ISTORIA OCHELARILOR (Urmare din nr. trecut)

Savantul american Benjamin Franklin, cunoscut ca inventator al paratrasnetului, a realizat in 1780 ochelarii pentru prezbiti, cu doua focare. La acea epoca, lentila era realizata din doua bucati legate intre ele printr-o montura metalica.
Lentila cu doua focare dintr-o bucata, sculptata in masa, a fost pusa la punct in 1910 de catre Bentron si Emerson de la societatea Karl Zeiss, iar in 1908 J. L. Borch inventa un procedeu de sudare a celor doua parti.
In 1953 francezul Bernard Maitenaz a inventat lentilele progresive, denumite Varilux, utilizabile pentru vederea de aproape, intermediara si la distanta fara ruperea imaginii. Procedeul tehnologic este foarte complex si presupune o automatizare de nivel inalt.
Lentila de contact a fost imaginata pentru prima data de Leonardo da Vinci in lucrarea sa Regulile ochiului, unde descrie o metoda optica pentru corectarea defectelor de refractie. Rezultate concludente in acest domeniu au fost obtinute intre 1887 si 1892 de catre August Müller in Germania, Eugène Fick si Sulzer in Elvetia si Eugène Kalt in Franta. Abia in 1936, societatea I.G. Farben din Germania a realizat primele lentile de contact din plexiglas, material care este utilizat si azi.
In 1945 americanul Tuohy a realizat o lentila de contact care acopera numai corneea, iar in 1964 cehul Otto Wichterle a pus la punct o lentila supla hidrofila. In 1964 societatea franceza Essilor a realizat primele lentile solare de contact suple colorate. Un an mai târziu, in 1985, Francis Viznia si dr. Roger Bonnet au realizat lentilele suple sau dure care corecteaza, in acelasi timp, miopia si presbitismul.
Primele lentile de contact de unica folosinta au fost realizate in laboratoarele americane Vistakon in anul 1989, iar in 1990 societatea franceza Essilor a lansat pe piata primele lentile elastice progresive pentru presbiti. Lentilele de contact au fost concepute pentru ochii atinsi de cheratocon, defect rar care nu poate fi corectat cu ochelari. Mai târziu, aria de utilizare s-a extins din motive estetice ( in special in cazul artistilor), sau practice (cum este cazul sportivilor) la toate tipurile de ametropie.
In zilele noastre, savantii britanici de la Universitatea Johns Hopkins au gasit o solutie care ar putea reda vederea celor afectati de orbire: ochiul bionic. Acest dispozitiv, rezultat al cercetarilor interdisciplinare biologie-electronica, presupune plasarea in spatele ochiului uman a unei componente electronice care prelucreaza imaginile venite de la o camera video incorporata in ochelarii purtati de persoana cu deficiente de vedere. Dispozitivul transforma imaginile in impulsuri care sunt transmise mai departe la creier, care le interpreteaza. Testele pe oameni ar putea incepe in 2007 – 2008. Cu toate ca imaginile furnizate de ochiul bionic sunt departe de a fi perfecte, specialistii britanici sustin ca sunt suficient de clare pentru a permite unui orb sa se orienteze si sa se deplaseze evitând obstacolele.