Efecte propagate
Data: 16 - 31 martie 2014
Rezultatele inregistrate in primele luni din acest an, mai ales cele din industrie, au ca explicatie principala modul in care s-a actionat in numeroase companii pentru iesirea din criza. Ne referim mai ales la politicile investitionale. In vederea unei concretizari strict necesare pentru sublinierea ideii de baza, avem la dispozitie exemplul industriei de petrol si gaze. O parte insemnata a investitiilor concentrate pe explorari si promovarea progresului stiintifico-tehnic a permis obtinerea unor productii relativ constante. Mai mult decat atat, s-a contracarat eficient si declinul natural al zacamintelor.
Efectele propagate din economie au cateva caracteristici de care se impune a se tine seama in orice evaluare. Pe de-o parte, avem de-a face cu asa numitul efect inertial. Multa lume se intreaba de ce oare, in conditiile in care am avut o crestere de 3,5% a PIB in 2013, nu s-a resimtit acest fapt in nivelul de trai. Specialistii in domeniu stiu ca sunt necesare minimum 6 luni pentru ca un spor de productie sa aiba efecte de ordin social, incepand cu veniturile salariale si terminand cu puterea de cumparare. Sunt, insa, si domenii in care progresele se resimt dupa un interval mai indelungat. Bunaoara, rata mai mica a inflatiei din actuala perioada, comparativ cu cea inalta din anii de varf ai crizei, reprezinta consecinta - pe termen mediu - a politicilor fiscal-monetare care au contracarat dezechilibrele dintre cerere si oferta.
Argumente de tipul celor mentionate conduc la concluzia ca orice masura de natura economica - fie ca ne referim la nivelul unor entitati, fie ca avem in vedere anumite ramuri si/sau economia tarii in ansamblul ei - trebuie conceputa si aplicata intr-o viziune strategica. Studiile de fezabilitate, precum si notele de fundamentare sunt testate in timp, tocmai prin luarea in considerare a efectelor propagate. Remarca este valabila nu numai atunci cand avem de-a face cu elemente pozitive, ci si cu cele negative. In acest sens, sunt de retinut, intre multe altele, masurile preconizate in privinta liberalizarii preturilor in energie, incepand cu resursele luate in calcul. Efectul propagat de care ne ocupam poate fi extrem de pagubos mai ales atunci cand nu se tine seama in suficienta masura de finalitatea sociala a oricarei activitati economice. Extrem de important, insa, este sa se comunice adecvat cu populatia, cea care in ultima instanta cunoaste consecintele unor masuri al caror efect este propagat in timp si spatiu. Tocmai deficitul de cunoastere este cel care creeaza mari spatii de manevra pentru manipulari, pentru raspandirea si sedimentarea unor confuzii.
Exista, mai ales intr-un an electoral, tentatia populista de a se recurge la promisiuni fara acoperire. Mai ales atunci cand datele statistice sunt utilizate in scopuri propagandistice, se manifesta mai puternic starea de asteptare generatoare de sperante, dar si de iluzii. Este motivul principal pentru care pledam pentru asigurarea unei comunicari bazate pe adevar. Desigur, multe depind si de interpretarea datelor, intrucat am fost si suntem confruntati cu situatii in care pornindu-se de la fapte corect prezentate se ajunge la concluzii uneori diametral opuse.
Confruntati cu talk-show-urile televizate, in care unii participanti declara cu seninatate „nu sunt specialist in domeniul x, dar consider ca ...“, numerosi concetateni au tot dreptul sa pretinda in primul rand oficialitatilor sa informeze corect populatia fara niciun fel de conotatii propagandistice. In masura in care se realizeaza o asemenea comunicare, creste si gradul de incredere a populatiei in autoritatile publice, in politicieni, in mass media. La randul ei, increderea are efecte propagate in activitatea economico-sociala, intrucat numai oameni care actioneaza in cunostinta de cauza pot fi eficienti. Iar acest fapt are si el un efect propagat, deoarece nimic nu este mai convingator decat puterea exemplului.
Alte articole


