Blitz
Data: 16-31 martie 2023
● Studiu: 68% dintre IMM-uri alocă resurse proprii pentru a investi în cercetare-dezvoltare și inovare. 68,41% dintre întreprinderile mici și mijlocii din România (IMM) apelează la surse proprii de finanțare a investițiilor în cercetare-dezvoltare și inovare, în timp ce aproape 20% se împrumută la bancă și doar 6,41% accesează fonduri europene, conform rezultatelor unui studiu prezentat, într-o conferință de specialitate, de președintele Consiliul Național al IMM-urilor (CNIPMMR), Florin Jianu. Totodată, pentru a investi în cercetare-dezvoltare, dar și pentru a inova, 1,34% dintre IMM-urile din România iau fonduri de la autoritățile publice centrale, iar 0,60% dintre aceste entități apelează la fonduri de la autoritățile publice locale. Peste un sfert dintre afacerile mici și mijlocii din România (25,33%) alocă între 1% și 5% din totalul investițiilor pentru inovare și doar 2,78% intenționează să aloce bugete mai mari de 75%.
● Clasamentul World Happiness Report: Finlanda, cea mai fericită țară din lume, pentru al șaselea an consecutiv. Potrivit clasamentului World Happiness Report, pentru al șaselea an consecutiv, Finlanda a fost desemnată cea mai fericită țară din lume. Raportul Mondial al Fericirii se bazează pe datele unui sondaj global realizat pe baza răspunsurilor unor persoane din peste 150 de țări. Țările sunt clasate în funcție de fericire pe baza evaluărilor medii ale vieții în cei trei ani precedenți, în acest caz 2020 – 2022. Finlanda și vecinii ei, Danemarca, Islanda, Suedia și Norvegia, au obținut scoruri foarte bune la măsurile pe care raportul le folosește pentru a-și explica concluziile: speranța de viață sănătoasă, PIB-ul pe cap de locuitor, sprijinul social, corupția scăzută, generozitatea și libertatea de a lua decizii cheie în viață. Top 20 al celor mai fericite țări din lume în 2023 este următorul: 1) Finlanda; 2) Danemarca; 3) Islanda; 4) Israel; 5) Olanda; 6) Suedia; 7) Norvegia; 8) Elveția; 9) Luxemburg; 10) Noua Zeelandă; 11) Austria; 12) Australia; 13) Canada; 14) Irlanda; 15) SUA; 16) Germania; 17) Belgia; 18) Republica Cehă; 19) Regatul Unit; 20) Lituania. În partea de jos a listei se află Afganistanul, pe locul 137.
● BMW va produce display-ul Panoramic Vision care va acoperi toată lățimea parbrizului. Constructorul auto german BMW a anunțat intrarea în producție a noului său display inovativ Panoramic Vision, care va acoperi toată lățimea parbrizului și are ca scop crearea unei suprafețe unice de interacțiune și informații pentru toți ocupanții mașinii. Potrivit reprezentanților companiei, display-ul va fi montat pe primele modele BMW Neue Klasse și va stabili standarde în digitalizare, dezvoltare durabilă și design pentru automobilele electrice. În premieră, tehnologia inovatoare de proiecție Panoramic Vision afișează informații relevante pentru conducător și pasageri, cu o intensitate luminoasă și un contrast mai ridicate pe o zonă acoperită cu culoare închisă la limita inferioară a parbrizului.
Alte articole




