ION I. AGARBICEANU (1907 – 1971) Cercetator si inventator in domeniul luminii polarizate si al laserelor

Facultatea de Stiinte Aplicate, cu catedrele de matematica, fizica, informatica, infiintata in august 2005 in cadrul Universitatii Politehnica din Bucuresti, a organizat recent o sesiune stiintifica omagiala dedicata centenarului de la nasterea prof. I. I. Agarbiceanu.
In prima parte a manifestarii a fost moderator decanul facultatii, profesorul universitar Constantin Udriste. Au prezentat comunicari: prof. univ. Ion M. Popescu – despre viata si opera prof. Ion I. Agarbiceanu; prof. univ. Oliviu Gherman – evocari despre prof. I. I. Agarbiceanu; ing. dipl. Vasile Constantin Diaconescu – despre documentele prof. Agarbiceanu existente in Muzeul UPB. In partea a doua a manifestarii au fost prezentate rezultatele celor mai recente cercetari efectuate pe caile deschise de prof. I. I. Agarbiceanu in domeniile laser si lumina polarizata.
*
Este fiul scriitorului semanatorist, preotul Ion Agarbiceanu (1882-1963) si al Mariei, casnica. S-a nascut la 6 ianuarie 1907, in comuna Bucium-Sasa, situata in Muntii Apuseni, jud. Alba.
Si-a petrecut copilaria intr-o familie de intelectuali cunoscuti in Transilvania si in Tara Romaneasca. Tatal era prieten cu savantul istoric Nicolae Iorga. In afara de literatura, parintii lui se interesau de progresele fizicii si astronomiei.
S-a remarcat ca un copil supradotat intelectual, fapt care i-a determinat pe parinti sa il dea la scoala primara de la varsta de 5 ani. Astfel a absolvit liceul in Cluj la varsta de 17 ani. Dupa bacalaureat s-a inscris la Institutul Electrotehnic din Bucuresti, pe care l-a absolvit cu titlul de inginer in 1928.
Pentru aprofundarea studiilor de fizica a plecat la Paris, unde si-a luat o a doua licenta si si-a dat doctoratul.
Din 1935 a lucrat cativa ani in industrie, in tara si in Anglia. Revenind in tara, si-a inceput cariera didactica intai ca asistent, apoi sef de lucrari la Facultatea de Fizica a Universitatii Bucuresti.
In 1948, cand s-a infiintat Institutul de Petrol si Gaze, a fost numit profesor si sef al Catedrei de fizica.
Din 1955 si pana in 1971 a fost sef al Catedrei de fizica din Institutul Politehnic. In modestul laborator al Politehnicii din str. Polizu lucra noaptea tarziu, efectuand cercetari in domeniul luminii polarizate.
In paralel cu activitatea didactica, munca lui in domeniul cercetarii in fizica – spectroscopie s-a amplificat atunci cand, in 1956, i s-au creat conditii in cadrul Institutului de Fizica Atomica din Bucuresti. La IFA a organizat Laboratorul de metode optice si fizica nucleara, in care cu un colectiv de specialisti a realizat cercetari privind structurile atomice hiperfine si izotopice, rezonanta magnetooptica, paturile subtiri dielectrice. Sub indrumarea lui s-au initiat amplificari cuantice ale luminii si a fost realizat primul laser cu gaz (heliu-neon), cu radiatie infrarosie, intr-o conceptie proprie originala. Prin focalizarea fasciculului luminos monocromatic, coerent, produs de laser, se obtin densitati mari de radiatii pe suprafete mici, cu aplicatii in diverse domenii.
Laserul inventat de I. Agarbiceanu a fost brevetat si apreciat ca foarte valoros de fizicienii din diferite tari. Acest laser a fost al doilea din lume, dupa cel inventat de Theodor Harold Maiman in anul 1960. Descrierea detaliata si rezultatele obtinute cu acest aparat au fost prezentate in volumul Contribution a l’etude des lasers aux gas, publicat in 1963.
Din anul 1969, laboratorul infiintat de I.Agarbiceanu s-a dezvoltat, devenind Sectia de radiatii si plasma, abordand probleme de tehnica si fizica laserelor si studiul plasmei de mare energie.
Rezultatele obtinute le-a publicat in peste 100 de articole in reviste de specialitate in tara si strainatate, dintre care citam: Cercetari asupra spectrului de fluorescenta si absorbtie al vaporilor de iod (1935), lucrare de referinta publicata in Franta; Polarizarea partiala a luminii prin emisie si Polarizarea fluorescentei (1951); Lumina polarizata (1956).
Lucrarile de specialitate publicate de el se refera la cercetarile originale de spectroscopie moleculara si fluorescenta, elipsometrie, metode optice in fizica nucleara, spectroscopia hertziana, studiul laserelor si aplicatiile lor.
Recunoscut ca o mare personalitate a stiintei romanesti, a fost trimis ca reprezentant al tarii la Uniunea Internationala de Fizica Pura si Aplicata si a lucrat in Grupul European de Spectroscopie Atomica.
Cei care l-au cunoscut afirma despre el ca era sever cu el si colaboratorii, dar bland si gata sa ajute pe oricine la nevoie.
A fost ales membru corespondent al Academiei Romane in 1963.
A incetat din viata la Cluj-Napoca, la 9 martie 1971.