Amplasarea subterana a unor deseuri radioactive
Data: 16 - 31 martie 2014
- Cateva precizari stiintifice si tehnice -
Scoarta terestra sau pamantul pe care traim, in viata sa de milenii, trece prin transformari continue, urmare a vietii intregii noastre planete, prin fenomene sau transformari care pot fi favorabile sau nefavorabile vietii noastre curente. Insesi transformarile nefavorabile, cum ar fi accidentele tectonice, trebuie sa le folosim, in cazul nostru, gasind posibilitatile de inmagazinare sau inlaturare a unor produse nocive de inalta toxicitate rezultate din tehnica nucleara, cum ar fi deseurile radioactive, care reprezinta o problema de mare actualitate in tehnica nucleara mondiala.
I. In acest scop, inca din 1972, am urmarit efectele produse de accidentele tectonice, faliile sau rupturile scoartei noastre de sub Campia Romana, efectele fizice rezultate fiind disparitia apelor freatice. Asa au fost analizate vechi lucrari de cercetare geologica, hidrogeologica si de foraj care confirmau lipsa panzelor freatice din subsolul Campiei Romane. Studiul a fost prezentat in articolul Stocarea nepoluanta a deseurilor radioactive in subsolul structurilor tectonizate din Campia Romana - 1980 (articolul a fost sustras de la publicare).
II. Studiul a fost extins si in lucrari de foraj, cercetari geofizice, seismologie tectonica, pentru o interpretare mai corecta a unei posibile existente a unor panze freatice care ar putea aparea la suprafata.
II.a. Din interpretarea personala a masuratorilor geofizice de sonda efectuate in forajele S-2882 Calarasi si S-1052 Tandarei nu s-a putut identifica niciun interval din coloana litologica a sondei si niciun interval acvifer.
II.b. Din datele seismice si de foraj executate in mai multe perimetre din Campia Romana (ex: Prahova, Buzau, Galati s.a.) se confirma prezenta multor teritorii framantate tectonic si confirmate seismic pana la 4 - 5 km, urmare carora s-au stabilit falierele consemnate in lucrarile de specialitate, atat pentru estul Campiei Romane, cat si pentru sud.
II.c. In 1958 - 1960, seismologul roman Traian Iosif (profesor universitar in Japonia si apoi in Germania) stabilea, prin cercetarile sale din cadrul Observatorului Seismologic, prezenta unei falii care taie Baraganul pe directia Sinaia - Bucuresti - Giurgiu, falie care ar putea crea mari probleme de viitor.
Intr-adevar, in 1986, pe directia acestei falii s-a produs cutremurul de 6,5 grade la sud de Dunare.
Din masuratorile de geofizica nucleara de sonda, executate pentru investigarea subsolului Bucurestiului, pentru viitoarele lucrari de metrou, in special pe profilul de foraje N-S, cu adancimi de 200 - 300 metri, s-a stabilit un subsol framantat. In aceeasi perioada s-a consemnat si o tasare a liniei de metrou in constructie, cu cativa zeci de centimetri, pe o distanta de peste 1 km.
II.d. Cu ocazia cercetarii fundatiei hidrocentralei Gura Vaii - Sip (Turnu Severin), prin forajele de investigare geo-logico-hidrogeologica si tectonice a fundatiei, s-au executat si masuratori geofizice, nucleare, de sonda, atat pentru partea romana, cat si pentru cea iugoslava.
Din interpretarea masuratorilor geofizice nucleare de sonda efectuate in forajele de explorare, pe langa alte date tehnice de specialitate, s-a putut stabili, in mod evident, si existenta unei falieri, determinata pe o adancime de circa 2-300 metri, pe directia V-E, situata pe firul principal de scurgere a Dunarii. Acest important accident tectonic a fost confirmat si de masuratorile seismice de suprafata, pana la o adancime de 4 - 5 km, masuratori efectuate de catre inginer seismician C. Vasiliu. Aceasta faliere, pe langa faptul ca a dat posibilitate Dunarii de a traversa Carpatii (in timpuri de mult trecute), limiteaza sudul Campiei Romane, de-a lungul cursului Dunarii, pana la Marea Neagra. Tocmai aceasta traiectorie a ei, E-V, a fost interceptata de falia Sinaia - Bucuresti - Giurgiu, la sud de Dunare, unde s-a creat un centru seismic, evidentiat prin cutremurul de 6,5 grade din anul 1986.
O situatie similara se intampla si cu falia Tandarei din estul Campiei Romane, care intercepteaza falia E-V ce limiteaza la sud Campia Romana, la est de Varna (Bulgaria). Astfel, se creeaza un alt centru seismic a carui existenta este justificata prin cele doua cutremure inregistrate in ultimii ani, cu centrul de activitate la o adancime de 30 - 40 km (E. Varna).
III. In concluzie, bine justificat stiintific si practic, Campia Romana este in totalitate incadrata tectonic, iar ca urmare a grosimii scoartei terestre de sub Campia Romana de peste 160 - 170 km, ne putem astepta, in timp (secole sau milenii), la usoare deplasari pe verticala, dar in niciun caz de ridicare. In asemenea situatie, nu ne mai putem astepta la invadarea sau poluarea suprafetei Baraganului cu eventuale ape infectate radioactiv, ci, mai mult, ele se vor pierde in adancul faliilor de zeci de kilometri.
Din acest punct de vedere, marele nostru seismolog, acad. prof. Gh. Demetrescu (marginalizat in mediul academic), in 1960, isi exprima adevarate pareri negative asupra deplasarilor pe verticala ale scoartei terestre de sub Campia Romana, pornind si de la grosimea scoartei de peste 160 - 170 km. (Discutiile si comentariile se purtau atat in cadrul Observatorului Seismologic, cat si in cadrul Catedrei de seismologie a Facultatii de Fizica a Universitatii Bucuresti).
*
Dar, dupa aceste multe discutii si interpretari stiintifice, si dupa 40 - 45 de ani de atunci, apare „Fenomenul Valentina“, autor ing. Florin Gheorghita, care, pe langa alte solutii stiintifice, verificate, preconizeaza si faptul ca „apele marii vor ajunge la poalele Bucegilor“.
In zilele noastre, deja geodezia romaneasca da loc la discutii si precizari in privinta altitudinii Campiei Romane care, in eventualele cresteri ale nivelului apelor, marilor si oceanelor, poate fi acoperita pe largi perimetre din N-E de catre apele marii noastre (harta publicata de ziarul Click in noiembrie 2013).
*
In consecinta, incadrarea tectonica a Campiei Romane justifica aprofundarea in timp (secole sau milenii) a suprafetei Campiei Romane si scurgerea spre adancimi de zeci de kilometri a eventualelor inmagazinari subterane de deseuri radioactive.
Sonda 2882 Calarasi, in care s-au deversat deseurile chimice ale uzinei Calarasi, din perioada 1973 - 1974 si pana in anul 2005 (cand s-a constatat ultima data), confirma efectele pozitive ale deversarii, fara a prezenta la suprafata efecte poluante.
Deci, o deversare a deseurilor radioactive in sonda 1052 Tandarei, in intervalul de interceptare a faliei Tandarei, 2190 - 2390 m, constituie o solutie tehnica foarte importanta pentru rezolvarea problemelor deseurilor radioactive, dar si pentru economisirea unor fonduri folosite pentru alte solutii tehnice ineficiente.