TEHNOLOGII DE DEPISTARE SI IDENTIFICARE RAPIDA A EXPLOZIVILOR (II) (Urmare din nr. trecut)

In ultima categorie sunt cuprinse diferite materiale obtinute cu ajutorul nanotehnologiei, deoarece microparticulele trebuie sa aiba dimensiunile sub 20 microni, sa reziste unei explozii si conditiilor ulterioare din mediu (temperaturi mari, agenti de stingere, apa, fum etc.) dar sa nu interfereze cu alte materiale ce pot exista pe locul unui incident (figura 1 a si b).
Analiza substantelor (implicit a marcatorilor) in situatii postincident presupune existenta unor aspecte legate de sistemul legislativ al fiecarei tari, de acceptarea in instanta a probelor, de posibilitatea probarii neinterferentei cu alte substante explozive ce pot exista in mod natural in mediu (este vorba despre explozivii ce provin de la extractia materialelor de constructie).
Prezenta mai multor marcatori poate complica atat investigarea lor, modalitatile de expertizare criminalistica, cat si de probare in instanta. De aceea, modalitatea de marcare trebuie sa asigure specificitatea marcatorului si capacitatea de a „lasa” urme. Pe aceste directii inca se mai cauta solutii, astfel incat „sarcina” marcatorului sa fie cea estimata si sa nu poata fi compromisa prin tehnici clandestine de disimulare (prelucrare ulterioara a materialului exploziv de catre teroristi).
Ultimele modalitati de marcare sunt reprezentate de inscriptionarea bidimensionala ce poate fi vizualizata cu raze X (figura 1 c) sau de adaugarea unei substante care in IR sau in domeniul IR catre VIS are o semnatura spectrala specifica, care consta in efect fosforescent.
Materialele explozive au caracteristici fizice, chimice si speciale care fac posibila depistarea lor chiar la concentratii foarte mici sau cand sunt disimulate in obiecte de forme si grosimi diferite, sau amestecate cu alte tipuri de materiale, pentru derutarea investigatorilor. Clasificarea tehnicilor de depistare si identificare a materialelor explozive se poate face functie de ce se doreste a fi identificat sau de cantitatea de material exploziv implicata.
In primul caz se urmareste a se depista/identifica bomba, iar din compunerea ei sistemul de initiere (sursa de energie, mijlocul de initiere si busterul), incarcatura de baza reprezentata de exploziv sau marcatorul.
In cel de al doilea caz, procesul presupune colectarea si analiza unei cantitati mici de substanta in cazul urmelor (vapori, particula) sau interactia substantei cu o forma oarecare de radiatie, cand este vorba de o cantitate mare de exploziv.
Masa de exploziv implicata este un aspect important al problematicii depistarii materialelor energetice, deoarece fiecare modalitate de lucru are particularitatile sale, pornind de la modul de achizitie a datelor pentru analiza, pana la modul de realizare a tehnicii de investigare.
Astfel, depistarea si identificarea materialelor explozive la nivel urma este, in esenta, o activitate de cautare a unor ”reziduuri” rezultate prin contaminarea cu explozivi a unei persoane sau a unui bun al acesteia si presupune:
??colectarea adecvata a probelor, ceea ce implica prelevarea de pe suprafete a unor resturi ce satisfac cantitatea minima de substanta necesara decelarii cu ajutorul aparaturii;
??relationarea corespunzatoare intre performanta senzorului folosit si cantitatea minima de substanta pentru fiecare tip de aplicatie;
??identificarea modalitatii optime de prelevare a probelor de pe tipuri diferite de obiecte si/sau suprafete;
??corelarea unor aspecte de ordin operational si tactic cu locurile de prelevare a probelor (aspectarea initiala a obiectelor supuse investigatiei poate influenta reusita prelevarii corespunzatoare a probelor).
In ceea ce priveste performantele unui astfel de sistem de depistare, este evident ca datele obtinute se opresc la nivelul semnalarii prezentei explozivului si, in cazul tehnologiilor mai recente, la identificarea acestuia. Ceea ce nu se poate obtine insa este cantitatea in care explozivul identificat este prezent. Aceasta informatie poate fi obtinuta doar prin metodele de investigare a explozivilor in vrac sau prin analize chimice in laboratoare.
Este evident ca nu in toate situatiile acest aspect este important, deoarece in majoritatea cazurilor doar semnalarea prezentei unui exploziv este suficienta pentru derularea masurilor operative care se impun. Stabilirea cantitatii sau doar estimarea acesteia poate avea insa un rol esential in asigurarea protectiei personalului de interventie si a persoanelor civile din zona amenintata, precum si pentru protectia bunurilor materiale si evitarea unor catastrofe in cazul unei eventuale detonari accidentale sau intentionate (de la distanta) a explozivului.
Aspectul devine si mai important in situatia unei amenintari de tip atac sinucigas, in care, de regula, sunt implicate cantitati mari de material exploziv si se vizeaza obtinerea unui numar cat mai mare de victime si a unor pagube materiale cat mai semnificative.
In situatia prezentei materialelor explozive in vrac, tehnica de depistare si identificare a acestora presupune tehnici investigative care au ca rezultat fie obtinerea unor imagini analizate de operator sau, in cazul aparaturii moderne, de catre sistemul computerizat, fie „interogarea” materialului in vederea obtinerii unor proprietati moleculare sau nucleare ale acestuia.
Avantajul acestor tehnici este ca nu necesita prelevarea probelor si nu mai depind de calitatea lor sau de variatiile mediului unde se desfasoara investigarea si nici de eventuala si/sau accidentala prezenta a unui exploziv in mediul ambiant. Dezavantajele sunt legate, in special in cazul tehnicilor imagistice, de exemplu raze X, de specificitate redusa, de preturi mari ale aparaturii si costuri de intretinere ridicate.
(Continuare in nr. viitor)