Ramnicu Valcea Workshop-ul „Informarea si educarea consumatorului roman in spatiul european“
Data: 16-31 martie 2016
Cu ocazia Zilei Mondiale a Drepturilor Consumatorului, la 14 martie a.c. s-a desfăşurat la Râmnicu Vâlcea workshop-ul cu tema Informarea şi educarea consumatorului român în spaţiul european, ediţia a VII-a. Acest eveniment a fost organizat în parteneriat de reprezentanţii Asociaţiei Generale a Inginerilor din România - Sucursala Vâlcea, ai Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Vâlcea şi de cadre didactice de la Universitatea Constantin Brâncoveanu - FMMAE Râmnicu Vâlcea.
Manifestarea a fost dedicată - aşa cum rezultă şi din titlu - informării şi educării consumatorilor, fiind adresată cu precădere tinerilor - studenţi, elevi de la Colegiul Economic Râmnicu Vâlcea, cadre didactice şi reprezentanţi ai autorităţilor locale. (Poza din articol) Dezbaterile atelierului au fost delimitate pe cele două teme centrale ale anului 2016 privind informarea şi educarea consumatorilor în vederea exercitării drepturilor lor pe piaţă, şi anume:
● Comerţul online, temă stabilită la nivel naţional de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor;
● Hrană fără antibiotice, care a fost propusă la nivel mondial de Organizaţia Internaţională a Consumatorilor.
Reprezentanţii CJPC Vâlcea - comisar superior Cristina Tătaru şi consilier juridic Simona Dinu - au prezentat în cadrul atelierului exemple şi studii de caz cu privire la comerţul online şi efectele pe care le-a generat legislaţia naţională cu privire la încheierea şi executarea contractelor la distanţă.
Discuţiile referitoare la alimentaţia consumatorilor au fost focalizate pe necesitatea protecţiei consumatorului printr-o informare coerentă în scopul asigurării sănătăţii şi bunăstării populaţiei.
S-a concluzionat că informarea şi educarea consumatorilor în vederea exercitării dreptului de a alege sunt procese de durată, care necesită o abordare sistemică a comportamentului consumatorului.