Piata manualelor scolare si universitare

Dezbaterile referitoare la proiectul Legii Educatiei nu puteau ocoli tema manualelor scolare si universitare. In legatura cu extrem de numeroasele aspecte pe care o astfel de tema le include s-au pronuntat beneficiarii, elevi si studenti, ca si numeroase cadre didactice, precum si exponenti ai unor institutii publice, intre care membri ai Comisiilor de invatamint ale Senatului si Camerei Deputatilor, reprezentanti ai ministerului de profil, ai centrelor de studii pedagogice, dar si intreprinzatori, inclusiv de pe piata editoriala. Numarul extrem de mare de observatii si sugestii, din care doar o mica parte a fost receptata de presa, ne impiedica sa desfasuram o analiza exhaustiva. Dar, atit formarea viitorilor ingineri, cit si activitatea celor din sferele acestei profesii sunt atit de mult conditionate si de calitatea manualelor scolare si universitare, incit anumite abordari merita, din plin, a fi consemnate.
În primul rind, este de neexplicat de ce traditiile din domeniu nu sunt preluate si, dupa necesitati, imbogatite. În perioada interbelica, editurile existente antrenau cele mai stralucite minti din epoca pentru a alcatui manuale, inclusiv pentru cursul primar. Practic, n-a existat savant, literat, artist de seama care sa nu fi fost „antrenat“ fie la scrierea, fie la avizarea manualelor ori la ambele operatiuni. În prezent, un mare numar de necunoscuti se afla printre autorii de manuale, dar nu anonimatul lor deranjeaza, ci precaritatea cunostintelor. Altfel nu se explica volumul
incredibila de greseli, incepind cu cele de limba si terminind cu cele de ordin „tehnic“, din domeniile de specialitate aferente. Aceeasi nota de mediocritate dezarmanta o raspindesc multi dintre referentii respectivelor manuale.
Al doilea aspect vizeaza conceptia despre gradul de dificultate prezentat de manualele respective. Cei mai multi participanti la dezbateri solicita diminuarea acestui grad, confundind simplitatea cu simplismul. De fapt, controversa este artificiala pentru ca unii „combatanti“ ignora esentialul, si anume faptul ca gradul de dificultate determinat de continut si forma se cere raportat la ceea ce se doreste sa cunoasca si sa inteleaga elevul si studentul. Se doreste ca ei sa fie doar depozite de cunostinte, unele dintre ele perisabile si in exces sau sa devina stapini pe o anumita meserie, capabili sa se adapteze la ceea ce este nou, la conditiile in schimbare din societate? Selectia care se cere neaparat operata se cuvine sa fie si rezultanta unui echilibru intre necesitate si accesibilitate.
Din dezbateri s-au desprins si numeroase solutii. Nu este rolul nostru sa le evaluam. Dar, ca si in remarcile anterioare, dorim sa subliniem ca institutiile si persoanele angajate in elaborarea si aprobarea manualelor au datoria sa stabileasca reguli clare, moderne, referitoare la evaluatori, sa inlature toate barierele din piata manualelor astfel incit sa nu se incalce, in niciun fel, regulile concurentei loiale, sa se gaseasca solutii (ca in alte tari) pentru actualizarea datelor, fara sa se retraga unele manuale din circulatie (intre altele, se poate recurge la tiparirea de fascicule), sa se organizeze din timp dezbateri in scoli si universitati in legatura – cel putin – cu manualele la disciplinele principale, astfel incit sa existe timp suficient de a se opera schimbari pina la deschiderea anului de invatamint urmator.
Nu putem sa nu tratam, fie si foarte pe scurt, implicarea colegilor de breasla in procesul de concepere, elaborare, avizare, editare si tiparire a manualelor scolare si universitare. Aceasta implicare vizeaza toate aspectele luate in discutie, si cele bune, si cele mai putin bune, dar – mai presus de toate – se cuvine sa se concentreze atentia asupra imbunatatirii continutului si formei de prezentare, in unitatea lor sistemica, astfel incit din toata dezbaterea din prezent sa rezulte solutiile optime. Pentru o asemenea cauza, merita sa te lupti.