TRIADA NECESARA CALITATE – PRODUCTIVITATE – COMPETITIVITATE O ABORDARE MANAGERIALA CONSTRUCTIVISTA

(Urmare din nr. trecut)
O consecinta importanta a competitivitatii în conditiile globalizarii se regaseste în domeniul ocuparii fortei de munca si al structurii resurselor umane în firme. Pe lânga faptul ca sistemul educational asigura de la vârste tot mai fragede cunoasterea si utilizarea sistemelor IT&C, ocuparea fortei de munca poate înregistra un regres, daca nu se iau din timp masurile corespunzatoare în domeniul managementului resurselor umane, prin exercitarea tuturor functiilor conducerii în acest domeniu, pentru asigurarea echilibrului necesar între cerinte si posibilitatile de acoperire cu resurse umane acordate cu nivelul tehnologic tot mai avansat si cerintele pietei globalizate. Analiza si Ingineria Valorii, folosita initial la proiectarea si/sau reproiectarea produselor, dar si a sistemelor de administrare a resurselor, poate fi adoptata ca o abordare predilecta si în domeniul perfectionarii managementului resurselor umane la scara firmei si chiar si la scara nationala [25]. În România este simptomatic faptul ca inginerii încep sa fie cautati din nou de catre firmele care au o importanta componenta tehnologica a activitatii. Dar nu numai tehnologia poate utiliza calificarea inginereasca, bazata în primul rând pe o anumita rigoare matematica, pe logica si rationalitate – cel putin teoretic vorbind. Largirea câmpului de cunostinte predate în Politehnica, de exemplu, unde cunostintele de management si marketing ocupa un loc important în economia anului 5 la facultatea IMST, fac dezirabile si sunt considerate accesibile pentru studentii anului 5, care, dupa cum arata un studiu efectuat de autor la promotiile 2006 si 2007, sectia de Masini-Unelte, doresc pozitii în sistemele de vânzari, în administratie, banci, comert etc. Numarul celor care îsi doresc astfel de joburi devanseaza mult pe cel al doritorilor sa-si exercite meseria în cercetare-proiectare sau/si productie. În aceste conditii este normal sa ne punem întrebari legate de obiectivele, calitatea si productivitatea procesului de instruire, de finalitatea sa sociala si individuala, chiar daca aceasta situatie este una din consecintele schimbarilor postdecembriste, ale reformei cu avatarurile marcate atât de frecvent de ineficienta si risipa de resurse si potential. Lipsa oportunitatilor de angajare convenabila în tara a unor promotii întregi de ingineri dupa 1990 a facut ca migratia multor absolventi în tari ale UE sa îndreptateasca observatia ca România produce ingineri pentru export, fara niciun avantaj pentru cei care asigura învatamântul tehnic superior gratuit, adica pentru cetatenii tarii, pentru a caror bunastare ar trebui ca inginerii sa contribuie, lucru pe care societatea este îndreptatita sa-l astepte, caci prin contributia la buget le asigura instruirea. Desigur, vina nu le apartine acestora, ci managementului defectuos privind piata muncii si a învatamântului, mai toate functiile managementului fiind alterate la diferite niveluri prin incompetenta sau practici incorecte dictate de interese oculte si amoralitate. Reforma ce caracterizeaza sfârsitul secolului 20 si începutul secolului 21 se manifesta peste tot în lume, generata de gradientul dezvoltarii tehnologice si de procesul de globalizare. În tarile avansate tocmai de aceea se manifesta o preocupare speciala pentru sistemele de educatie de toate gradele, dar mai ales pentru învatamântul superior si pregatirea continua dupa absolvire, pentru a se asigura resursele umane si de know-how care sa duca mai departe, amplificate calitativ, realizarile de pâna acum, în conditiile unei permanent dorite cresteri a calitatii vietii, aflate însa sub amenintari deloc de neglijat din partea unui mediu agresat, care se cere imperios a fi protejat, ca si de conditiile globalizarii si ale societatii cunoasterii, care pot fi privite, dupa caz, ca oportunitati dar si ca pericole, în functie de modul în care suntem pregatiti sa le facem fata.

3. INVESTITIILE SI COMPETITIVITATEA ÎN CONDITIILE GLOBALIZARII
Adesea în firmele din România competitivitatea scazuta este pusa pe seama performantei scazute a unor utilaje si tehnologii învechite, dar sunt frecvente cazurile în care de lipsa performantei este responsabila resursa umana, prin utilizarea si întretinerea necorespunzatoare si/sau reglari defectuoase ale utilajelor. În acest caz implementarea unui sistem TPM (Total Productive Maintenance) poate fi salutara, scutind firma de investitii nejustificate.
Se impun, de asemenea, determinarea si utilizarea cât mai intensa a capabilitatii reale a utilajelor, echipamentelor si competentei personalului în efortul de dezvoltare si de inovare a productiei. Achizitiile curente, dar mai ales investitiile pe termen lung pot avea o contributie importanta la scaderea costurilor si cresterea productivitatii si calitatii productiei. O mentiune speciala trebuie facuta relativ la modul în care firmele folosesc avantajul creditelor în conditiile în care efectul de levier (Leverage effect) le este favorabil [17], ca si la analiza de risc si veghea continua asupra racordarii firmei (afacerii) la mediul în care aceasta activeaza. Pentru aceasta vor fi folosite metode de fundamentare decizionala specifice, precum calculul indicatorilor de tip ROI, NPV si IRR, dar si analiza multicriteriala, analiza statistica, simularea, scenariile, analiza riscului etc. [17,7]. Globalizarea impune cerinte suplimentare în acest sens, având în vedere si influentele politicilor monetare si fiscale diferite în zone economice diferite. Sistemul global este vazut de unii cercetatori ca fiind „o societate în care frontierele interne pot fi contestate, solidaritatile modificate, acestea fiind într-un proces de deconstructie si reconstructie“[3], pe baza unor obiective si restrictii corespunzatoare. În conditiile dezvoltarii accelerate a sistemelor IT&C, aceasta deplasare devine în buna parte virtuala, circulatia capitalului real sau virtual (în cazul tranzactiilor electronice), ca si stabilirea relatiilor de parteneriat în cercetare/proiectare, productie si vânzari capata o importanta deosebita. Circulatia fizica a resurselor materiale si umane este în fapt înlocuita cu exploatarea avantajului competitiv al fortei de munca mai ieftine din tarile si regiunile mai slab dezvoltate, precum Europa de Est fata de cea vestica, sau tarile din Asia si Africa pentru multinationalele din UE, America de Nord si Japonia. Miscarea capitalului de investitii spre aceste zone are loc conjugata si cu un transfer tehnologic corespunzator. Efectele sunt adesea contradictorii, pe de o parte prin crearea de locuri de munca si putere de cumparare, iar pe de alta parte, prin regresul unor ocupatii traditionale, ceea ce a produs adesea proteste.
Miscarile antiglobalizare, cu ocazia diferitelor conferinte internationale consacrate globalizarii, au aderenti nu numai din tarile slab dezvoltate, care vad în globalizare doar expansiunea occidentala, în special americana, ci si din SUA si alte tari dezvoltate, care militeaza contra economiei consumatoriste, pentru pastrarea unor forme autohtone specifice în domeniul economic si social, de protectie a mediului si îngradire a expansiunii multinationalelor [1].
Modul în care este gestionat rezultatul complexului proces de globalizare depinde însa în mare masura de administratiile zonelor vizate, prin factorii de influenta specifici managementului macroeconomic, legislatiei muncii, fiscalitate, mentalitate etc.
Premisele create pentru România în procesul de aderare la UE, prin utilizarea fondurilor PHARE, ISPA si SAPARD, au creat o baza suficient de consistenta pentru aderarea tarii la 01.01.2007 la UE, mai tardiva decât a celorlalte tari foste comuniste din Europa Centrala si de Est, cu care a pornit simultan în cursa pentru aderare. Conditiile locale economice, sociale si politice au determinat o amânare ab initio a aderarii pentru 2007 fata de 2004 în cazul celorlalte 10 tari, cu acordul mutual al guvernului român si al Comisiei Europene. Aceasta întârziere a constituit pâna la urma o temporizare a procesului de reforma si un cadru de tolerare, daca nu de încurajare a coruptiei si abaterii de la o serie de norme morale si de conduita corecta în mai toate domeniile vietii economico-sociale, pe baza aplicarii nepenalizate a binecunoscutelor principii cultivate pe plaiurile mioritice, „merge si asa“, ca si a celui tot de sorginte pastoral-agricola-mioritica referitor la „capra vecinului“. În plus, s-a tolerat o fantastica risipa de resurse în toate domeniile, în agricultura terenurile lasate în pârloaga, distrugerea sistemelor de irigatii, livezile degradate etc., în industrie desfiintarea unor întregi ramuri de productie si „valorificarea“ ca fier vechi a unor utilaje înca functionale, iar în domeniul social încurajarea nemuncii printr-o asistenta sociala prost fundamentata, mai ales în domeniul minier, resursa umana disponibilizata putând fi utilizata la realizarea unor lucrari de infrastructura de care tara avea atâta nevoie, în conditiile în care acest sector nu s-a bucurat de atentia pe care o impuneau cerintele dezvoltarii unei societati civilizate moderne. Nota de plata nu a întârziat dupa inundatiile din ultimii ani, urmele acestora nefiind înca reparate, cu concursul unui management deficitar în domeniu. În schimb, au înflorit afacerile imobiliare, departe de a rezolva criza de locuinte, si specula cu terenuri într-o halucinanta goana dupa bani obtinuti printr-o simpla semnatura, cu complicitatea interesata a celor alesi sa apere interesul general (deci al nimanui, sic!). Pragmatismul pecuniar, pentru a înlocui eufemistic amoralitatea, a devenit principala valoare si ghid de conduita practic la toate nivelurile societatii, în defavoarea interesului general, pe care guvernantii trebuiau sa-l serveasca, dupa cum sunau promisiunile electorale ale asa-numitei clase politice în preajma fiecarui scrutin.

4. CONSTRUIREA TRIADEI NECESARE
Abordarea în spirit constructivist a sistemului competitivitatii presupune integrarea metodelor de creare a sistemului calitatii si productivitatii, cu un accent special pe creativitate. În acest context, Analiza/Ingineria Valorii (A/IV) – metoda de proiectare si/sau reproiectare a produselor si serviciilor în conditiile mentinerii sau chiar amplificarii valorii lor de întrebuintare (valorii functionale) cu costuri mai reduse – poate constitui baza metodologica pentru perfectionarea sistemului administrativ, de productie si de vânzare, în vederea realizarii competitivitatii. Prin natura sa analitica si creativa, A/IV este, evident, constructivista. Rolul sistemelor calitatii în crearea si dezvoltarea competitivitatii este în continua crestere. Astfel, în firma se creeaza „casa calitatii“ (HOQ) si alte forme superioare de organizare, dezvoltare si generalizare în firma a realizarii calitatii, precum QFD,VA/VE, DEMA [19] .
Sistemele IT&C permit acum o crestere a competitivitatii si calitatii prin forme de cooperare a centrelor de excelenta în CAD, CAM, CAE în cadrul unor sisteme distribuite mai capabile sa coreleze performantele în proiectare cu ingineria concurenta si sistemele de distributie tip e-commerce în cadrul retelelor de firme reale sau virtuale.
Industria automobilelor este unul din domeniile care beneficiaza cel mai mult de acest progres tehnologic si managerial. Adaptarea firmelor la schimbarile rapide impuse de contextul globalizarii este un proces de instruire si inovare continua, acestea devenind firme instruibile. A/IV poate fi aplicata la proiectarea si realizarea acestor retele de firme în virtutea principiului functionalitatii maxime la costuri minimale, întreaga problema fiind abordata si în spiritul conducerii proiectelor, cu utilizarea metodelor tip CPM, PERT, GERT [15].
Succesul real este însa conditionat de calitatea obiectivelor propuse, la stabilirea carora trebuie respectate prevederile sintetizate prin cunoscutele acronime SMART si PURE si prin exercitarea integrala a functiilor conducerii pentru actiunile cu caracter mai ales proactiv si nu doar retroactiv, permitând astfel respectarea termenelor si a bugetelor stabilite si rezolvarea favorabila a unor situatii neprevazute, daca se aplica si metodele specifice de management al riscului. Realizarea competitivitatii este rezultatul efortului propriu al firmei, dar aceasta poate beneficia si de oportunitatile create de stat, prin reglementari fiscale si alte facilitati de creditare etc.
Pe de alta parte, în UE competitia economica si competitivitatea sunt protejate juridic prin prevederile antitrust din art.81, 82 si art.31 si 86 privind monopolurile de stat si drepturile lor, prin reglementarile EC nr.1/2003, cu aplicare din 1 mai 2004 [30]. Aceste reglementari combat tentativele si actiunile de cartelizare si conditionarile care afecteaza competitivitatea reala, fiind penalizate firmele care au încercat aceasta practica. Dar si în UE statele pot sprijini financiar pe termen scurt firmele în dificultate în efortul lor de restructurare, mai ales în cazul IMM-urilor, în special în actiuni de cercetare-dezvoltare si training pentru protectia mediului [30].
Toate aceste circumstante reclama transformari de adaptare importante în firma, ce se înscriu într-o gama destul de larga, de la unele schimbari tehnologice si/sau organizatorice impuse de inovarea productiei, pâna la reingineria afacerii. Cum restructurarea este determinata în primul rând de noi obiective pe care le propune managementul strategic al firmei, întregul proces poate fi schematizat în diagrama operatoriala [7] alaturata.
unde firma F= {O,R,S,K,Ru}, T:{R,S,K,Ru} reprezentata prin categoriile: O….obiective,R…resurse, S…structuri (de organizare si de productie), K…know-how, Ru…relatii umane, T…tehnologia (inclusiv cea manageriala).
Indicele ` semnifica noile forme ale categoriilor O, R, S, K, Ru, T conforme cerintelor restructurarii sau chiar reingineriei afacerii.
În aceste conditii, restructurarea completa a firmei, mergând pâna la reingineria afacerii, va fi reprezentata de relatia ???•?•?, unde ? reprezinta reorientarea firmei, prin schimbarea obiectivelor, ? este restructurarea, cu schimbarile pe care le presupune în domeniul resurselor, structurilor, know-how-ului si relatiilor umane, iar ? =(T?T`) reprezinta retehnologizarea prin efort inovativ si investitional. Daca anumite schimbari cu rezultate semnificative pot fi obtinute prin kaizen, restructurarea este un proces complex, care trebuie condus cu mijloacele specifice conducerii proiectelor. Desi acest proiect vizeaza în primul rând realizarea triadei necesare, QPCo, odata realizata, aceasta trebuie întretinuta si chiar amplificata, ceea ce determina caracterul de continuitate al interesului si eforturilor ce trebuie sa-i fie consacrate.
Productivitatea ridicata a firmelor se poate datora unor cauze diverse, care fac parte din portofoliul avantajelor competitionale care, pe de o parte, constituie factor de atractie pentru noii veniti, sau care au fost creati si dezvoltati în firmele respective, categorie din care fac parte managementul strategic si cel operational din firma, calitatea strategiilor adoptate si modul în care se exercita functiile conducerii în conducerea functiilor firmei. În ce priveste prima categorie, domeniile atractive, precum cel bancar, permit obtinerea unei rate ridicate a profitului, dar necesita trecerea unor bariere mai înalte la intrare si un management al riscului bine construit si exercitat. Din aceasta categorie fac parte si sectoarele de activitate care cunosc fie o importanta expansiune, fie o cerere de piata crescuta în conditiile unei oferte limitate, cum este cazul industriei petroliere în ultimii ani, când simptomele crizei energetice devin tot mai evidente.
În fine, trucarea raportarilor poate acredita o productivitate ridicata nejustificata, în plus sau în minus, dupa caz, însotita eventual de evaziunea fiscala sau de manipularea frauduloasa a informatiei. Cazul ENRON din SUA, ca si alegatiile preprocesuale în cazul RAFO si ROMPETROL fac, puternic mediatizate, parte din aceasta categorie. Consecintele, deloc favorabile pentru investitori, se regasesc la bursa de valori. O mentiune speciala trebuie facuta referitor la piata de capital, care prin modul în care functioneaza poate fi un catalizator al productivitatii si investitiilor, sau o frâna, în cazul în care bursa, prinicipalul loc de manifestare al acestei piete stagneaza sau involueaza, din cauze adesea oculte, sau provocate de decizii neinspirate la nivel guvernamental, sau în consecinta deteriorarii unor factori de influenta externa.
În fine, productivitatea ridicata poate fi creata de contextul favorabil previzionat, în conditiile unei oferte specifice domeniului respectiv stagnanta sau cu dezvoltare mai lenta decât ritmul de crestere a cererii, ca în cazul investitiilor imobiliare. Desigur, oferta limitata sau în curs de epuizare determina la rându-i cercetarea unor solutii alternative, care prin încurajare legislativa în concordanta cu strategiile la nivel national sau international pot crea avantaje competitionale corespunzatoare, în caz contrar temporizându-se dezvotarea si utilizarea larga a acestora. În ce priveste a doua categorie, metodele manageriale si stilul de conducere au un rol decisiv în crearea avantajului concurential prin obtinerea unui nivel ridicat al productivitatii si calitatii. Între metodele manageriale si organizationale de succes mentionam conducerea orientata pe procese si conducerea orientata pe proiecte, cu definirea corespunzatoare a metodelor si tehnicilor folosite.
Daca managementul orientat pe procese are o stabilitate structurala mai mare în raport cu managementul de proiect, acesta din urma este recomandabil sa fie practicat mai totdeauna când procesul de conducere se refera la obiective si sarcini cu resurse strict limitate si termene de realizare strict stabilite, mai ales în cazul lucrarilor cu caracter unical sau cu specificatii stricte ale beneficiarilor, care le determina acest caracter.
Combinarea celor doua forme de exercitare a managementului îsi dovedeste superioritatea neta fata de metodele clasice, în care managementul este exercitat în cadrul unor structuri ierarhic-functionale stabile, cu o birocratie pe masura. În fine, tipul de organizatie si regimul de lucru pot de asemenea sa avantajeze firma. Astfel, franciza, în care firma francizata beneficiaza de procedurile de lucru ale firmei francizoare, pe care trebuie sa le respecte, constituie un avantaj substantial fata de o firma care ia startul pe cont propriu si independent, care nu beneficiaza nici de brandul francizorului, nici de sistemul acestuia de a conduce afacerea. În fine, marimea firmei, corelata cu tipul activitatilor, chiar în cadrul unui aceluiasi domeniu, poate determina niveluri de productivitate diferite, în general mai mari în cadrul unor firme nu prea mari, care se pot dovedi mai flexibile decât organizatiile mari, mai ales în domenii în care diversificarea activitatilor si produselor realizate este mai greu de realizat.

5. Nevoia orientarii si actiunii la scara nationala pentru cresterea competitivitatii
Dupa Al Doilea Razboi Mondial, cresterea productivitatii a devenit principala sursa a dezvoltarii, factor de progres economic si bunastare. În Japonia a fost creat JPCSED în 1955. În tarile UE functioneaza programe nationale dedicate acestui scop, iar la nivel european functioneaza la Bruxelles The European Association of National Productivity Centres (EANPC), care prin îndrumare metodologica contribuie la coordonarea centrelor nationale, acolo unde acestea exista. Astfel, recentul memorandum al EANPC, intitulat Competitiveness – The High Road to Wealth [31], subliniaza rolul major al IMM-urilor si formele noi de lucru, precum munca virtuala, sub forma muncii la domiciliu, echipa virtuala, serviciile partajate si retelele virtuale.
În România datele statistice probeaza ca întreprinderile private, în covârsitoare masura din categoria IMM, sunt cele mai productive si asigura cca 70% din PIB. În domeniul industriei constructoare de masini, caracterizata ca industria întreprinderilor mari înainte de reforma postdecembrista, situatia este prezentata în anexa.