Strategia nationala pentru formarea adultilor in perioada 2024 - 2027 (II)
Data: 16-31 martie 2024
Publicăm, în numărul de față, partea a doua a datelor și obiectivelor incluse în Strategia națională pentru formarea adulților în perioada 2024 - 2027, document adoptat recent de Executiv. Actul normativ vizează creșterea participării adulților la procesul de învățare pe tot parcursul vieții, îmbunătățirea calității educației și formării lor profesionale prin dezvoltarea competențelor-cheie. Se urmărește îmbunătățirea abilităților, însușirea de noi cunoștințe, precum și diversificarea competențelor, ceea ce le va permite participanților la programele de formare să rămână competitivi pe piața muncii.
Reamintim că Strategia a fost elaborată în cadrul unui proiect desfășurat în baza Acordului de grant dintre Agenția Executivă Europeană pentru Educație și Cultură (EACEA) și Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.
În numărul precedent am publicat o serie de considerente generale referitoare la starea de fapt și la modalități de depășire a dificultăților prezente și viitoare, în contextul european, dar și național, al procesului de învățare formală, non-formală și informală.
- Credit foto: www.freepik.com
Obiectivul general: creșterea ratei de participare de la 5,9% la 12%
Creșterea ratei de participare a adulților la învățarea pe tot parcursul vieții astfel încât, până la sfârșitul anului 2027, aceasta să ajungă la 12%, față de 5,9% cât este în prezent, prin intensificarea și îmbunătățirea furnizării de oportunități de învățare formală, non-formală și informală, reprezintă obiectivul general al Strategiei. Astfel, România își stabilește cadrul național pentru susținerea noului Plan european pentru învățarea în rândul adulților 2021 - 2030 adoptat de Consiliul Uniunii Europene pentru a continua, completa și consolida activitățile în domeniul învățării în rândul adulților ca parte a celor patru obiective strategice identificate de Consiliu în Cadrul strategic pentru educație și formare profesională 2020 - ET2020.
Îndeplinirea obiectivului general se va realiza prin direcții de acțiune și măsuri incluse în obiectivele specifice (OS) ale Strategiei, care urmăresc întărirea cooperării instituționale între actorii interesați, optimizarea tuturor ofertelor de învățare, promovarea unei noi culturi a învățării, menită a evidenția relevanța competențelor de bază pentru toți și a acumulării continue de cunoștințe, aptitudini și abilități relevante, la toate nivelurile, respectând standardele de calitate cerute de piața muncii precum și dezvoltarea de noi competențe în conformitate cu dinamica economiei. Totodată, se va consolida țesutul social din perspectiva incluziunii și coeziunii, iar la nivel individual va spori încrederea în sine, adulții vor putea lua decizii în cunoștință de cauză cu privire la oportunitățile lor de formare, vor beneficia de sprijin eficient în învățarea pe tot parcursul vieții.
- Credit foto: www.freepik.com
Obiective specifice pentru acțiuni coerente și concordante
♦ OS 1: Intensificarea rolului partenerilor/parteneriatelor pentru susținerea și dezvoltarea cadrului strategic de formare profesională a adulților
Acest obiectiv vizează domeniul prioritar stabilit la nivel european Guvernanța. Parteneriatele privind formarea profesională a adulților, formate din partenerii sociali, serviciile publice de ocupare a forței de muncă, serviciile sociale, societatea civilă, autoritățile regionale și locale, furnizorii de educație și formare, întreprinderi, reprezintă o necesitate și sunt strâns legate de responsabilitatea comună a tuturor părților implicate. Responsabilitățile acestora vizează următoarele aspecte: analizarea nevoilor în materie de formare profesională; dezvoltarea de oportunități de învățare pentru adulți; optimizarea cooperării și implicării tuturor părților interesate în formarea adulților; actualizarea sistematică a informațiilor ce trebuie puse la dispoziția furnizorilor de formare și a agenților economici în materie de formare profesională a unor orientări și a unei consilieri suficiente.
Cooperarea și schimbul de informații în timp util sunt de maximă importanță pentru promovarea schimbului de bune practici și de abordări inovatoare cu privire la modalitățile de realizare a unei formări mai echitabile și mai favorabile incluziunii, care să promoveze succesul.
Direcțiile de acțiune aferente acestui obiectiv specific vizează: actualizarea/îmbunătățirea cadrului legislativ și instituțional privind intensificarea rolului partenerilor/parteneriatelor în formarea adulților; dezvoltarea capacității instituțiilor și furnizorilor de formare de a furniza oportunități de învățare (capacitatea instituțiilor și furnizorilor de formare trebuie dezvoltată inclusiv prin instituirea de parteneriate la nivel local/regional/național în cadrul cărora se va consolida cooperarea cu organizații internaționale precum OCDE); cooperarea crescută a actorilor implicați în procesul de formare profesională a adulților (cooperarea și parteneriatul dintre părțile interesate la nivel național, regional și local ar trebui să răspundă nevoilor cursanților adulți și angajatorilor, inclusiv, dacă este posibil și în funcție de circumstanțele naționale, finanțarea eficace și eficientă a inițiativelor de învățare în rândul adulților).
- Credit foto: www.freepik.com
♦ OS 2 - Îmbunătățirea ofertelor personalizate și specifice de învățare
Acest obiectiv vizează domeniul prioritar stabilit la nivel european Furnizarea de oportunități de învățare pe tot parcursul vieții și utilizarea lor. Având în vedere provocările menționate, precum și proporția încă mare de adulți din Europa care au un nivel scăzut de cunoștințe, aptitudini și competențe de bază, învățarea în rândul adulților poate ajuta economiile și societățile să devină mai puternice și mai reziliente.
În Europa, un număr tot mai mare de persoane trebuie să își actualizeze și îmbunătățească cunoștințele, aptitudinile și competențele pentru a acoperi decalajul dintre educația și formarea lor formală și nevoile unei societăți și ale unei piețe a forței de muncă aflate în schimbare rapidă. Pentru a-și dezvolta cunoștințele, aptitudinile și competențele personale, sociale, culturale și profesionale, persoanele au nevoie de acces la un proces de predare și învățare de calitate, furnizat în moduri și contexte diferite. S-a solicitat ca sistemele de educație și formare să devină mai flexibile și să găsească soluții pentru a oferi o învățare mai axată pe cursant, mai accesibilă și mai favorabilă incluziunii pentru o gamă mai largă de profiluri.
Pe lângă competențe tehnice, piața muncii are nevoie din ce în ce mai mult de competențe transversale, cum ar fi cooperarea, gândirea critică și soluționarea creativă a problemelor, iar validarea acestora și recunoașterea lor prin utilizarea micro-certificărilor poate facilita mobilitatea adulților și continuarea învățării.
Politicile de profil trebuie să sprijine accesul tuturor adulților, într-un mod inclusiv și facil, la formarea de competențe, să crească motivația persoanelor de a participa la activități de învățare, să îmbunătățească și să extindă oferta de formare continuă, prin rute și tipuri diverse de formare. Direcțiile de acțiune cuprinse sub acest obiectiv vizează toate aceste aspecte: extinderea tipurilor de rute de formare - parcursuri flexibile de învățare (extinderea oportunităților de învățare pentru a răspunde nevoilor cursanților netradiționali și cererii de noi competențe pe piața muncii, pentru a face experiența de învățare mai flexibilă și mai modulară decât este în prezent, pentru a sprijini accesul la învățare poate fi sprijinită de introducerea unor instrumente inovatoare de tipul microcertificărilor; microcertificările permit dobândirea în mod specific și flexibil a cunoștințelor, aptitudinilor și competențelor și dau persoanelor posibilitatea să își acopere lacunele în materie de competențe și să dobândească noi competențe necesare adaptării la un mediu aflat în schimbare rapidă, fără a înlocui însă calificările tradiționale); pilotarea introducerii conturilor individuale de învățare (pentru a se asigura accesul adulților la formare sunt necesare mecanisme de finanțare care să asigure o partajare adecvată a costurilor între autoritățile publice, angajatori, adulți, partenerii sociali, furnizorii de servicii de formare profesională; conturile individuale de învățare pot face ca învățarea pe tot parcursul vieții să devină realitate și pot constitui un stimulent direct de motivare a adulților. Acestea oferă atât finanțare, cât și portabilitatea drepturilor de formare de la un loc de muncă la altul, sau de la un loc de muncă la șomaj și apoi la un alt loc de muncă, iar combinarea acestora cu servicii de orientare și consiliere profesională și cu transparența oportunităților de formare poate contribui la creșterea participării la formare a tuturor adulților); intensificarea și extinderea serviciilor de management al carierei; acordarea de stimulente angajatorilor care organizează formare pentru proprii angajați (indiferent dacă sunt stimulente financiare, fiscale sau măsuri compensatorii la nivelul angajatorului, acordarea acestora ar trebui să aibă ca rezultat un angajament sporit al angajatorului față de formarea continuă de competențe a adulților, în special angajații proprii; MMSS are în vedere elaborarea împreună cu partenerii sociali a unei scheme de acordare a unor stimulente angajatorilor care organizează formare pentru proprii angajați).
- Credit foto: www.freepik.com
♦ OS 3 - Facilitarea accesului adulților la dobândirea de competențe pe tot parcursul vieții, prin crearea unei culturi a învățării
Acest obiectiv vizează domeniul prioritar stabilit la nivel european Accesibilitate și flexibilitate. Este extrem de important să se promoveze o mai mare sensibilizare în rândul angajatorilor cu privire la faptul că învățarea în rândul adulților contribuie la calitatea proceselor de lucru și a rezultatelor, precum și la profunzimea implicării lucrătorilor în activitatea lor. Învățarea în rândul adulților poate contribui la productivitate, competitivitate, incluziune socială, egalitate de gen, creativitate, inovare și antreprenoriat. Aceasta este un factor important pentru stimularea angajatorilor să își asume un rol mai activ în sprijinirea perfecționării și a recalificării, precum și în îmbunătățirea în mod continuu a capacității de inserție profesională și a tranzițiilor pe piața muncii ale angajaților lor. Prin urmare este important să se instaureze o cultură a învățării în toate locurile de muncă, să se planifice și să se organizeze la locul de muncă oportunități de învățare, care să fie promovate și sprijinite de toate părțile interesate.
Direcțiile de acțiune aferente acestui obiectiv au în vedere: ▪ dezvoltarea unei culturi a învățării și conștientizarea adulților privind beneficiile formării pe tot parcursul vieții; ▪ modularizarea programelor de formare (pentru a-și dezvolta cunoștințele, aptitudinile și competențele personale, sociale, culturale și profesionale, persoanele au nevoie de acces la un proces de predare și învățare de calitate, furnizat în moduri și contexte diferite); ▪ operaționalizarea creditelor transferabile (utilizarea creditelor transferabile permite mobilitatea participanților la cursuri de pregătire profesională prin asigurarea unui sistem unitar de recunoaștere a rezultatelor învățării și a calificărilor); ▪ extinderea serviciilor de evaluare a competențelor dobândite anterior prin introducerea de noi instrumente de evaluare; ▪ acordarea de stimulente persoanelor pentru a participa la formare (instituirea unor măsuri de sprijin financiar, dar și de altă natură, precum și a unor acțiuni concrete de sprijinire a cursanților prin stimulente financiare, cum ar fi împrumuturile, granturile și facilitățile fiscale pot fi avute în vedere pentru sprijinirea promovării învățării pe tot parcursul vieții).
- Credit foto: www.freepik.com
♦ OS 4 - Asigurarea calității în sistemul de formare profesională a adulților și promovarea incluziunii și echității sociale în învățarea pe tot parcursul vieții
Prin sistemul de asigurare a calității se urmărește îmbunătățirea serviciilor de formare profesională oferite de furnizorii autorizați, îmbunătățirea și diversificarea metodelor de predare și învățare la toate nivelurile, precum și ale programelor de dezvoltare profesională. Acest obiectiv vizează domeniul prioritar stabilit la nivel european, Calitate, echitate, incluziune și reușită în învățarea în rândul adulților. Pentru a realiza acest obiectiv se vor adopta ca elemente strategice privind îmbunătățirea continuă a calității serviciilor oferite atât cursanților, cât și formatorilor, instructorilor, evaluatorilor și specialiștilor, cu respectarea cerințelor legale și de reglementare specifice domeniului. În acest sens, în ultimii ani, s-au produs modificări majore în legislația privind formarea profesională a adulților, în special pentru a facilita accesul persoanelor slab calificate la formare profesională prin programe de calificare, respectiv programe de dezvoltare a competențelor-cheie, competențe de bază, prin includerea în Planul Național de Formare Profesională al ANOFM a programelor pentru competențe-cheie, care se adresează în special persoanelor cu nivel scăzut de educație și formare profesională sau fără calificare, dar și persoanelor calificate care doresc dobândirea de competențe noi, sau actualizarea celor existente pentru a putea ține pasul cu noile metode și tehnici de predare și evaluare în mediul virtual.
Direcțiile de acțiune vizează: ▪ profesionalizarea formatorilor, instructorilor, evaluatorilor, specialiștilor; ▪ extinderea mobilității externe a cursanților și formatorilor folosind programul ERASMUS+; ▪ includerea de stimulente pentru eliminarea barierelor în participarea la formare pentru cei vulnerabili; ▪ dezvoltarea sistemelor de asigurare a calității la furnizorii de formare și instituțiile cu atribuții în formarea adulților.
- Credit foto: www.freepik.com
OS 5 - Dezvoltarea competențelor verzi și digitale ale adulților
Acest obiectiv vizează domeniul prioritar stabilit la nivel european Tranziția verde și tranziția digitală. Impactul pandemiei asupra pieței muncii a evidențiat în mod deosebit importanța competențelor digitale pentru toate domeniile de activitate, pentru potențialii beneficiari de formare care au calitatea de salariat/persoană care desfășoară activități de liberă inițiativă/persoană aflată în căutarea unui loc de muncă, pentru specialiștii cu atribuții în domeniul educației și formării profesionale - profesori, mentori, formatori, specialiști în domeniul resurselor umane, orientării și consilierii profesionale.
Asigurarea de competențe digitale va necesita: extinderea și modernizarea fondului de competențe digitale din societate, îmbunătățirea accesului la infrastructura digitală și la conectivitate, dezvoltarea de soluții, platforme și resurse digitale, măsuri pentru sprijinirea adaptării sociale la progresul tehnologic dinamic.
În educația și formarea profesională, pandemia COVID-19 a accelerat adoptarea educației și formării profesionale la învățarea online și la distanță și a condus la dezvoltarea de noi metode de evaluare și certificare la învățarea online. Pandemia va continua să aibă un impact serios asupra îmbunătățirii/creșterii capacității tinerilor și adulților de a accesa programe de învățare pe tot parcursul vieții deoarece unii lucrători se află într-o situație vulnerabilă din cauza necesității de a-și îmbunătăți competențele digitale prin introducerea muncii la distanță și a învățării online.
Una dintre direcțiile de acțiune vizează includerea competențelor verzi și digitale în toate programele de for-
mare/standardele ocupaționale.
În urmă cu mai bine de un deceniu deja se manifesta tendința către un nou val în evoluția tehnologică a producției, așa numita revoluție 4.0, care impulsiona tot mai multe companii să răspundă noilor standarde stabilite de o piață aflată într-o continuă schimbare, prin transformarea unităților de producție în „fabrici inteligente". În producție, transformarea digitală se referă la procesul de integrare a sistemelor și tehnologiilor digitale în procesele existente, pentru a conduce la îmbunătățirea performanței, a eficienței și a calității. Inițiativa de afaceri poate ajuta la reducerea costurilor, la creșterea vizibilității datelor și la îmbunătățirea fiabilității proceselor și a echipamentelor. Deși transformarea digitală se impune și tehnologia devine din ce în ce mai mult parte a vieții de zi cu zi, multe persoane nu dispun încă de competențele digitale necesare societății și economiei de astăzi.
O conexiune bună la internet, competențele digitale au devenit nevoi vitale pe tot globul. Pandemia a scos la iveală provocări, dar și oportunități: lipsurile existente cu privire la infrastructura de internet de mare viteză, lipsa calificărilor digitale, a competențelor pe care populația ar fi trebui să le dețină; a determinat boom-ul privind furnizarea și utilizarea de instrumente, platforme, produse și servicii digitale.
Efectele pandemiei au devenit acum aproape permanente, prin urmare se analizează și se urmărește înțelegerea mai cuprinzătoare a rolurilor, a importanței acestor abilități, pentru a face față la această nouă realitate. Viitorul digital post-pandemic este cu accent pe abilitățile soft și îmbunătățirea ofertei de competențe digitale. Un imperativ politic pentru viitorul digital devine învățarea și dobândirea de competențe în „noua normalitate".
În cadrul unei economii emergente, cum ar fi: economie circulară, economie socială, economie verde, digitalizare, automatizare, conectivitate, dezvoltare durabilă și economiei globale din domeniile IA/automatizare, comerț exterior competențele verzi și digitale reprezintă un element esențial. Dificultățile întâmpinate de companii sunt legate de capacitatea personalului de a utiliza, de capacitatea de a îmbunătăți competențele verzi și digitale.
Toate aceste aspecte impun adaptarea forței de muncă, respectiv stabilirea obiectivelor coerente de formare, asigurarea competențelor verzi și digitale.
Strategia are în vedere utilizarea potențialului formării profesionale prin actualizarea programelor de formare care să se bazeze pe standardele ocupaționale, care includ competențe verzi și digitale în toate programele de formare/standardele ocupaționale.
La nivelul UE s-au stabilit obiective ambițioase pentru a sprijini statele membre în transformarea lor digitală. Scopul este de a se asigura că 80% dintre adulți să dețină competențe digitale de bază.
În contextul tranziției verzi și digitale, în contextul tranziției juste spre un viitor sustenabil în care apar profesii noi, se modifică profilurile locurilor de muncă și ale calificărilor, Strategia urmărește să adopte o abordare sistemică care are în vedere adaptarea la schimbarea tehnologică pe tot parcursul vieții profesionale, în sensul furnizării formării profesionale, de programe de care este nevoie pe piața muncii, de asigurarea de competențe verzi și digitale. Alegerea celor mai bune locuri de muncă astăzi aparține persoanelor care pot include competențe digitale și verzi în CV-ul lor.
În contextul în care România, la fel ca restul țărilor, trebuie să răspundă provocărilor pieței muncii, provocărilor ecologice pentru un răspuns coerent este necesar a se elabora politici privind formarea profesională a adulților care au în vedere necesitatea eliminării decalajelor digitale, Industrializarea 4.0, principii ale dezvoltării durabile, creșterea ecologică, crearea de locuri de muncă, asigurarea pieței muncii cu persoane care dețin competențele verzi și digitale necesare angajatorilor. Politicile privind competențele digitale și verzi trebuie să fie proiectate și dezvoltate pe baze solide, abordate metodologic, aplicate sistematic.