lasa pe poimaine, întrucat pana atunci nu va mai fi nevoie!”
“In Romania, calitatea este o problema ce nu poate fi rezolvata azi sau maine ci doar, poate, poimaine!”
D. Exemple de comportamente contraproductive actuale în organizatiile din Romania
A te face ca muncesti
A nu actiona în mod creator în beneficiul altora
A nu învata din greseli
A nu-ti asuma din proprie initiativa responsabilitati continue privind îmbunatatirea calitatii
A nu comunica în mod eficient si efectiv
A bloca procesele de comunicare (inclusiv a monopoliza informatia sau a nu dori sa comunici)
A nu-ti asuma responsabilitatile stabilite oficial de comun acord (cu sau fara împiedicarea altora de-a actiona în acelasi sens)
A nu-ti respecta propriile promisiuni (discrepanta dintre vorbe si fapte)
A nu te perfectiona permanent individual si în grup (de exemplu, prin evaluarea continua a indicatorilor unei organizatii privind eficienta, efectivitatea, productivitatea, costurile calitatii etc.)
A nu delega altora o parte a propriilor responsabilitati
A crea/ cumpara o imagine falsa pe piata (prin publicitate sau "premii pentru calitate" ce nu implica evaluarea candidatului etc.)
A evita/ bloca orice indicator sau prevedere privind calitatea muncii si retribuirea angajatilor în functie de performantele lor individuale si în echipa – ca de exemplu în cadrul “Contractelor colective de munca ” (negociate de sindicate cu reprezentantii patronatelor si ai administratiilor publice si private, la nivel national, sectorial si local) sau în recent publicatul Cod al muncii
4. Inadvertente regretabile în legislatia si practicile comunitare adoptate în Romania
Anii 2001-2002 au adus cateva reglementari de mare importanta pentru implementarea Capitolului 1 al Acquis-ului comunitar:
-Legea nr. 608/ 2001 privind evaluarea conformitatii produselor;
-Legea nr. 245/ 2002 pentru aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 38/ 1998 privind acreditarea si infrastructura pentru evaluarea conformitatii;
-Legea nr. 355/ 2002 pentru aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 39/ 1998 privind activitatea de standardizare nationala în Romania.
Confundarea termenilor “informare” si “educare ”
Celebra OG 21/1992 cu privire la protectia consumatorilor nu contine în Capitolul IV – Informarea si educarea consumatorilor, nici-o prevedere referitoare la educare (desi aceasta OG a fost ulterior modificata, chiar de mai multe ori, cu aprobarea Parlamentului). Precizez ca, în timp ce „informarea” este doar o simpla actiune de transmitere a informatiei, „educarea” este o actiune mult mai complexa de dezvoltare a facultatilor fizice, intelectuale si morale – prin inducerea anumitor deprinderi, atitudini, comportamente etc. – la persoanele în curs de educare. În consecinta, atat Oficiile pentru Protectia Consumatorilor cat si însasi Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor declara public ca se ocupa de “educarea consumatorilor” dar, de fapt, realizeaza doar “informarea consumatorilor” (aparand astfel o discrepanta majora între vorbe si fapte). Mentionez ca, la nivelul UE si al unor state membre, exista de multi ani „politica de educare a consumatorilor.”
In Romania, la peste un deceniu de la adoptarea primelor reglementari privind protectia consumatorilor romani si de la crearea OPC/ ANPC, consumatorii romani sunt doar informati, nu si educati, astfel încat ei nu au putut adopta înca acele comportamente si atitudini specifice consumatorilor din statele membre ale UE si, în consecinta, ei nu au înca forta acestora de-a impune pe piata anumite cerinte privind calitatea produselor si serviciilor.
Confundarea „cauzei” cu „efectul”
Acquis-ul comunitar include numeroase Directive a caror respectare este obligatorie în statele membre ale UE si a caror transpunere în legislatia romaneasca s-a facut fie prin Ordonante (OG), aprobate ulterior de Legi, fie prin Hotarari de Guvern (HGR). De mentionat ca în statele membre ale UE, întrucat Directivele au o maxima importanta, de regula ele se transpun exclusiv prin Legi, asa cum s-a procedat în toate statele membre ale UE.
Dar chiar si asa, uneori, transpunerea a generat unele contributii “creatoare” penibile, cum ar fi cazul HGR 1337/ 2000, OM 1337/ 2000, HGR 567/ 2002, HGR 710/ 1999, OM 54/ 2000 si HGR 1275/ 2001 (a se vedea Tabelul 4) în care termenul “securitate” din Directive (cu referire la un produs - ce este întotdeauna o cauza a securitatii/ insecuritatii) a fost tradus prin „securitatea utilizatorilor de…” (echipamente, jucarii), ceea ce reprezinta un efect al cauzei mai sus mentionate. Sa fie oare aceasta interpretare o ilustrare a superficialitatii cu care tratam efectele în loc sa ne adresam cauzelor, sau o dovada de ignoranta, pe fondul activitatii temutei structuri omonime de dinainte de 1990? De fapt, conform standardelor ISO 9000, „securitate” înseamna o "situatie în care riscul de vatamare sau de deteriorare este limitat la un nivel acceptabil"…
C. Responsabilitati redondante
Desi la nivel comunitar exista mai multe solutii practice privind acreditarea organismelor de certificare în domeniile reglementate (referitoare la produsele ce pot pune în pericol viata/ sanatatea omului sau calitatea mediului înconjurator) si în domeniile nereglementate (referitoare la celelalte produse), nicaieri nu exista responsabilitati redondante în acest sens, precum cele introduse de OM-MIR 251/2001 si de Norma Metodologica din 16.05.2002 („privind desemnarea si notificarea nationala a laboratoarelor de încercari, precum si a organismelor de certificare si de inspectie care realizeaza evaluarea conformitatii produselor din domeniile reglementate”). Conform acestor reglementari, "acreditarea" este responsabilitatea organismului national de acreditare Asociatia pentru Acreditare – RENAR, iar "autoritatile competente" (de exemplu, MIR - Ministerul Industriei si Resurselor, caruia i s-a atribuit calitatea de „autoritate de stat care coordoneaza domeniul infrastructurii calitatii si evaluarii conformitatii”) au responsabilitatea "desemnarii si notificarii nationale" ale acelor organisme ce au fost acreditate (de RENAR) si functioneaza în domeniile reglementate. De fapt, aceasta procedura - mult prea complexa, birocratica, costisitoare si cronofaga – dubleaza evaluarea agentului economic candidat (pe baza aproximativ acelorasi criterii), fara sa introduca o valoare adaugata suplimentara pentru client, desi acesta pierde timp, nervi si bani pentru a fi „acreditat”, ”desemnat” si ”notificat”. De fapt, procedura demonstreaza lipsa de încredere a autoritatilor competente (guvernamentale) în societatea civila, reprezentata de organizatia neguvernamentala RENAR.
Aceeasi neîncredere - ba chiar si anumite ingerinte inacceptabile, remarcate si de dl Bernard Vaucelle, consultat al CEE si reputat specialist în domeniu, „coach”-ul echipei ce a realizat Studiul 6 pentru IER - transpar si din prevederile Legilor de aprobare a Ordonantelor privind acreditarea si standardizarea, conform carora, în cadrul organismelor nationale de acreditare si standardizare (ASRO, respectiv RENAR), autoritatea de stat are un rol privilegiat – fata de alte parti interesate si contrar prevederilor standardelor internationale – prin responsabilitati ca: numirea unui vicepresedinte „cu drept de veto nominal în luarea deciziilor” (desi dreptul de veto nu exista în practica europeana!), acordarea/ retragerea recunoasterii acestora (prin HGR!), elaborarea unui statut-cadru obligatoriu (aprobat prin Ordin al Ministrului MIR!) etc.
Mentionez ca în tarile cel mai putin performante din punct de vedere al competitivitatii (Bulgaria, Rusia, Ucraina) continua sa existe organisme guvernamentale de standardizare, certificare, acreditare, iar în tarile cele mai competitive (SUA, Japonia, Marea Britanie, Franta, Germania etc.) aceste responsabilitati revin integral unor ample „parteneriate public-privat” (structurate adecvat pe orizontala si verticala), în cadrul carora statul este doar una din partile interesate si are absolut aceleasi drepturi ca si celelalte parti, fara sa se bucure de anumite privilegii speciale.
D. Politici industriale fara politici de promovare a calitatii/ competitivitatii
Un prim document consistent privind Politica industriala a Romaniei si Planul sau de actiune a fost aprobat prin HGR nr. 965/ 2001. Desi obiectivul general al politicii industriale a Romaniei consta în “cresterea competitivitatii economiei romanesti”, printre cele 12 obiective derivate, exista doar o vaga referire generala la „cresterea nivelului tehnic si a calitatii tehnologiilor produselor si serviciilor romanesti”, din cele 47 de pagini ale documentului, doar 12 randuri se refera explicit la calitate, iar din cele 115 puncte ale Planului de actiune, doar 5 puncte abordeaza explicit calitatea!
O varianta îmbunatatita a acestui document a fost publicata în aprilie 2002, prevazand – pentru implementarea obiectivelor politicii industriale si realizarea masurilor din Planul de actiune – derularea unui proiect de twinning cu o structura guvernamentala din Marea Britanie. La pct.7.3 al noului Plan de actiune apar, abia în final, urmatoarele actiuni implicand infrastructura calitatii din Romania:
-Proiect de twinning cu Ministerul Federal al Afacerilor Economice din Germania pentru infrastructura calitatii (buget PHARE: 800.000 EURO)
-Evaluarea compatibilitatii sistemului national de evaluare si certificare a conformitatii cu politicile si practica europeana (buget: 10.000 EURO)
ESTE FOARTE PUºIN! De fapt, nici în acest document nu exista referiri la:
-politica nationala de promovare a calitatii;
-politica nationala de educare a consumatorilor;
-parteneriatele public-privat absolut necesare pentru realizarea evolutiilor dorite;
-sistemul national de management al calitatii;
-politicile si strategiile nationale în domeniile standardizarii, metrologiei, protectiei consumatorilor;
-educarea populatiei active în domeniul managementul calitatii;
-organismele de instruire si consultanta în managementul calitatii;
-premiile european si roman pentru calitate etc.
E. Initiativa “Fabricat în Romania” si absenta unui sistem national credibil de testare comparativa a produselor si serviciilor
Dreptul universal al consumatorilor la informare – prevazut de altfel si în legislatia romaneasca – nu poate fi practic respectat în absenta unui sistem national credibil de testare comparativa a produselor si serviciilor oferite pe piata, asa cum exista - de multi ani - nu numai în mai toate tarile membre ale CEE, ci chiar si în unele tari concurente, candidate la admitere (de exemplu, în Ungaria). Rezultatele acestor teste ar fi trebuit sa fie publicate periodic, spre informarea consumatorilor si orientarea lor spre acele produse ce au raport calitate/pret maxim (sau servicii ce au raport calitate/tarif maxim). Desi avem în Romania, actualmente, peste o suta de laboratoare de încercari acreditate si mai multe organisme acreditate de inspectie sau de certificare a produselor, consumatorul roman nu poate sa cunoasca practic, direct de la comercianti, toate informatiile relevante si fiabile necesare pentru a decide în cunostinta de cauza achizitia acelui produs/ serviciu ce este simultan cel mai bun si cel mai ieftin. În consecinta, consumatorul din Romania nu se poate comporta ca un consumator din UE si alege, mai întotdeauna, doar produsul/ serviciul cel mai ieftin, indiferent de calitatea acestuia! Mai mult, ignoranta si suficienta în domeniu – dublate de un patriotism desuet si lozincard, dar si de anumite interese comerciale evidente - au generat dubioasa initiativa anti-europeana denumita „Fabricat în Romania” prin care se mai storc niste bani de la acei agenti economici ce sunt dornici sa obtina pe piata o anumita imagine, total nesemnificativa pentru cunoscatori (similara celei obtinute prin cumpararea asa-ziselor “premii pentru calitate” ce nu implica evaluari prealabile), în loc ca produsele lor sa faca obiectul unor testari comparative ale caror rezultate ar fi putut pune în mod credibil în evidenta acele produse romanesti ce sunt cu adevarat competitive prin calitate si pret .
Astazi credibilitatea pe piata se obtine tot mai putin prin publicitate si tot mai mult prin audituri ale calitatii, certificari si acreditari.
Concluzii
Relatia cauza-efect între absenta unor politici macroeconomice - simple, clare, usor accesibile, motivante, realizabile etc. - orientate spre competitivitate prin calitate, pe de o parte, si persistentele contraperformante economice ale Romaniei, pe de alta parte, a fost constatata si discutata public de multi ani. Cu toate acestea, înca nu s-a întreprins mai nimic în sensul eliminarii multiplelor deficiente semnalate mai sus. În consecinta, multe din aceste deficiente s-au agravat considerabil (a se vedea rezultatele anuntate la Davos).
Consider ca Romania are nevoie urgenta de o politica nationala de promovare a calitatii, precum si de o politica nationala de educare a consumatorilor. Chiar daca în Europa comunitara de dupa anul 2000, termenul „calitate” s-a banalizat prin obisnuinta tuturor si a fiecaruia de-a furniza exclusiv produse/ servicii de calitate (fiind astfel înlocuit, în denumirile de structuri, obiective, politici si strategii actuale, cu termenul „competitivitate”), în Romania suntem înca departe de o asemenea realitate, dupa cum demonstreaza zilnic mass-media noastra prin prezentarea prea numeroaselor situatii în care, în viata cotidiana a romanilor, predomina NON-CALITATEA sub toate formele ei.
Propuneri concrete în acest sens figureaza în Raportul si Anexele Studiului nr. 6 (cu privire la impactul transpunerii în Romania a sistemelor de management al calitatii din Uniunea Europeana), realizat între anii 2001-2002 de o echipa condusa de subsemnatul, în cadrul Institutului European din Romania (a se vedea situl www.eco3.be/romania ).