Lansare de carte la AGIR
Data: 16-31 martie 2005
Printre numeroasele activitati desfasurate in cadrul Asociatiei Generale a Inginerilor din Romania se inscrie adesea si aceea a lansarii unor recente si valoroase carti cu caracter tehnic, publicate fie chiar de prestigioasa editura a asociatiei, fie de alte edituri cu asemenea preocupari. De data aceasta, vineri, 25 februarie a.c. a avut loc la sediul sau din Bucuresti, Calea Victoriei nr.118, lansarea unei originale lucrari din domeniul tehnicii silvice, artei peisagere si managementului mediului, intitulata “Estetica forestiera. Introducere in silvocalie” si semnata de dr. ing. Constantin Bandiu.
Aparuta in Editura “Media Star” din Resita, lucrarea este prima de acest gen din tara noastra si implineste, evident, un gol in literatura de specialitate romaneasca. Lansarea sa, organizata in colaborare de Regia Nationala a Padurilor (RNP), Asociatia Generala a Inginerilor din Romania (AGIR), Institutul de Cercetari si Amenajari Silvice (ICAS) si Fundatia Nationala “Izvoarele”, s-a bucurat de prezenta si cuvantul dlor dr. ing. Mihai Mihaita, presedintele AGIR, dr. ing. Marian Ianculescu, directorul ICAS, si ing. dipl. Radu Carneci, presedintele sus-numitei fundatii. Dupa expunerea lucrarii, marturisirile de credinta si multumirile autorului, au mai tinut sa-si exprime aprecierile asupra publicatiei, ca si opiniile in legatura cu valoarea estetica, sanitara si economica a padurii, dar si cu necesitatea sporirii masurilor de protectie a acesteia, ca bun de interes national, dnii ing . dipl. Gh. Popescu, ing. dipl. A. Costin si dr. C.D. Zeletin. |n final, a urmat un scurt recital de poezie dedicata padurii, sustinut de dna Paula Romanescu, dnul Gh. Dutu Miclosanu si dnul Radu Carneci, care in numele Fundatiei “Izvoarele” a inmanat diplome de “Protectori ai Padurii si Mediului |nconjurator” dlor dr. ingineri M. Mihaita, M. Ianculescu, N. Patrascoiu, Cr. Stoiculescu si C. Bandiu, cu indemnul continuarii eforturilor si actiunilor de salvgardare a “aurului verde” al tarii.