Fara reprofesionalizare nu avem viitor
Data: 1-15 aprilie 2011
(Urmare din numarul trecut)
Vointa de a pune in practica solutii viabile
Rezolvarile nu sunt nici dintre cele mai dificile si nici imposibil de pus in practica; trebuie doar sa existe o vointa colectiva de a le adopta si de a le pune in practica. Solutiile au fost conturate, in ultimul timp, de numerosi specialisti romani si straini, in principiu fiind aceleasi care au scos din dezastru si au asigurat viitorul multora din actualele state dezvoltate, de la Germania si Japonia, la Coreea de Sud. Majoritatea lor se regaseste in Strategia Nationala pentru Dezvoltare Durabila a Romaniei Orizonturi 2013 – 2030 (din 2008) si in recenta Lege a Educatiei Nationale. De aceea, consider util sa le readucem in atentie, atat pentru a fi mai bine cunoscute de toti cei interesati, cat si pentru desfasurarea in continuare a dezbaterilor in vederea aducerii la zi a unor concepte, principii si masuri. Le redau in continuare:
1. Refacerea potentialului industrial al tarii, in paralel cu dezvoltarea serviciilor si cu orientarea spre ramurile producatoare de valoare adaugata inalta, spre crearea de locuri de munca stabile si bine remunerate si spre conservarea si ameliorarea mediului natural prin introducerea de tehnologii nepoluante;
2. Dezvoltarea moderna a mediului rural in jurul unor centre focalizatoare prin eficientizarea productiei agricole, incurajarea unor multiple activitati adiacente sau complementare, reinvierea la un nivel calitativ superior a unor mestesuguri si indeletniciri traditionale;
3. Investitii substantiale in cercetare, in creatie tehnico-stiintifica, in cultura si in societatea bazata pe cunoastere;
4. Modernizarea sistemului educational pe baza unor principii esentiale: scoala secundara (licee, scoli de arte si meserii) trebuie sa fie interactiva si axata pe valorificarea capacitatilor individuale ale elevilor, punand in plus bazele unei culturi generale solide; scoala tertiara (universitatile) trebuie sa-si ancoreze programele in realitatile si nivelul de cunostinte ale mileniului trei, accentuand multidisciplinaritatea tuturor profesiunilor si domeniilor actuale; aplicarea principiului invatarii pe tot timpul vietii (atat in profesia de baza, cat si pentru o eventuala schimbare a acesteia);
5. Conceperea judicioasa a infrastructurii nationale, mai ales a cailor de transport si comunicatii si a punctelor de tranzit, pentru a satisface atat nevoile comunitare europene, cat si pe cele de dezvoltare si revitalizare nationale;
6. Sprijinirea prin programe coerente a micilor industrii producatoare de bunuri cu valoare ridicata (inclusiv artizanatul si marfurile de lux) si a turismului menit sa puna in valoare obiectivele istorice, artistice si naturale ale tarii;
7. Transformarea dezideratelor de protectie a mediului intr-o adevarata industrie, care creeaza locuri de munca si aduce beneficii pe termen lung (purificarea apelor si conservarea solului, impaduriri pe doua milioane de hectare in urmatorii 35 de ani, infiintarea si stricta gestionare a ariilor naturale protejate – rezervatii, parcuri nationale, parcuri naturale etc.);
8. Imbunatatirea radicala a accesului la informatii de interes public si stimularea dezbaterii critice a problemelor curente si de perspectiva ale dezvoltarii societatii moderne, precum si a ideilor noi aflate in circulatie;
9. Refacerea, modernizarea si eficientizarea sistemului medical si de asigurari sociale, in conformitate cu standardele europene si cu cerintele societatii romanesti si ale mileniului trei.
Pentru un viitor consonant cu tendintele dominante din lume
Este de prisos sa se mai sublinieze ca aceste deziderate sunt esentiale pentru o tara si o natiune care doresc sa aiba un viitor consonant cu cel al lumii dezvoltate si prospere. In cele mai multe cazuri, aportul statului s-ar reduce la o legislatie favorabila atingerii obiectivului respectiv, la crearea anumitor facilitati specifice economiei de piata concurentiale, la coordonarea si utilizarea responsabila a fondurilor europene dirijate cu prioritate spre asemenea obiective. Toti factorii decizionali au datoria sa identifice si sa incurajeze dezvoltarea acelor produse sau servicii specifice, de „nisa“, care dau contur „brandului“ de tara. In aceasta privinta se poate evoca, din nou, exemplul Belgiei, o tara cu o populatie pe jumatate cat cea a Romaniei si care este sustinuta economic in proportie de 60% de trei industrii: cea a prelucrarii diamantelor (locul I in lume), cea a producerii berii de calitate (242 de sortimente, locul I in lume) si cea a productiei de specialitati de ciocolata, pe care le exporta in 100 de tari.
In cazul tarii noastre, ce putem spune: suntem prezenti pe piata UE cu un brand din cele 1000 existente – Magiunul de Topoloveni. Este imperios necesar sa se identifice avantajele comparative si competitive astfel incat principalele resurse sa fie alocate domeniilor in care avem cele mai favorabile conditii de optimizare a raportului costuri/beneficii. O zona este reprezentata de absorbtia excedentului de forta de munca din agricultura si orientarea acestuia spre activitati cu venituri sigure si stabile, in primul rand in sfera serviciilor. In acest mod, se contureaza una dintre prioritatile procesului de modernizare a Romaniei. Si in acest caz exista exemple de urmat, cum ar fi Belgia si Austria, care au transformat cu succes mediul rural si au ridicat nivelul de civilizatie a populatiei satesti. Fermele traditionale au fost transformate in pensiuni care permit obtinerea unui venit de 15 – 25 de ori mai mare decat cel realizat prin vanzarea produselor animale si vegetale. La randul lor, guvernele spaniol, italian si ceh au folosit din plin banii Uniunii Europene pentru a-si moderniza obiectivele turistice nationale si a completa elementele de infrastructura, transport si comunicatiile in concordanta cu orientarea strategica mentionata.
In acelasi timp, cresterea substantiala a rolului activitatii de cercetare stiintifica, inovatie si dezvoltare tehnologica arata ca nu este vorba doar despre o chestiune de prestigiu national (deloc neglijabila), ci despre o conditie necesara a racordarii Romaniei la dinamica economiei europene si mondiale, intr-un context concurential tot mai accentuat. Pentru a putea tine pasul cu exigentele neiertatoare ale pietei, existenta unei baze proprii de cercetare este imperativa in efortul unei tari de a-si croi nise de excelenta si de a dobandi si mentine un loc fruntas in cursa permanenta de reinnoire tehnologica. Nu numai in toate cele 26 de state dezvoltate amintite, ci si in China, India, Rusia, Brazilia, Malaezia, cercetarea stiintifica este sprijinita, incurajata si finantata direct de stat, pe langa initiativele particulare. Pana si in SUA si Anglia, campioanele privatizarii cercetarii tehnico-stiintifice, guvernele sprijina aceasta activitate intr-o maniera cat se poate de directa, prin enorme comenzi de stat facute preferential companiilor care investesc masiv in cercetarea stiintifica si in tehnologiile moderne.
Cu toate reducerile bugetare, potrivit unei politici de austeritate, in SUA sunt sectoare in care se majoreaza cheltuielile, cum ar fi modernizarea transporturilor feroviare, rutiere si aeriene (cu 16%), impulsionarea exporturilor (cu 16%) si tehnologia si inovarea (cu 1,3%) – care, initial, era destul de mare.
Raportul dintre costuri si beneficii
Transformarea protectiei mediului intr-o „industrie“ generatoare de profit este una dintre marile surprize rezervate de statele dezvoltate restului lumii in ultimele doua – trei decenii. Japonia, Germania, Noua Zeelanda, Franta, Italia (de Nord), Elvetia, statele scandinave, Olanda, Coreea de Sud, Austria, Canada fac investitii masive in depoluarea apelor si a solului, in asanarea marilor aglomerari urbane, in impaduriri pe suprafete intinse, in promovarea speciilor autohtone.
Mai mult, in paralel cu aplicarea principiului „poluatorul plateste“, cetatenii acestor tari, mai ales cele din Uniunea Europeana, se declara dispusi sa accepte internalizarea, in pretul produselor si serviciilor curente, a costurilor pe care le implica actiunea de conservare si ameliorare a calitatii mediului inconjurator. Cu sprijinul masiv al populatiei si al parlamentelor nationale, reglementarile UE in materie de mediu devin tot mai exigente. Este de asteptat ca si guvernul Romaniei sa traga invatamintele necesare din experienta altor tari europene si sa acorde o atentie sporita, inclusiv prin resursele financiare necesare pentru actiunile de ocrotire si imbunatatire a mediului natural. O asemenea schimbare de atitudine este cu atat mai necesara intr-o tara ca Romania, unde suprafata padurilor este in continua scadere, iar cea a terenurilor degradate unde se efectueaza impaduriri s-a redus la o cincime in ultimele doua decenii. Romania este singura tara europeana ex-socialista unde retrocedarea padurilor s-a facut haotic, fara sa fi fost insotita de o legislatie de protejare adecvata a fondului forestier. Dar, pentru ca toate aceste masuri sa devina realitate, pentru ca strategiile de dezvoltare durabila sa fie cu adevarat implementate, trebuie sa existe vointa politica. Ea nu se naste de la sine in nicio tara, ci trebuie sa rezulte si dintr-o presiune crescanda a opiniei publice care sa dea contur unui consens national.
Nicaieri acest adevar nu se verifica mai bine decat in domeniul in care statul are un rol primordial: educatia si formarea profesionala. Aici, resursele vor trebui sa fie alocate in baza unor politici care probeaza valoarea adaugata sau creata de scoala, la oricare dintre nivelurile de invatamant. Romania trebuie sa isi propuna si sa realizeze o strategie a invatarii pe parcursul intregii vieti, care sa reuneasca serviciile educationale create prin interventia partilor si prin oferta educationala a sistemului de invatamant.
Despre cerintele sistemului de invatamant din Romania s-a vorbit pe larg in alte capitole. Retinem acum doar cateva elemente: rata abandonului este in crestere, liceele au laboratoare paraginite sau deloc, biblioteci cu numele, universitatile particulare si unele de stat scot posesori de diplome pe banda rulanta si avem detinatori de diplome in loc de specialisti, s-a ajuns ca adolescentii sa considere scoala ca o formalitate inutila (potrivit ultimelor statistici, aceasta atitudine este in crestere), cursurile se tin exclusiv in clase, fara actiuni in afara scolii, metodele de predare continua sa fie invechite, evaluarile se fac de foarte multe ori numai in functie de prezenta fizica in banca.
Performantele remarcabile ale unor elevi, studenti si profesori nu sunt nici pe departe ale intregului invatamant secundar si tertiar din Romania. Universitatile din tara noastra, potrivit cerintelor obiective, nu sunt deocamdata competitive.
Este o situatie paradoxala tocmai intr-o tara cu traditii valoroase in domeniul educatiei, datorate inaintasilor nostri care manifestau o pasiune fara limite pentru idealurile natiunii de emancipare.
Reabilitarea conceptului de (re)profesionalizare
In concluzie, Romania are nevoie de un efort sustinut pentru reabilitarea conceptului de profesionalizare, pentru promovarea spiritului de profesionalism ca valoare esentiala. In ultimii 150 de ani s-au obtinut rezultate remarcabile, dar nu s-a izbutit sa se promoveze, sa se adapteze si sa se modernizeze in masura necesarului o asemenea traditie solida. Actualul sistem de educatie trebuie reformat. Mentinerea lui pune in pericol competitivitatea si prosperitatea tarii.
In aceste conditii, dat fiind si locul pe care ar trebui sa-l ocupam in angrenajul tarilor civilizate, marea sansa a Romaniei consta intr-o schimbare profunda si radicala de mentalitate in ceea ce priveste rolul si functiile elitelor intelectuale in societatea moderna.
Iata care sunt propunerile din finalul raportului Institutului de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare din 2010. Aceste masuri, pe termen scurt si mediu, sunt considerate prioritare:
1. Cresterea progresiva a alocarilor bugetare pentru investitii in crearea unui sistem modern de cercetare si dezvoltare, capabil sa atinga standardele medii de performanta ale tarilor dezvoltate din UE la nivelul anilor 2025 – 2030. Sistemul va cuprinde si angrenarea intregului potential al invatamantului superior, in special cel postuniversitar, in activitatile de cercetare stiintifica si dezvoltare tehnologica pe principiul centrelor de excelenta (clusters), cu iradiere la nivel regional.
2. Crearea unui mecanism institutional cu prevederi bugetare multianuale pentru educatia si formarea profesionala permanenta a adultilor (reciclare, recalificare).
3. Modernizarea sistemului de invatamant si formare profesionala din Romania pe toate palierele lui (prescolar, primar, gimnazial, liceal, vocational, universitar si postuniversitar), mentinand o alocare medie anuala de 6% din PIB. Accentul principal se va pune pe calitatea actului formativ, cu obiectivul precis de a atinge un nivel de performanta si competitivitate bazat pe criterii obiective si masurabile, apropiat de media Uniunii Europene la orizontul anului 2025.
4. Ameliorarea radicala a statutului social al intelectualitatii creatoare in toate domeniile prioritare: stiinte fundamentale si aplicate, inclusiv social-umane, economice si politice, administratie, drept, activitati inovative, creatie literara si artistica etc.
5. Pregatirea profesionala avansata a functionarilor publici pentru toate nivelurile administratiei centrale si locale, precum si in sfera serviciilor sociale.
In conditiile actuale, este esential ca Romania, reinnodand traditiile ei deosebit de valoroase, debarasandu-se, totodata, de balastul unor ideosincrazii remanente, sa-si contureze identitatea proprie in concertul natiunilor libere si democratice ale Europei Unite. Reintegrarea fireasca in spatiul civilizatiei europene s-a facut cu eforturi si sacrificii prin dobandirea statutului de tara membra a UE. S-a facut, dar este vorba numai de un pas – e adevarat, foarte important – dar procesul de integrare se cere continuat si dus pana la capat. In acest scop, nu ne ramane decat sa punem in valoare, cu perseverenta si intelepciune, resursele de care dispunem. Cu atat mai mult cu cat potentialul nostru este remarcabil, mai ales in ceea ce priveste factorul uman.
N.R.: subtitlurile apartin redactiei.
Alte articole

