FONDURILE EUROPENE PENTRU RESURSE UMANE Prima evaluare de la lansarea Programului Operational Sectorial 4,2 miliarde de euro, puse in joc
Data: 1-15 aprilie 2010
Zilele trecute a avut loc un eveniment de cel mai larg interes: evaluarea oficiala a modului in care se deruleaza Programul Operational Sectorial consacrat dezvoltarii resurselor umane. Practic, au trecut trei ani de la intrarea in vigoare a respectivului program, iar acest segment de timp a fost suficient pentru a se efectua o analiza cuprinzatoare si, totodata, aprofundata.
Prima si cea mai concludenta concluzie se refera la modul in care au fost accesate fondurile de 4,2 miliarde de euro alocate Romaniei pentru politicile promovate in sfera resurselor umane. Pina la finalul anului precedent s-au accesat sume care totalizeaza mai putin de 10 procente din ceea ce ni s-a alocat.
În ritmul inregistrat in cei trei ani de cind Romania a fost primita in UE nu exista sanse de a se „consuma“ toti banii care ne-au fost pusi la dispozitie. O asemenea „perspectiva“ reprezinta echivalentul unui puternic semnal de alarma. Din acest motiv, concluziile evaluarii se cer luate in considerare in cel mai serios mod cu putinta pentru a fi gindite si aplicate masurile care se impun. Este vorba, in principal, despre urmatoarele directii esentiale de actiune: asigurarea coerentei si uniformitatii procesului de evaluare a proiectelor; scurtarea duratei dintre momentul depunerii cererii si avizul de finantare; simplificarea procedurilor; rambursarea, in timp cit mai scurt, a sumelor cheltuite pentru elaborarea proiectelor; recuperarea rapida a TVA; imbunatatirea sistemului general de comunicare.
Oficialii din Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale – institutia care raspunde de aplicarea programului – au promis ca, in cursul lunii aprilie a.c., se vor stabili masurile necesare, astfel incit anul 2010 sa marcheze un puternic reviriment in accesarea fondurilor nerambursabile destinate dezvoltarii resurselor umane. Promisiunea se cere onorata neconditionat. În caz contrar, se vor pierde miliarde de euro menite sa stimuleze cea mai profitabila investitie: cea in pregatirea oamenilor, in formarea si perfectionarea lor profesionala. Spre deosebire de alte situatii, pierderile devin, in cazul dat, irecuperabile. Ceea ce este bine de stiut, din capul locului. Fie si numai pentru impulsul strict necesar in vederea unei actiuni, in sfirsit, eficiente in acest domeniu decisiv pentru progresul intregii noastre societati.