Noi tehnologii de siguranta la vehiculele europene, obligatorii din 2022
Data: 16-31 marie 2019 2019
Începând din 2022, va deveni obligatorie introducerea în vehiculele europene a unor noi tehnologii de siguranță pentru a proteja pasagerii, pietonii și bicicliștii, potrivit acordului provizoriu la care au ajuns instituţiile UE în ceea ce priveşte siguranța generală.
Potrivit unui comunicat al Comisiei Europene, noile tehnologii de pe piață pot contribui la reducerea numărului de decese și de vătămări corporale pe drumurile europene, 90% dintre acestea fiind cauzate de erori umane. În mai 2018, Comisia a propus ca anumite măsuri de siguranță a vehiculelor să fie obligatorii, inclusiv sistemele care reduc unghiurile moarte periculoase la camioane și autobuze și tehnologiile care avertizează conducătorul auto în caz de somnolență sau de neatenție. Elementele avansate de siguranță vor reduce numărul accidentelor și vor stimula inovarea și avantajul competitiv global al industriei europene a autovehiculelor.
„În fiecare an, 25 000 de persoane își pierd viața pe drumurile noastre. Marea majoritate a acestor accidente sunt cauzate de erori umane. Putem și trebuie să acționăm pentru a schimba lucrurile. Datorită noilor elemente avansate de siguranță care vor deveni obligatorii, putem avea același impact ca atunci când au fost introduse centurile de siguranță. Multe dintre noile elemente există deja, în special în vehiculele de lux. Acum ridicăm nivelul de siguranță în ceea ce privește toate vehiculele și deschidem calea spre o mobilitate tot mai conectată și mai automatizată în viitor", a declarat comisarul pentru piața internă, industrie, antreprenoriat și IMM-uri, Elżbieta Bieńkowska.
Printre noile elemente de siguranță obligatorii se numără:
▪ Pentru autoturisme, camionete, camioane și autobuze: sisteme de avertizare în caz de somnolență și de neatenție a conducătorului auto (de exemplu, utilizarea telefoanelor inteligente în timpul conducerii), asistență inteligentă pentru controlul vitezei, sisteme de siguranță la mersul în marșarier cu cameră de luat vederi sau cu senzori și dispozitive de înregistrare a datelor în caz de accident („cutia neagră");
▪ Pentru autoturisme și camionete: asistență pentru menținerea benzii de circulație, sisteme avansate de frânare de urgență și centuri de siguranță îmbunătățite în urma testelor de impact;
▪ Pentru camioane și autobuze: cerințe specifice de îmbunătățire a vizibilității directe a șoferilor de autobuz și de camion și de eliminare a unghiurilor moarte, precum și sisteme frontale și laterale ale vehiculului pentru a detecta și a avertiza cu privire la prezența participanților la trafic vulnerabili, în special la efectuarea virajelor.
Comisia se așteaptă ca măsurile propuse să ajute la salvarea a peste 25 000 de vieți și la evitarea a cel puțin 140 000 de vătămări corporale grave până în 2038. Acestea vor contribui la obiectivul pe termen lung al UE de a ajunge la aproape zero decese și vătămări corporale grave până în 2050 („Viziunea zero").
Pe lângă protecția cetățenilor pe drumurile europene, noile elemente avansate de siguranță vor ajuta conducătorii auto să se obișnuiască treptat cu noile sisteme de asistență pentru conducere. Creșterea gradului de automatizare oferă un potențial semnificativ pentru compensarea erorilor umane și asigură noi soluții de mobilitate pentru persoanele în vârstă și pentru cele cu deficiențe fizice. Toate acestea ar trebui să sporească încrederea și acceptarea de către public a automobilelor automatizate, sprijinind tranziția către conducerea autonomă.
Noile elemente de siguranță vor deveni obligatorii din 2022, cu excepția vizibilității directe pentru autobuze și camioane și extinderea zonei de impact a capului la autoturisme și camionete, care vor urma mai târziu din cauza modificărilor structurale de proiectare necesare.
Alte articole




