„Ne trebuie prioritati fundamentate stiintific, cu o larga viziune strategica“
Data: 1 - 15 aprilie 2012
Convorbire cu prof. univ. dr. ing. Florin Teodor Tanasescu, secretar general al Academiei
de Stiinte Tehnice din Romania (ASTR)
Teodor Brates: Va rugam, inainte de toate, sa primiti, din partea cititorilor Universului ingineresc, cele mai calde si sincere urari cu prilejul implinirii varstei de 80 de ani.
Florin Teodor Tanasescu: Multumesc cu aceeasi caldura si sinceritate pentru urarile dvs. care, deopotriva, ma onoreaza si ma obliga. Nu stiu cum au trecut anii. Poate ca am fost favorizat de faptul ca nu am tinut seama cat de repede trec, intrucat totdeauna am avut aceeasi „sete“ de cunoastere si de actiune, caracteristica unui tanar absolvent al Politehnicii.
T.B.: Nu intamplator se spune ca ai varsta pe care ti-o confera prospetimea, tineretea spiritului...
F.T.T.: Se spune astfel pe buna dreptate, iar in ceea ce ma priveste pot sa declar ca am terminat o scoala pe care am iubit-o, am ajuns intr-un institut pe care l-am iubit, alaturi de oameni pe care i-am stimat si i-am indragit, cu care, impreuna, am reusit sa facem foarte multe lucruri, la prima vedere de neabordat pentru un inginer intr-o Romanie la inceputurile dezvoltarii ei industriale, cu adevarat moderne.
T.B.: Care a beneficiat si de realizarile unei bogate istorii a creatiei stiintifice si tehnice. Ma refer la traditiile pe care le-ati preluat si imbogatit.
F.T.T.: Evident. Se impune sa tinem seama ce au insemnat un Dragomir Hurmuzescu, un Budeanu, un Poni. Realizarilor lor stiintifice remarcabile, la nivel individual, erau, desigur, bine cunoscute, dar, sub aspectul dezvoltarii industriale, cred ca perioada afirmarii noastre, a celor din a doua jumatate a secolului trecut si pana in aceste zile a permis concretizarea unor asemenea realizari si, cum ati remarcat si dvs., imbogatirea lor semnificativa.
T.B.: Este vorba nu numai despre acumulari cantitative, ci si despre cele calitative, la care sentimentul de partas nu poate fi decat tonic.
F.T.T.: Acesta este cuvantul, „tonic“, atunci cand lasi ceva in urma ta. In felul acesta poti chiar sa „uiti“ ca ai ajuns la 80 de ani. N-am crezut ca voi ajunge la aceasta varsta si, mai ales, ca-mi voi pastra starea de spirit care imi da taria sa consider ca proiectele pe care le mai am pot sa aiba si o sansa de reusita.
T.B.: In ceea ce ma priveste, sunt convins, cunoscandu-va, ca este vorba despre certitudini. Ele sunt intemeiate pe o anumita experienta publicistica, experienta care include consemnarea unor realizari cu totul deosebite la care ati adus o contributie unanim apreciata.
F.T.T.: A fost o perioada interesanta deoarece, in foarte multe domenii, era nevoie sa pornesti de la... mai nimic si ti se cerea sa faci... totul. Intre aceste repere, lucrurile se situau, de regula, pe undeva la mijloc. Realizai, in ultima instanta, ceva mai mult decat credeai ca poti sa faci, dar nu ajungeai totdeauna acolo unde ti se cerea. Am lucrat - cum se spune - ca palmas in colective de cercetare, apoi am evoluat, ca sef de laborator, sef de sectie, secretar stiintific, director general, vicepresedinte sau adjunct de ministru in institutiile care se ocupau de cercetarea stiintifica. Astfel, am parcurs, profesional vorbind, treptele afirmarii si, totodata, am evoluat odata cu domeniile in care m-am specializat.
T.B.: A fost un parcurs firesc, la nivel individual, tocmai prin treptele evocate, ceea ce este extrem de important si pentru tinerii ingineri, mai ales cercetatori, din prezent, in sensul necesitatii de a proba capacitatile creative in vederea promovarii in ierarhia institutionala si in cea valorica. Sigur, se pot comprima etapele, dar este de preferat sa nu fie „sarite“ din biografia profesionala a fiecaruia.
F.T.T.: Remarca dvs. ma scuteste de unele comentarii privind propriul drum in creatia stiintifica si tehnica. Dvs. cunoasteti situatia de la mijlocul anilor ’60, cand mi-am inceput activitatea. Era mare lucru daca reuseai sa copiezi ceva, de regula tehnica ruseasca din perioada respectiva. In continuare, vreme de un deceniu, institutele s-au dezvoltat, ceea ce a permis sa faci si ceva in plus. Acest stadiu a fost depasit incepand cu anii ’70, cam pana in 1985.
T.B.: Sunt convins ca v-ati oprit la 1985 dintr-un motiv lesne de inteles, fiind vorba despre declansarea unui declin economic, social, inclusiv in sfera cercetarii, care a dus la „explozia“ din decembrie 1989.
F.T.T.: In ceea ce priveste cercetarea, a fost obligata sa renunte la concentrarea pe obiective esentiale. Fortele au fost dispersate potrivit unei extrem de paguboase conceptii autarhice. Cu toate acestea, in institutul in care am lucrat, s-au inregistrat, in perioada respectiva, mari realizari, precum platformele de foraj marin, echipamentele de metrou, programele prioritare privind sursele noi de energie. Romania avea atunci proiecte viabile, cum ar fi generarea hidrogenului necesar pilelor de combustie, programul de energii neconventionale, masini electrice speciale, electrotehnologii, toate mentionate in literatura stiintifica din strainatate. Se ajunsese la situatia paradoxala in care Romania devenise bogata in oameni si a fost lipsita de resurse, de mijloace deoarece majoritatea investitiilor viza industrializarea fortata; se punea accentul pe lucrul material si nu pe idee.
T.B.: Cunoastem preocuparile dvs. constante in domeniul istoriei stiintei si tehnicii romanesti, o istorie - as spune - privita mai ales ca sursa de invataminte pentru prezent si pentru viitor. Tocmai de aceea va propunem sa va pronuntati asupra starilor actuale de lucruri din domeniul cercetarii si prin prisma lectiilor oferite de trecutul mai apropiat sau mai indepartat.
F.T.T.: Opiniile mele au un fond optimist, intrucat lumea poate sa devina mai inteleapta, dar ceea ce se intampla acum, la noi in tara, atesta ca nu se acorda, nici pe departe, importanta cuvenita cercetarii stiintifice. Peste tot in lume a intervenit o modificare de substanta in aceasta sfera de activitate: de la cercetarea de laborator in halat, la calculator, in mediul „propice“ creat de laboranta eleganta si in aburii cafelei, s-a ajuns la ceva mai dur, cercetatorul cu fata spre economie, cu problemele puse de transferul tehnologic, cu controversele pe care le are cu beneficiarul, atunci cand o solutie „nu merge“, deoarece n-a atins parametrii pe care ii cere...
T.B.: ...in fond, actioneaza - si in acest domeniu - principiile si regulile economiei de piata...
F.T.T.: ...asa este. Am senzatia ca tocmai asemenea imperative nu sunt suficient de bine intelese de cercetatorul tentat sa se indrepte spre activitatea comoda, sa spunem facila, de a se mentine in lumea ideilor si a scrisului. Imi amintesc de un interviu pe care mi l-ati publicat dvs., in revista Economistul, in care emiteam ideea ca este mult mai bine ca fiecare cercetator „sa faca“ si apoi sa scrie, decat „sa scrie“ inainte de „a face“. Sigur, nu neg, nu subapreciez rolul ideilor, insa exagerarea, fie intr-un sens, fie in altul, este neproductiva.
T.B.: Tema evaluarii corecte a rezultatelor cercetarii este, intr-adevar, esentiala. De aceea, va rugam s-o aprofundati.
F.T.T.: Eu sunt surprins cand, intreband un cercetator in legatura cu efectele activitatii sale, mentioneaza trei articole ISI publicate sau doua-trei conferinte. In strainatate, raspunsul la o asemenea intrebare, dat de un cercetator - sa spunem - de la General Electric sau de la NASA, se refera la rezultate concrete obtinute in special in economie. Sigur, cercetatorul trebuie sa scrie. Dar „lantul“ trebuie sa fie complet: cerceteaza, experimenteaza, fa si, apoi, publica, asa cum Faraday cerea discipolilor sai.
T.B.: Aici intervin multi factori care pot si trebuie sa orienteze cercetarea stiintifica spre obiectivele si modalitatile de actiune care ii sunt specifice. Nu in ultimul rand, se cer avute in vedere stimulentele care incurajeaza efortul creativ spre domeniile de interes major pentru societate.
F.T.T.: Desigur, trebuie sa existe stimulente, ca in orice activitate umana. In stransa legatura cu aceste aspecte, as evoca, fie si numai la modul enuntiativ, ca pretutindeni in lume (la noi este mai acut) nu mai exista suficienta tentatie pentru profesia de inginer. De aceea, se adopta masuri stimulatorii pentru a se largi zona de activitate a inginerului, pentru ca aceasta profesie sa fie tot mai atractiva.
T.B.: Conteaza foarte mult, in aceasta perioada a exploziei comunicationale, modul in care se disemineaza informatia, se pun in evidenta rezultatele, se contureaza ceea ce Univers ingineresc sustine prin rubrica Nevoia de modele.
F.T.T.: Sunt total de acord cu dvs. Dar, sa ne gandim la deosebirile dintre un literat sau un medic fata de inginer. Realizarile literatului, ale unui chirurg sunt individualizate, personalizate. Dar, cati stiu cate ceva, de exemplu, despre inginerii care au conceput metroul din Bucuresti, platformele de foraj marin, marile capacitati petrochimice? De bine, de rau, numele arhitectului, al constructorului se mai afla pe unele placi memoriale. In cazul inginerului, se cuvine sa se tina seama si de situatia complexa in care se afla intr-o lume in care i se cere foarte mult si in care primeste foarte putin.
T.B.: Cred ca si inginerii pot sa faca mai mult pentru a iesi din situatia pe care ati descris-o. Fie si numai prin preluarea exemplului inginerilor constructori. Dar, ceea ce se detaseaza prin importanta este - revin asupra acestui aspect - statutul cercetatorului din toate punctele de vedere. Am in vedere nu numai evitarea pierderilor in materie de creativitate, ci si ridicarea efectiva a potentialului de creativitate.
F.T.T.: Cercetarea stiintifica cere bani. Costa scump. Si mai scump va costa in viitorul previzibil, daca nu o vei face!
T.B.: O asemenea stare de fapt, incontestabila, nu a impiedicat unele state, in vremuri de criza, sa aloce totusi resurse importante pentru cercetare, un astfel de efort urmand sa fie „recompensat“ prin progresele si mai mari din perioada postcriza.
F.T.T.: Aceasta inseamna, cu adevarat, viziune in sfera deciziilor politice. Se cunoaste ca, la nivelul UE, potrivit Agendei Lisabona, se prevad cote semnificative din PIB pentru cercetare. Este, insa, problematica atingerea nivelului de 3% din PIB. Iar noi suntem, in prezent, mult mai departe de astfel de tinte decat eram cu 2 - 3 ani in urma. Se pune sub semnul intrebarii chiar o cota de 1%.
?
T.B.: Ne aflam, ca sa zic asa, in fata unui nod gordian: nu progresam in masura posibilului din pricina neglijarii cercetarii si cercetarea nu progreseaza din lipsa de resurse.
F.T.T.: Nodul gordian se poate taia doar din ambele parti. Si de la cercetator, si de la economie, respectiv de la stat. Oferta cercetatorului trebuie sa fie mult mai clara...
T.B.: ...mai atractiva...
F.T.T.: ...evident, sa fie legata de prioritatile reale, in special ale economiei. Care sunt, insa, acestea? Dupa mai bine de doua decenii, aceste prioritati nu sunt stabilite cu adevarat. Prioritatile trebuie identificate pornind de la resurse, in special de la cele umane, dar luand in considerare si piata. Ar fi bine, in aceasta ordine de idei, sa privim cum alte state membre ale UE stimuleaza dezvoltarea industriei nationale. Se impune sa examinam cat „national“ mai are, in prezent, industria din tara noastra. Ma gandesc, desigur, in primul rand la capitalul romanesc.
T.B.: Exista zeci de mii, sute de mii de IMM-uri. Cu capital autohton.
F.T.T.: Exista, dar o economie nu se poate dezvolta fara mari entitati productive. Au aparut, oare, in acesti ani, din IMM-uri, un Malaxa, un Ausnit? Aici este si rolul statului de a sprijini dezvoltarea marelui capital romanesc. Prin urmare, este vorba, pe de-o parte, despre oferta cercetarii, adica sa fie cu fata spre economie, potrivit expresiei americanilor, iar, pe de alta parte, despre functia statului de a aplica politici publice menite sa sprijine capitalul autohton.
T.B.: Si in aceasta privinta, cred ca se poate vorbi si despre o traditie nationala valoroasa.
F.T.T.: Va referiti, probabil, la perioada interbelica...
T.B.: ...la respectiva perioada...
F.T.T.: ...Bunaoara, in domeniul energiei, s-au stimulat investitiile cu capital public-privat.
T.B.: Dupa cum unele ramuri erau dominate de capitalul strain.
F.T.T.: Lucrurile se cer analizate pe toate fetele, dar esentialul consta in sprijinirea capitalului autohton. Si pentru ca pledez pentru abordari nuantate, trebuie spus - fara sa jignim pe cineva anume - ca multe conduceri tehnice ale unitatilor industriale sunt mai putin deschise, mai putin preocupate de problemele de perspectiva. Se concentreaza aproape exclusiv pe treburile curente.
T.B.: Si pentru ca sunt confruntate cu multe si mari dificultati.
F.T.T.: Observatia este indreptatita, insa ramane valabila si constatarea ca trebuie sa se actioneze si intr-o maniera strategica. Am stat de vorba cu unii conducatori de mari firme pe tema valorificarii unor produse ale cercetarii, care pot sa aduca profituri considerabile. Ei ma intrebau: „In cat timp pot sa recuperez banii?“. Le spuneam, optimist, cunoscand ce insemna un transfer tehnologic: un an si jumatate. Mi se replica: „Daca nu recuperez banii in jumatate de an, n-am facut nimic“. Mari firme, precum Siemens, AEG, General Electric, asteapta doi-trei ani pentru lansarea unui produs, iar cercetarile incep cu trei-patru ani inainte; ne dam seama, astfel, in ce consta nu numai deosebirea de optica, ci si de rezultate.
T.B.: Aici sesizam lesne si una dintre caracteristicile capitalismului autohton, si anume goana dupa profituri imediate, mari, in general pe seama banului public.
F.T.T.: Este adevarat. Tema mai larga este legata de sansele unui stat relativ mic, chiar daca este membru al Uniunii Europene, de a depasi dificultatile in care se zbate, din foarte multe unghiuri de vedere. Cred ca raspunsul ne readuce in atentie cerinta imperioasa de a se stabili prioritatile. Bineinteles, cand ma refer la sanse am in vedere domeniile in care putem actiona independent si pe cele in care trebuie sa mergem in echipa. Cine se gandeste la toate acestea, la scara nationala?
T.B.: Vedeti, demersul AGER la care s-au asociat AGIR si ASTR privind Proiectul National de Modernizare Economica si Sociala a Romaniei vine in intampinarea dezideratului pe care l-ati exprimat.
F.T.T.: Sigur, o tara mica nu poate sa faca de toate...
T.B.: Sa recurga la o politica autarhica...
F.T.T.: Exact. Trebuie sa existe o viziune strategica. Ce sa mentinem, la ce sa renuntam? Sa va dau un exemplu: automobilul electric. Peste 10 - 15 ani va deveni dominant, din considerentele politice, economice, ecologice cunoscute. Acum, se pare ca problemele tehnice de stocare vor fi depasite. M-am intrebat: cum va participa industria orizontala romaneasca la acest proces, la aceasta mutatie? Un domeniu in care Romania are traditii si poate sa castige este motorul electric. Eram, nu de mult, performeri in acest domeniu. La fel, la cablaje, la mase plastice. Sau un alt exemplu. S-au descoperit resurse de hidrocarburi in Marea Neagra. Or, noi avem traditii extrem de valoroase in domeniul platformelor de foraj marin si a componentelor pentru foraj. Pe ansamblu, simtim nevoia unei coordonari reale, eficiente, atat la nivel national, cat si la nivelul Uniunii Europene. S-a dovedit ca este profund eronat sa se lase totul pe seama pietei, fara ca statul sa se implice in stimularea activitatilor economice si sociale pozitive. Avem nevoie de rigoare, de pragmatism.
T.B.: Putem sa consideram ca, in acest fel, ati formulat si una dintre concluziile majore ale convorbirii noastre.
F.T.T.: Categoric. In ceea ce ma priveste, ma consider un „produs“ al profesorilor si, deopotriva, al colegilor cu care am lucrat. Imi vin in minte in aceste momente aniversare marii savanti si dascali Avramescu, Radulet, Ortopan, Nicolau, Budeanu, Timotim, ca si colegii Dan Ioan, Barbu, Lazaroiu, Stanciu, Zaroni. Am invatat cu totii facand. Desigur, este dureros sa te uiti in oglinda si sa te intrebi, asa cum a facut-o George Calinescu: „Cine esti tu, baiete?“. Dar, in oglinda sufletului, stiu cine sunt si ma consider, in continuare, tanar. Pentru ca, tot in continuare, lucrez. Cat timp altii mai au nevoie de mine, am dreptul sa ma consider intelectual, adica, sufleteste, sa fiu tanar. Iar „combustia“ o constituie permanent sentimentul solidaritatii intre noi, cercetatorii, intre noi, oamenii societatii romanesti pe care avem datoria de a o impiedica sa se dezumanizeze. S-o facem si prin promovarea perenelor valori ale umanitatii.