INGINERII SI TRANZITIA (Urmare din numarul trecut)
Data: 16-31 martie 2003
Dupa decembrie 1989, desi cu totii speram într-un reviriment al economiei, transformarile care au avut loc au fost distructive, cu imense pierderi spirituale si materiale în toate ramurile economiei, mai cu seama în industria de stat. Întârzierea privatizarii a avut ca urmare nu numai distrugerea bazei materiale a întreprinderilor de stat, ci mai ales a numeroase colective de ingineri proiectanti si cercetatori. Daca în anul 1990, afirmatia ca “industria româneasca este un depozit de fiare vechi” a fost ireala si iresponsabila, astazi ea a devenit o realitate trista. Numeroase sectii din marile întreprinderi au devenit “depozite de fiare vechi” prin furtul de utilaje, subansambluri si componente, valorificate în firmele-capusa sau pe piata de vechituri. Ca urmare, multe sectii din marile întreprinderi de stat au devenit nefunctionale, vandabile la preturi de nimic.
Pierderile produse prin distrugerea bazei tehnico-materiale a întreprinderilor de stat au fost mari, dar incomparabil mai mici decât cele produse de destramarea si dizolvarea echipelor si colectivelor de ingineri proiectanti si cercetatori. S-au desfiintat numeroase sectii, ateliere si birouri de proiectare. O parte din inginerii cu calificare superioara au parasit întreprinderile de stat, înca în anul 1990, pentru a-si întemeia firme proprii sau pentru a se angaja la firmele private aparute. Multi ingineri tineri deosebit de capabili au emigrat, iar majoritatea celor care au ramas în tara au optat pentru activitati comerciale sau au renuntat la inginerie. Cele mai mari pierderi le-au suferit institutele de cercetare, conditia inginerului cercetator fiind de-a dreptul umilitoare.
În procesul de privatizare, cele mai mici pierderi umane si materiale au avut loc în întreprinderile care s-au privatizat în primii ani ai tranzitiei si care s-au bucurat de prezenta la conducerea lor a unor specialisti promovati pe criteriul competentei, cu gândire sistemica, capabili sa dialogheze civilizat atât cu guvernantii, cât si cu cei guvernati. Dimpotriva, pierderile au fost imense în întreprinderile sau sectiile înca neprivatizate la a caror conducere au ajuns indivizi promovati pe criteriul apartenentei la partidul aflat la guvernare, indivizi incompetenti, cu o gândire simplista, supusi pâna la plecaciune fata de liderii partidelor aflate la guvernare si zbiri fata de subalterni. Cele mai mari pierderi materiale, dar mai ales umane, le-au produs pseudoinginerii ajunsi la conducere, actuali patroni ai unitatilor pe care le-au “pregatit pentru privatizare” prin închirieri de spatii firmelor private, prin distrugerea colectivelor si echipelor de cercetare, prin salarii invers proportionale cu competenta, prin lux exorbitant al personalului cu activitati manageriale. Acestia au reusit sa “transforme” întreprinderi sau sectii ale unor întreprinderi producatoare de produse tehnice de înalta tehnicitate în firme private cu spatii în care se vând produse de mâna a doua sau a treia (haine vechi, mobila veche), respectiv în ateliere de croitorie, de papuci de casa etc.
Distrugerile care au avut loc în industrie puteau fi reduse substantial daca în întreprinderile de stat, pâna la privatizare, ar fi fost protejate corpul ingineresc si baza tehnico-materiala. Nu numai ca nu au fost protejate, dar se pare ca intentionat au fost create conditii favorabile distrugerii, prin întârzierea procesului de privatizare, prin demobilizarea investitorilor straini (“industria româneasca este un depozit de fiare vechi”, “majoritatea românilor sunt stupizi”, “noi muncim, nu gândim”), prin diminuarea importantei activitatii inginerilor s.a. Soarta muncitorilor din marile întreprinderi de stat înca neprivatizate si din cele privatizate cu patroni proveniti din rândul inginerilor incompetenti este trista. Strigatul lor disperat adresat guvernantilor (“Vrem sa muncim”, “Dati-ne de lucru”) este în van. Singurii în masura sa dea de lucru muncitorilor sunt inginerii, rolul determinant în dezvoltarea industriei si, implicit, în crearea locurilor de munca pentru muncitori si tehnicieni avându-l inginerii proiectanti si cercetatori. Din datele prezentate în literatura privitoare la eficienta muncii de cercetare stiintifica, rezulta ca un inginer cercetator dintr-un institut de cercetare performant poate asigura, în medie, pâna la 8 locuri de munca pentru personalul cu studii medii. Benefice pentru cunoasterea stadiului actual al activitatii corpului ingineresc si pentru stabilirea politicii de “reindustrializare” a tarii ar fi raspunsurile la urmatoarele întrebari: Câti dintre ingineri profeseaza ingineria? Procentual, câti ingineri lucreaza în domeniul proiectarii, cercetarii si dezvoltarii? Care a fost câstigul mediu procentual, în perioada tranzitiei, al inginerilor proiectanti si cercetatori din întreprinderile de stat, fata de cele ale inginerilor promovati în functii de conducere pe criteriul partinic si nu al competentei? Distrugerea echipelor de proiectare din întreprinderile de stat, a echipelor de cercetatori din institutele de cercetare, a bazei materiale a întreprinderilor de stat si a institutelor de cercetare, deprecierea ingineriei si a învatamântului ingineresc vor figura printre marile erori ale perioadei de tranzitie.
La începutul tranzitiei, dispozitia firmelor din strainatate, a cetatenilor straini si a românilor stabiliti în strainatate de a investi în industria româna a fost atenuata de sloganul electoral “Nu ne vindem tara”. În prezent, urmare a dezastrului tehnic si economic în care se afla întreprinderile care nu au fost privatizate, putini straini si miliardari autohtoni risca sa le cumpere, chiar si “cu un dolar”. În adevar, este un mare risc sa cumperi o întreprindere sau sectie cu masini si utilaje în stare de “fiare vechi”, dar mai ales fara ingineri, tehnicieni si muncitori cu înalta calificare. Daca baza materiala a unei întreprinderi de stat iesita total sau partial din functiune poate fi refacuta într-un timp relativ scurt, dupa privatizare, printr-o investitie financiara care sa asigure înlocuirea utilajelor si instalatiilor degradate si distruse, prin cumpararea de echipamente performante, refacerea corpului tehnic profesional care sa asigure functionarea echipamentelor noi, complexe, este cu mult mai dificila si costisitoare. Deosebit de anevoioasa si costisitoare va fi formarea echipelor de proiectare si cercetare care sa asigure fabricarea de produse tehnice competitive pe plan mondial. Putine firme rezultate prin privatizarea celor de stat, mai ales în prima faza dupa privatizare, au posibilitatea sa promoveze activitatea de proiectare si cercetare si, ca urmare, pâna la relansarea acestor activitati, vor fabrica produse tehnice pe baza de licente. Ce pacat ca guvernantii tranzitiei, multi dintre ei purtatori de diploma de inginer, n-au înteles necesitatea accelerarii procesului de privatizare, respectiv a protejarii avutiei spirituale si materiale a întreprinderilor de stat în perioada tranzitiei. N-au înteles importanta promovarii creatiei de sisteme tehnice si informatice performante care sa asigure dezvoltarea unei economii competitive, puternice, echilibrate. N-au înteles ca o societate moderna, competitiva, civilizata nu poate fi construita fara promovarea ingineriei, cu precadere a activitatii de proiectare, cercetare si dezvoltare. În schimb, au promovat si tolerat în functii de conducere ale întreprinderilor de stat, în perioada tranzitiei, ingineri incompetenti profesional, membri sau simpatizanti ai partidelor aflate la putere. Majoritatea inginerilor, conducatori de întreprinderi si de sectii, promovati de catre partidele aflate la putere, au reusit prin furt, prin eludarea legilor sau prin “inginerii financiare” sa transforme avutia materiala a întreprinderilor de stat în avutie personala.
Daca în întreprinderile de stat tranzitia a condus la deprecierea ingineriei si la lichidarea a numeroase echipe si colective de proiectare, în întreprinderile industriale private ingineria este pretuita, cererea de ingineri bine pregatiti a crescut. Cresterea este însa cu mult sub cea necesara asimilarii inginerilor care si-au pierdut locurile de munca în întreprinderile de stat, respectiv a absolventilor institutiilor de învatamânt ingineresc. Ca urmare, multi ingineri tineri bine pregatiti emigreaza sau sunt nevoiti sa renunte la inginerie si sa-si câstige existenta prin practicarea unor meserii care nu necesita o pregatire superioara.
Privatizarea, asa cum s-a facut, se face si probabil se va face pâna la finalul ei, a provocat importante pierderi spirituale, tehnologice si materiale în industrie. A fost o privatizare primitiva, salbatica, fara o strategie elaborata cu întelepciune, cu promovarea în functii de conducere a incompetentei (numirea în functii de conducere pe criteriul partinic, al apartenentei la partidul aflat la putere), cu sponsorizarea de la buget a muncii de rutina si a lenei, cu tolerarea, protejarea si apararea coruptiei guvernantilor. Sigur, coruptia nu poate fi eradicata, dar poate fi diminuata substantial prin aplicarea intransigenta, fara discriminare, a legilor.
Altfel ar fi fost starea industriei si a economiei daca pe perioada tranzitiei guvernantii ar fi promovat adevarul, munca creativa, respectul fata de proprietatea privata, publica si de stat, fata de specialistii cu înalta calificare, atribute ale industriei bazate pe economia de piata.
Am exprimat aceste gânduri pentru a evidentia necesitatea reconsiderarii ingineriei si stimularii activitatii creative a inginerilor, cunoscut fiind faptul ca bunastarea, cultura si gradul de civilizatie ale unui popor sunt determinate în cea mai mare masura de investitiile facute în munca creativa, în avutia spirituala. Sper ca ele sa stimuleze si respectul fata de inginerie al celor care în discursuri si articole asociaza notiunile de “inginerie financiara”, “inginerie economica” etc. cu fraudele comise în procesul de privatizare.