Centru de cercetare si productie LED
Data: 16 - 31 martie 2014
La 18 martie a.c., s-a inaugurat oficial un centru de cercetare si productie de LED-uri al companiei Microelectronica. Este vorba despre o investitie in valoare de 15 milioane de euro, din care 10 milioane de euro au reprezentat fonduri europene nerambursabile.
Practic, in peisajul economic si stiintific al Capitalei s-a inscris o fabrica in care activitatea de cercetare si productie intr-un domeniu de varf al economiei se imbina strans, se interconditioneaza reciproc. Noua capacitate dispune de un laborator dotat cu cele mai performante echipamente din domeniu si de sectii de productie pentru beneficiari din industriile optica, electronica si constructoare de masini. In acelasi timp, va functiona aici un centru de competenta care va certifica echipamentele si materialele produse si in alte tari din Europa Centrala si de Est, astfel incat acestea sa fie conforme cu standardele UE.
Proiectul a fost finalizat in colaborare cu Institutul Fraunhofer pentru Inginerie de Productie si Automatizari (IPA) din Stuttgart. Practic, aceasta colaborare bilaterala se inscrie in orientarea de ansamblu a Uniunii Europene privind desfasurarea unor cercetari si realizarea unor proiecte care sa corespunda orientarilor generale comunitare in domeniile de varf ale stiintei si tehnicii.
Prezenta la inaugurare a unor reprezentanti ai Comisiei Europene, ai Ambasadei Germaniei la Bucuresti, ai Guvernului Romaniei si a unor autoritati locale din landul german Baden-Wurttemberg a relevat importanta evenimentului.
Nu este singura colaborare cu IPA din Stuttgart a companiei Microelectronica. Un alt proiect important vizeaza constructia unei fabrici de panouri fotovoltaice, entitate productiva care va fi alimentata, la randul ei, cu energie produsa cu propriile panouri solare. Tipul de panouri prevazut a fi realizat aici are caracteristici superioare celor produse pana acum atat in tara, cat si peste hotare, ceea ce creeaza o sansa in plus pentru satisfacerea nevoilor interne si pentru export.