PALATUL SOCIETATII POLITEHNICE - 80 DE ANI DE LA INAUGURARE -
Data: 16-31 martie 2008
Istoricul Palatului Societatii Politehnice, pe cat de complet pe atat de interesant, este alcatuit de prof. Ion Ionescu (Societatea Politehnica – ISTORIC 1881 – 1927), unde sunt date toate detaliile, iar in Buletinul din 1928 se relateaza serbarea din 11 martie 1928, cand Societatea a chemat pe toti membrii si prietenii sai, precum si pe reprezentantii oficiali, pentru ca in prezenta Inaltei Regente sa-si inaugureze localul propriu.
Avand la baza aceste doua publicatii, incerc sa prezint in fata dv. – pe scurt – cum energia pusa in slujba unei idei marete gaseste intotdeauna ecou si colaboratori devotati care s-o duca la bun sfarsit.
La inceput Societatea Politehnica fiind cu totul lipsita de mijloace financiare, nu si-a putut inchiria un local. In anul 1881 Comitetul provizoriu si Adunarile Generale si-au tinut sedintele lor in salile de asteptare din Gara de Nord, puse la dispozitie de Directia Generala a Cailor Ferate. Dupa ce s-a constituit Societatea, Comitetul ei se intrunea la Scoala Nationala de Poduri si Sosele, care era pe atunci in strada Stirbei Voda, in localul unde se gaseste acum Conservatorul de Muzica si unde directorul de pe atunci, G. I. Duca, le punea la dispozitie o sala de cursuri. Adunarea Generala din 1882 s-a tinut in sala de sedinte a Consiliului Comunal de la Primaria Capitalei; tot acolo s-a tinut si prima Conferinta a Societatii. S-a inchiriat apoi o camera mica, dar nu s-a putut stabili in ce strada se gasea; pe urma s-au luat cu chirie cateva camere la Hotel Imperial, unde se platea 3000 lei anual. S-a considerat ca acest local nu este destul de central si de aceea in 1884 Societatea s-a mutat in casele Török din Piata Teatrului, la intalnirea Caii Victoriei cu strada Campineanu. Dupa cativa ani, chiria sporindu-se si localul devenind insuficient, s-a inchiriat etajul cladirii din strada Episcopiei nr. 2, in care Societatea a stat pana in anul 1901. Din cauza crizei de la inceputul secolului, nu s-a mai putut plati chiria ceruta acolo si Societatea s-a mutat intr-o cladire din strada Campineanu nr. 17. Aici, frecventarea localului incetase aproape cu totul; localul nu era destul de adecvat. De aceea, in toamna anului 1905, situatia financiara a Societatii imbunatatindu-se, s-a reinchiriat localul din strada Episcopiei nr. 2, unde Societatea a stat pana in anul 1927.
Trebuie sa mai mentionam ca Societatea Politehnica a pus localul sau, detinut cu chirie, la dispozitia altor societati sau institutii pentru conferinte, adunari etc. Astfel, in 1897 delegatii Uniunii Germane a Cailor Ferate au tinut sedintele lor in local. Societatea Progresul Silvic a tinut aici mai multe din conferintele sale. Sedintele bilunare ale Societatii Gazeta Matematica s-au tinut ani de-a randul in localul Societatii Politehnice. Dupa razboi s-a adapostit in localul Societatii si Asociatia Generala a Inginerilor din Romania, punandu-i-se doua sali la dispozitie, cu schimbul contributiei la o parte din chiria anuala.
Inca din primii ani, Comitetele Societatii au urmarit construirea unui local propriu, fie prin cumpararea unui loc pe care sa-si faca o cladire proprie, fie prin cumpararea unei case vechi. Pentru atingerea acestui scop urma sa se angajeze capitalul social, iar pentru rest sa se faca un imprumut.
La 17 mai 1908, Comitetul examineaza problema construirii unui local in Piata Rosetti, insa presedintele I. G. Cantacuzino, care examinase situatia financiara a Societatii si posibilitatea contractarii unui imprumut, a declarat ca in conditiile de atunci nu avea curajul sa inceapa executarea constructiei. Acest teren, pe care s-a construit pe urma Palatul Societatii Locuintelor Ieftine, fusese obtinut in anii anteriori de Elie Radu de la Consiliul Comunal, primar fiind C. F. Robescu, membru al Societatii.
La inceputul anului urmator, N. Zanne anunta Comitetul ca proprietatea din Calea Victoriei nr.130 a mostenitorilor lui Ghita Ion, unde era instalat pe atunci Clubul Regal, se afla de vanzare. Comitetul l-a insarcinat pe D-sa ca, impreuna cu St. Gheorghiu, sa trateze cu mostenitorii cumpararea acelui imobil. Conditiile fixate au fost aprobate de Comitet cu unanimitate, iar la 3 iunie s-a convocat Adunarea Generala pentru a se autoriza angajarea intregului capital social si a se completa restul prin cereri de donatii, sau eventual printr-un imprumut de 40 000 lei cel mult. In aceeasi zi Comitetul a dat delegatie lui Anghel Saligny si G. Popescu, pe atunci casier, sa faca toate actele pentru intrarea in stapanire a imobilului. Trebuie sa mentionam ca la redactarea acelor acte si-a dat tot concursul dezinteresat avocatul Al. Ionescu.
Conform Apelului facut si semnat de Anghel Saligny, s-a intocmit Cartea Donatorilor pentru localul Societatii Politehnice, in fruntea careia va figura marele donator Spiridon Yorceanu, membru al Societatii.
In cursul anului 1913, din cauza Razboiului Balcanic, preocuparile pentru construirea localului Societatii au stagnat si nu s-au reluat decat dupa incheierea Pacii de la Bucuresti.
La sedinta Comitetului din 18 martie 1914, I. Ionescu cere sa se lase la o parte orice discutii si sa se procedeze la modificarea statutelor pentru infiintarea Comisiei permanente a localului. Anghel Saligny cere sa se mai amane convocarea Adunarii Generale. Neputand sa gaseasca in Comitet si in Societate unanimitatea de vederi pe care o dorea pentru opera pe care isi propusese sa o realizeze si simtind ca, cu cat timpul trece, va fi mai greu de realizat imprumutul in conditii bune, demisioneaza din presedintia Societatii la 3 aprilie 1914. Dupa mari insistente din partea membrilor Comitetului, care ii aprobase intru totul parerile, revine asupra demisiei si convoaca la 16 aprilie Comitetul pentru a se stabili alcatuirea Comisiei permanente si sa se redacteze articolul aditional pentru modificarea statutelor. Intr-o noua sedinta, la 1 mai, se hotaraste convocarea Adunarii Generale pentru ziua de 28 mai. Adunarea aceea a fost destul de agitata, prin ciocnirea diferitelor idei. In cele din urma, Adunarea Generala a votat cu majoritate articolul aditional asa cum a fost propus de Comitet si a ales ca membri ai Comitetului permanent pe domnii: C. Olanescu – presedinte, V. Bratianu, E. Pangrati, A. Saligny, N. Zanne – vicepresedinti, P. Antonescu, C. Busila, Gr. Casimir, Al. Cottescu, N. Georgescu, S. Ghica, A. Ioachimescu, I. Ionescu, G. Popescu, E. Radu, N. P. Stefanescu – membri.
Presedintele, vicepresedintii si casierul Societatii faceau parte de drept din Comisia permanenta si tineau legatura intre Comitet si Comisie.
Pentru a nu se mai da loc la interpretari diferite, dupa propunerea dlui I. Ionescu, imediat dupa terminarea votarii, s-a incheiat un proces verbal provizoriu, semnat de toti membrii prezenti, care au votat articolul aditional si alcatuirea Comisiei permanente. Procesul verbal a fost semnat de 54 de membri din 62, cati participasera la Adunarea Generala, si apoi a fost trimis, prin curieri ingineri, in toata tara, pentru a lua adeziuni de la cei ce nu au putut participa la sedinta. Luarea de semnaturi de adeziune a incetat cand numarul aderentilor a trecut de majoritatea membrilor Societatii, care atunci erau in numar de 514. Este regretabil ca acel Proces verbal s-a pierdut in timpul razboiului, insa numele celor ce au aderat se gasesc trecute intr-un articol publicat in Buletinul din anul 1914, pag. 579.
Dupa alcatuirea Comisiei permanente, aceasta s-a intrunit dupa cateva zile si a inceput sa se ocupe de construirea localului Societatii. In prima sedinta se alege o subcomisie compusa din E. Pangrati, N. P. Stefanescu si N. Zanne, sub presedintia lui Anghel Saligny; se aleg casier al Comisiei – G. Popescu si ca secretari – S. Ghica si N. Georgescu. S-a insarcinat arhitectul P. Antonescu cu elaborarea proiectelor si s-a hotarat daramarea cladirii vechi de pe locul cumparat pe Calea Victoriei, operatiune care s-a terminat in luna noiembrie. In luna decembrie s-au examinat planurile elaborate de P. Antonescu si s-a facut Darea de seama catre Adunarea Generala, in conformitate cu prevederile articolului aditional din statut. In darea de seama, Comisia permanenta arata ca din nenorocire, la putin timp dupa inceperea daramarii vechii cladiri, evenimentele externe care au survenit si au condus la razboiul mondial, paralizand orice initiativa si facand imposibila realizarea combinatiilor financiare ce se initiasera, in mod fortat inceperea constructiei se va amana pana la revenirea timpurilor normale.
In cursul anului 1915, Comisia permanenta s-a ocupat cu studiul proiectelor ce erau propuse. In conformitate cu votul Consiliului Comunal Bucuresti, s-a cedat Societatii Locuintelor Ieftine locul ce se daduse Societatii Politehnice in Piata Rosetti pentru constructia localului ei. Cedarea s-a facut in schimbul unei sume de 12 100 lei si al unei predari de 200 000 caramizi pentru constructia localului din Calea Victoriei. Suma de 12 100 s-a inlocuit cu predarea a inca 200 000 de caramizi pentru constructia localului, astfel ca Societatea isi asigurase 400 000 de caramizi pentru cladirea sa. Darea de seama de la finele anului 1915 arata ca din cauza razboiului, un imprumut s-ar face in conditii grele.
In sedinta din 13 decembrie 1915 a Comisiei permanente, Anghel Saligny spune ca, in urma imprejurarilor survenite, nu se poate face imprumut avantajos, iar constructia s-ar executa cu greu, din cauza ca nu se puteau aduce usor din strainatate toate cele trebuincioase, intrucat razboiul era in toiul lui. In special instalatiile necesare, spre a face constructia locuibila, erau greu de facut. S-ar fi riscat sa se ramana cu o constructie neterminata, care nu ar aduce nici venit, insa dobanzile capitalului angajat ar trebui platite. Pe de alta parte, se ceruse a se alatura localului o sala mare de spectacole, care urca cu mult costul total al lucrarilor. Comisia hotaraste sa se continue cu studiul planurilor, lasand decizia inceperii constructiei pentru mai tarziu.
La 12 martie 1916 arhitectul Petre Antonescu prezinta Comisiei proiectul Palatului Societatii Politehnice; se numeste o comisie care sa examineze marile constructii care se faceau pe atunci in Capitala, spre a se vedea la ce suma s-ar ridica costul proiectului prezentat. Se constata ca el ar fi cam de 1 235 000 lei. Suprafata cladita ar fi fost de aproape 700 m2. Asupra acestui aviz al Comisiei speciale, in sedinta din 12 mai, V. Bratianu arata ca nu se poate obtine o rentabilitate suficienta decat utilizand mai bine locul, prin marirea suprafetei cladite, sau prin construirea de mai multe etaje. Ideea se admite si se convoaca o noua intrunire a Comisiei, in care P. Antonescu arata ca pentru a se folosi mai bine terenul trebuie o suma de 2 000 000 lei. Comisia aproba proiectele in acest sens si se hotaraste convocarea unei Adunari Generale pentru ridicarea sumei aprobate, de la 800 000 lei la 2 000 000 lei. Adunarea Generala a fost convocata pentru 30 iunie 1916, la care C. Olanescu a dat toate explicatiile necesare, aratand operatiile financiare care ar permite constructia. O parte din membri au fost contra acestei sporiri de capital, insa majoritatea au aprobat vederile Comisiei permanente.
Cu acestea se intrerupe problema noului local, deoarece, dupa putin timp, Romania a intrat in razboi alaturi cu aliatii sai.
In timpul razboiului, localul in care functiona Societatea a fost ocupat de un cazino german, care l-a tinut intr-o stare deplorabila. Pe contul Societatii s-a introdus lumina electrica. Arhiva si o parte din biblioteca societatii au fost distruse. Dupa izgonirea inamicilor, localul a fost ocupat de un serviciu automobilistic francez, asa ca la reluarea sedintelor, Comitetul si Adunarea Generala se intruneau intr-una din salile Ministerului de Lucrari Publice. Societatea a continuat apoi sa ramana in localul din strada Episcopiei nr. 2, cu toate ca proprietarii care au cumparat cladirea au facut procese de evacuare si cu toate ca Primaria, care expropriase localul, ceruse evacuarea lui pentru a se deschide o strada pe langa Ateneu.
Pentru construirea noului local al Societatii Politehnice, Comisia permanenta isi reia activitatea la 12 iunie 1920. Teama de a fi evacuata societatea din localul ei, in urma proceselor intentate, a facut ca sa se ceara de Comitet studierea construirii unei cladiri mici in spatele locului din Calea Victoriei, unde sa se poata muta si Asociatia Generala a Inginerilor din Romania, care dispunea de oarecare capital. La 14 august, P. Antonescu prezinta un proiect in acel scop, iar din partea societatii Cladirea Romaneasca se examineaza propunerea facuta de a se face o constructie in care sa se lase societatii un etaj, iar dupa un numar oarecare de ani constructia sa ramana Societatii Politehnice.
Nu s-a putut ajunge la o intelegere cu acea societate si nu s-a gasit posibilitatea de a se face constructia din spatele curtii.
Numai dupa 3 ani, la 11 mai 1923, presedintele Societatii, N. P. Stefanescu, vine cu o solutie noua. Societatea sa aduca drept aport terenul pe care se va face cladirea; aceasta s-ar construi de mai multe societati, carora li s-ar lasa in deplina proprietate cate unul sau doua etaje intregi; iar Societatii Politehnice i-ar ramane etajul I pentru a se instala, subsolul si parterul pentru a le inchiria si a-si procura astfel venituri cu care sa intretina localul si sa-i mai ramana si sume pentru a face fata celorlalte cheltuieli ale ei. Anghel Saligny sustine propunerea, aratand ca este singura care sa permita Societatii sa-si aiba localul pe acele vremuri. Se hotaraste sa se publice in ziare, pentru a se aduce la cunostinta societatilor amatoare sa intre in coproprietate cu Societatea Politehnica. Proiectele se vor reface dupa ce se vor cunoaste nevoile societatilor coproprietare. Pana la finele anului se gasisera amatori pentru doua etaje. Aceste rezultate au fost comunicate Adunarii Generale din 15 decembrie 1923.
La 19 mai 1924 N. P. Stefanescu comunica Comisiei localului ca a gasit coproprietari pentru etajele 2 – 5, care vor contribui cu 17 000 000 lei, da explicatii asupra conventiei care ar urma sa se incheie cu coproprietarii si se hotaraste luarea masurilor pentru inceperea constructiilor. La 24 noiembrie se aduce textul Conventiei pe care Societatea Politehnica o incheie cu societatile: Uniunea Industriasilor Metalurgi si Minieri, Petrosani si Lupeni pentru patru etaje. Comisia a aprobat in unanimitate proiectul de conventie si se hotaraste sa se supuna Adunarii Generale o modificare a articolului aditional din statut si numirea unei noi Comisii permanente, caci mandatul celei existente expira; apoi se cere aprobarea conventiilor cu coproprietarii.
Comisia permanenta si-a constituit apoi astfel Biroul: presedinte: C. Olanescu; vicepresedinti: V. Bratianu, E. Pangrati, A. Saligny, N. Zanne; secretari: N. I. Georgescu si S. Ghica; Delegatia pentru supravegherea lucrarilor: N. I. Georgescu, I. Ionescu, A. Saligny, N. P. Stefanescu; Delegatia pentru incheierea conventiilor si orice semnaturi in cursul operatiilor pentru construirea localului: C. Olanescu si N. P. Stefanescu, care pot fi inlocuiti cu unul dintre vicepresedinti. Ceilalti membri nementionati mai sus sunt: P. Antonescu, C. Busila, Gr. Casimir, Al. Cottescu, A. G. Ioachimescu, Gh. Popescu, E. Radu.
In sedinta din 13 ianuarie 1925 se fixeaza onorariul arhitectului P. Antonescu si se ia act cu multumire de propunerea lui C. Busila de a da gratuit personalul necesar pentru studierea si supravegherea instalatiilor. La 16 ale aceleiasi luni se examineaza planurile constructiei si se ia act cu multumiri de comunicarea facuta de G. Popescu ca societatea Creditul Industrial a facut o donatie de 500 000 lei pentru a veni in ajutorul constructiei Palatului Societatii Politehnice.
La 8 aprilie 1925 se aduc mici modificari actului de conventie si se hotaraste tinerea licitatiei si modalitatile ei, precum si marii antreprenori care trebuie invitati. Licitatia a avut loc in ziua de 8 mai. Comisia a examinat ofertele in doua sedinte si a adjudecat lucrarea inginerului C. M. Vasilescu, in sedinta din 14 mai. In aceeasi sedinta N. P. Stefanescu comunica Comisiei cresterea costului cu 3 000 000 lei peste ce se prevazuse la inceput si ca Societatea Politehnica trebuie, conform conventiei, sa dea si in numerar 1 000 000 lei. Se hotaraste inceperea imediata a constructiei.
In ultimele sedinte din anul 1926 Comisia permanenta s-a ocupat, intre altele, si de depasirea costurilor constructiei si de gasirea mijloacelor de a se putea procura de catre Societate sumele cu care trebuie sa-si achite cota parte, conform conventiei incheiate cu coproprietarii. S-a hotarat ca aceste sume sa se procure din inchirierea magazinelor de la parter si din donatii, pentru care se vor face interventiile necesare.
Hotararea de a se face o solemnitate cu ocazia punerii pietrei comemorative si pentru care I. Ionescu pregatise textul pergamentului, nu s-a putut aduce la indeplinire. Dupa moartea lui Anghel Saligny se alege in Comisia pentru supravegherea constructiei Gr. Casimir.
Constructia Palatului Societatii a inceput in iunie 1925, iar pana in luna noiembrie s-au putut termina la rosu toate zidurile exterioare, o parte din cele interioare si acoperisul. Constructia a continuat in 1926 pentru tencuieli, detalii, scari, tamplarie etc., iar la finele anului s-a inceput si executia de mobilier la etajul Societatii. La toate discutiile urmate pentru aprobari de lucrari, care interesau intreaga constructie, au luat parte si delegatii societatilor coproprietare, si anume N. V. Teodorescu din partea societatii Petrosani, C. Orghidan din partea Uniunii Industriasilor Metalurgi si Minieri si I. Bujolu din partea societatii Lupeni.
In sedinta din 13 ianuarie 1926 a Comisiei permanente, N. P. Stefanescu a adus la cunostinta ca a gasit in Societatea de Navigatie Maritima Romana un coproprietar pentru etajul VI (mansarda), cu un aport de 3 000 000 lei, suma care permite sa se acopere cheltuielile suplimentare ivite in timpul constructiei. Comisia permanenta si delegatii societatilor coproprietare au acceptat acest nou aranjament.
Ulterior acest etaj a fost cumparat de Societatea Politehnica.
In cursul anului 1925 s-au tinut licitatii pentru executarea urmatoarelor lucrari: zidarii, tencuieli, invelitoare pentru instalatiile electromecanice (incalzire, aerisire, instalatii sanitare, instalatii electrice si ascensorul de care s-a ocupat C. Busila, executarea dulapurilor pentru carti, a lambriurilor, a instalatiei de calorifer, pentru perdele, portiere si draperii, covoare persane s.a. Lustrele si oglinzile din sala de festivitati s-au adus de la Venetia.
Toate decoratiile si mobilierul de la etajul I s-au executat dupa indicatiile si sub controlul lui P. Antonescu.
In sedinta din 13 august 1926 se hotaraste ca in spatele curtii sa se amenajeze vechea cladire, spre a se face locuinta pentru intendentul Societatii.
In publicatii se gasesc toate firmele care au participat la licitatie, care au castigat licitatia, sumele negociate, data cand s-au tinut licitatiile, cine s-a ocupat de fiecare licitatie. Toate materialele consultate se caracterizeaza prin rigoare si transparenta.
Iata deci, in linii generale, cum s-a desfasurat constructia Palatului Societatii Politehnice.
Prin constructia localului, Societatea Politehnica intra intr-o noua era de viata si de prosperitate. Localul mult dorit, pe Calea Victoriei, este un fapt implinit; visul intemeietorilor Societatii, al nenumaratilor ei conducatori si al majoritatii membrilor ei a fost realizat. Localul a devenit un centru de atractie pentru noi membri si un imbold pentru cei vechi de a lupta cu multa ardoare pentru progresul societatii, care se va repercuta asupra progresului tehnic si economic al tarii intregi.
*
* *
Solemnitatea inaugurarii Palatului Societatii Politehnice a inceput duminica, 11 martie 1928, ora 10.30, in prezenta: A.S. Principele Nicolae, Sanctitatea Sa Patriarhul Miron Cristea si Inaltul Regent G. Buzdugan, membrii Inaltei Regente, a domnilor V. Bratianu, prim-ministru si ministru de Finante, C. Anghelescu, ministru al Instructiunii Publice, C. Dimitriu, ministrul Comunicatiilor, I. Lapedatu, ministrul Artelor, L. Mrazec, ministrul Industriei si Comertului, I. Nistor, ministrul Lucrarilor Publice, N. I. Angelescu, rectorul Academiei de Inalte Studii Comerciale, I. M. Berceanu, din partea Municipiului Capitalei, C. Cihodariu, fost ministru, general Coanda, fost presedinte al Consiliului de Ministri, A. Cosma, fost ministru, T. Constantinescu, fost ministru, D. Gheorghiu, directorul Bancii Nationale, I. Gradisteanu, fost ministru, I.P.S. Mitropolitul Pimen, I.P.S. Episcopul Lucian al Romanului, Al. Ionescu, deputat, C. Nicolaescu, presedintele Senatului, general E. Nicoleanu, prefectul Politiei Capitalei, M. Popovici, fost ministru, general Presan, M. Tanasescu, vicepresedinte al societatii Progresul Silvic, a reprezentantilor societatilor donatoare, a reprezentantilor presei si a numerosi membri ai Societatii Politehnice din Capitala si din provincie.
S-a inceput printr-un serviciu divin, oficiat de I.P.S. Arhiereul Platon Ciosu, asistat de parintele paroh al Bisericii Albe, Marin Tacian, „pentru a multumi bunului Dumnezeu ca ne-a invrednicit sa avem azi locasul de adunare ce va uni mai mult laolalta pe ingineri, arhitecti si alti oameni de stiinta ai tarii noastre“, cum spunea invitatia.
Dupa aceasta, luand cuvantul N. Zanne, citeste in numele lui C. P. Olanescu, presedinte de onoare al Societatii si presedintele Comisiei Permanente a Localului, care nu a putut lua parte la solemnitate, fiind suferind, urmatorul discurs:
“In numele dv. tuturor, aduc expresia adancii noastre recunostinte Inaltei Regente care a binevoit a parasi, pentru un moment, inaltele sale ocupatii, pentru a se cobori intre noi, dand astfel prin Inalta lor prezenta, un lustru si mai mare sarbatoarei care ne intruneste astazi.
Sa traiasca Inalta Regenta,
Sa fie oare adevarata, domnilor, acea inexorabila lege a echilibrului, care voieste ca orice bucurie, orice fericire sa fie echilibrata de o durere, de o nenorocire, precum si pe toata suprafata pamantului, la fiecare minut, o nastere echilibreaza o moarte? Caci, si societatea noastra, in preajma zilei fixate pentru a sarbatori marea ei bucurie de a fi in fine in casa sa, a avut adanca durere sa piarda pe I. Bratianu. Societatea Politehnica a pierdut in el, una din podoabele sale, iar tara a pierdut un mare patriot si un mare om politic. El doarme acum pe vecie, in cavoul familiei, alaturi de ilustrul sau parinte. Tatal a redat Romaniei neatarnarea sa stramoseasca, iar fiul, i-a redat hotarele sale stramosesti. Si unul si altul vor trai, domnilor, si vor straluci, in vecii vecilor, in cartea de aur a Neamului Romanesc. Sa dam domnilor un minut de reculegere pe aceste doua morminte … (tacere timp de un minut).
Cu aceasta ocazie va propun ca si noi sa tinem un moment de reculegere in memoria celor care s-au straduit si au realizat acest minunat locas de cultura. (Sala se ridica si pastreaza un moment de reculegere – n.r.)
In continuare, N. Zanne adreseaza multumiri lui N. P. Stefanescu, presedintele Societatii Politehnice.
Urmeaza apoi cuvantul lui N. P. Stefanescu, care vorbeste despre istoria Societatii de la infiintarea sa in 1881, despre realizarile ei, despre personalitatile ce au facut parte din societate si au contribuit la succesele sale. N. P. Stefanescu incheie solemnitatea cu citirea Actului comemorativ cu urmatorul cuprins:
Astazi in anul mantuirii una mie noua sute douazeci si opt luna martie ziua a11-a.
In al patrusprezecelea an de la suirea pe tron al I-iului Rege al Romaniei intregite, Marele Ferdinand I.
In al doilea an al succesiunii la tron a M.S. Regelui Mihai I si a intrarii in functiune pentru exercitarea puterilor regale, a Inaltei Regente, compusa din: A.S.R. Principele Nicolae, S.S. doctor Miron Cristea, patriarh al Romaniei si Gh. Buzdugan, fost prim-presedinte al Inaltei Curti de Casatie si Justitie,
In al treizeci si treilea an de la trecerea Dunarii pe Podul Regele Carol I, de la Cernavoda, inchipuit si infaptuit de inginerii romani.
Presedinte al Consiliului de Ministri fiind ing. Vintila I. C. Bratianu.
Societatea Politehnica din Romania
Alcatuita astazi din ingineri, arhitecti, ofiteri de arme speciale, mari industriasi si alti oameni de stiinta,
Intemeiata in orasul Unirii Focsani, acum patruzeci si sapte de ani, anul slavit al Inaltarii Romaniei la Regat, anul deschiderii intaiului drum de fier inchipuit si infaptuit de inginerii romani,
Avand ca presedinte de onoare pe ing. C. Olanescu si presedinte active pe ing. N. P. Stefanescu,
Invrednicitu-s-a sa sfinteasca localul sau construit in capitala tarii,
Sa se stie pentru totdeauna ca sfintirea localului Societatii Politehnice, este fapta unei tovarasii desavasite, intaia si singura pana azi hotarata si intarita in acest chip in tara noastra, cu institutiile: Uniunea Industriasilor Metalurgi si Minieri din Romania, Societatea Anonima Romana Petrosani pentru exploatarea minelor de carbuni, Societatea Anonima Romania, prima Societate Nationala de Navigatie Maritima, Societatea Anonima Romana Lupeni, pentru exploatarea minelor de carbuni, cu care Societatea Politehnica va vietui sub acelasi acoperamant.
Dea Domnul ca acest asezamant care va sta neclintit si impunator in Calea Victoriei, sa tie deapururi strans uniti pe inginerii si invatatii tarii, pentru a inalta necontenit faima si propasirea patriei noastre iubite.
Savarsitu-s-a slujba religioasa de P.S.S. Platon C. Ploesteanu, vicarul Sfintei Mitropolii a Ungro-Valahiei si preotul Marin Tacian, parohul Bisericii Albe, in fata membrilor Inaltei Regente, a membrilor Guvernului, a actualilor si fosti inalti demnitari ai tarii, a reprezentantilor Municipiului Bucuresti, a capeteniilor societatilor coproprietare, a Comisiei permanente pentru ridicarea acestei cladiri, a mebrilor Societatii Politehnice, a donatorilor si reprezentantilor presei.
Comisia permanenta pentru ridicarea acestei cladiri, a fost compusa din:
Presedinte C. P. Olanescu.
Vice-presedinti: Vintila I. C. Bratianu, E. Pangrati, Anghel Saligny, N. Zanne.
Membri: P. Antonescu, C. Busila, Gr. Cazimir, A. Cottescu, N. I. Georgescu, S. Ghica, A. G. Ioachimescu, I. Ionescu, Gh. Popescu, E. Radu, N. P. Stefanescu, impreuna cu presedintii, vice-presedintii si casierii societatii.
Planurile cladirii si supravegherea constructiei s-au facut de arh. P. Antonescu.
Cladirea a fost executata in intreprindere de ing. C. M. Vasilescu.
Urmeaza semnaturile.
In urma, invitatii si membrii viziteaza localul, intretinandu-se intr-o atmosfera calda si primitoare pana aproape de ora 13.30, cand incepe banchetul de la Athénée Palace, la care au participat 200 de persoane.
*
* *
Urarile facute cu prilejul inaugurarii nu au ramas simple deziderate. Palatul Societatii Politehnice a reusit sa fie un focar de concentrare a eforturilor si energiei tuturor membrilor care au contribuit la progresul moral si material al tarii noastre.
Astazi, dupa dureroase si lungi procese, cand noi am redobandit partea ce ni se cuvenea din acest Palat cu care ne mandrim, avem datoria sa-i dam o noua stralucire prin activitatea crescanda, punand in adevarata lor lumina nevoile noi ale Romaniei.