Concursul gastronomic regional „Junior Master Chef“, de la Colegiul de Industrie Alimentara „Elena Doamna“ Galati
Data: 16-31 marie 2019 2019
Recent, la Colegiul de Industrie Alimentară Elena Doamna Galaţi, a avut loc concursul gastronomic regional Junior Master Chef, ediţia a III-a, înscris în calendarul activităţilor educative regionale şi interjudeţene pentru anul 2019, fără finanţare din partea ministerului de profil. Unul dintre parteneri a fost Universitatea Dunărea de Jos, alături de agenţi economici, licee, colegii tehnologice şi şcoli gimnaziale.
Concursul - care a prezentat interes şi dintr-o perspectivă inginerească - a adus în prim-plan tema alimentaţiei sănătoase, care preocupă constant societatea modernă, bucătăria tradiţională pe care tinerii trebuie să o cunoască şi să o aprecieze la adevărata valoare şi, nu în ultimul rând, o demonstraţie a creativităţii copiilor de gimnaziu în realizarea, cu propriile mâini, a unor preparate culinare cu o simbolistică diversificată, Dulciuri de poveste şi Mărţişoare dulci.
Scopul proiectului l-a reprezentat dezvoltarea unei cooperări active cu comunitatea școlară locală în sfera alimentației sănătoase, desfășurarea unui schimb de bune practici în domeniul gătitului între diferite școli, dezvoltarea abilităților elevilor pentru pregătirea unor alimente sănătoase, împărtășirea de către elevi și profesori a cunoștințelor despre cultură, tradiții și bucătărie, a bunelor practici în educație, pentru gătit, precum şi tradițiilor și a obiceiurilor sănătoase la elevi, îmbunătățirea obiceiurilor lor.
Obiectivele concursului au vizat: studierea obiceiurilor gastronomice din țară, din diferite zone geografice și prezentarea unor produse alimentare din bucătăria națională, într-o culegere de bune practici; diseminarea rezultatelor proiectului în cinci județe, 17 unități școlare, într-un interval de şase luni; creșterea cu 20% a numărului de elevi, din școlile implicate în aceste activități, tineri care aleg alimente sănătoase.
Grupul țintă a fost reprezentat de: elevii claselor a VII-a și a VIII-a; elevii claselor de liceu; cadrele didactice din învățământul gimnazial și liceal.
(Pag.7_Concurs gastronomic.jpg)
Concursul s-a desfăşurat în trei secţiuni, astfel încât a fost posibil să se aprofundeze o serie de aspecte care privesc un grad mai înalt de specializare. La Secţiunea I, intitulată Sesiune de comunicări științifice - proiecte transdisciplinare „Alimentație sănătoasă", au participat, direct şi indirect, 37 lucrări ale elevilor din licee tehnologice şi colegii de industrie alimentară din Feteşti - Ialomiţa, Brăila, Sibiu, Focşani, Tulcea, Constanţa, Focşani - Vrancea, respectiv Galaţi. Este de remarcat că eleva Moroşanu Teodora, din clasa 12 F a Colegiului de Industrie Alimentară Elena Doamna, îndrumată de prof. dr. ing. Carmen Popescu, a realizat o prezentare Power Point cu titlul Salata de sfeclă roşie, un preparat sănătos, gustos şi natural. Diploma obţinută cu premiul I a dovedit că eleva are abilităţile practice necesare unui viitor master chef.
La Secţiunea a II-a - Expoziție gastronomică „Preparate tradiționale" au participat, cu 51 de lucrări, elevii de la liceul de industrie alimentară Feteşti - Ialomiţa, şcoli gimnaziale din judeţul Galaţi, respectiv Colegiul de industrie Alimentară Elena Doamna Galaţi. La expoziţie s-au prezentat diverse mâncăruri tradiţionale, prăjituri, produse de panificaţie etc. Participarea a implicat realizarea unui preparat culinar, după o rețetă tradițională, specifică zonei geografice din care a provenit concurentul.
La Secţiunea a III-a - Concurs gastronomic „Mărțișoare dulci", au participat 50 de elevi din şcolile gimnaziale din judeţul Galaţi, care au realizat în atelierele de microproducţie diferite produse de patiserie. Echipele formate din câte 2 - 3 elevi din învățământul gimnazial gălățean au realizat mărțișoare dulci, având la bază resurse ale școlii organizatoare și produse alimentare obținute în atelierele de producție.
O comisie formată din cadre didactice cu experiență în domeniu, din învățământul preuniversitar și universitar din Galați, precum și dintr-un agent economic, a jurizat lucrările, astfel încât, la finalul concursului, s-au acordat atât diplome pentru premianţi, cât şi diplome de participare pentru toți elevii la cele trei secţiuni.
Implicarea entuziastă a copiilor şi a cadrelor didactice la acest eveniment ne-a demonstrat că tema aleasă a avut succes, iar generaţiile viitoare de specialişti în domeniu vor promova eficient obiceiurile şi tradiţiile industriei alimentare româneşti.
Dr. ing. dipl. Carmen Popescu
Membru al Sucursalei AGIR Galaţi
Alte articole


