Profesorul universitar Romen Butnaru la 60 de ani
Data: 1-15 aprilie 2004
Domnul prof. univ. dr. ing. Romen Butnaru, membru al Consiliului de conducere al Societatii Inginerilor Textilisti din AGIR (SIT - AGIR), s-a nascut in localitatea Stancesti, judetul Botosani, la 30 ianuarie 1944. Studiile liceale le-a frecventat la Botosani, iar cele universitare la Facultatea de Chimie Industriala din Institutul Politehnic Iasi, obtinand diploma de inginer chimist. Datorita rezultatelor bune obtinute in timpul facultatii, a fost retinut ca asistent la Facultatea de Textile din Institutul Politehnic "Gh. Asachi" din Iasi. In continuare si-a desfasurat activitatea in invatamantul tehnic superior textil, unde a parcurs toate gradele didactice, pana la cel de profesor universitar, obtinut in anul 1992, ca titular al cursurilor de Finisarea produselor textile, Procese speciale de finisare si Fizica culorii. |n 1973 a obtinut titlul de doctor inginer, cu teza "Studiul structurii supramoleculare a fibrelor textile celulozice". Din 1990 este conducator de doctorat si pana in prezent are confirmati 12 doctori in stiinte textile.
In paralel cu activitatea didactica a desfasurat si o bogata activitate de cercetare stiintifica in calitate de coordonator si coautor la realizarea a peste 50 de contracte de cercetare stiintifica, director de proiect si coparticipant la realizarea unui proiect international de cercetare stiintifica cu Universitatea Tehnica Gent din Belgia. Este posesorul a cinci brevete de inventii acordate de OSIM. De asemenea este autorul a cinci carti, patru manuale si a peste 115 articole publicate in reviste de specialitate, din care 20 in reviste din strainatate. Este membru al unor societati din tara si strainatate. A ajutat in mod deosebit activitatea Societatii Inginerilor Textilisti din AGIR, atat prin participarea la organizarea unor manifestari stiintifice, cat si prin colaborarea in calitate de autor si in colectivul de coordonare a lucrarilor de referinta: Manualul inginerului textilist si Dictionarul explicativ textil-poliglot. Este apreciat in lumea textila din tara si strainatate ca specialist de inalta clasa. |n perioada 1981 - 1989 si 1992 - 2000 a detinut functia de prodecan, iar din 2000 si pana in prezent este decanul Facultatii de Textile-Pielarie din Iasi, functii in care s-a remarcat ca un foarte bun gospodar al activitatii de invatamant si un bun sfatuitor, intelegator si omenos cu studentii si corpul profesoral. Pentru toate aceste realizari, cu ocazia implinirii celor 60 de ani de viata si peste 35 de ani de activitate in domeniul textil, Conducerea SIT - AGIR i-a conferit atat Diploma si Titlul de Membru de onoare, cat si Titlul de Expert consultant magistru SIT - AGIR si ii transmite felicitari si urari de sanatate deplina si cat mai multe realizari in activitatea didactica, stiintifica si publicistica.
La multi ani!