Importante momente aniversare tehnico-economice in 2013 (VI)
Data: 1 - 15 aprilie 2013
Trecerea in revista a unor evenimente importante ne prilejuieste - si in acest numar - consemnarea unor aniversari „rotunde“ care intregesc imaginea evolutiei economiei, a progreselor stiintei si tehnicii romanesti, „zestre“ a prezentului si viitorului natiunii noastre.
95 de ani de la:
- Aparitia, la Londra, a lucrarii The theory of sonics. A treatise on transmission of power by vibration, a inginerului George (Gogu) Constantinescu, in care este fundamentata teoretic o noua stiinta, sonicitatea, descoperita de el inca din 1912;
- Publicarea, la Paris, de catre Traian Lalescu, a studiului Sur les series trigonometriques et la Theorie des equations integrales, cu care ocazie introduce in analiza matematica notiunea de „functie poligonala periodica“;
- Infiintarea Societatii pe actiuni „Petrol Block“, cu capital in cea mai mare parte romanesc, pentru exploatarea rafinarii, si a Societatii „Redeventa“, numai cu capital romanesc, pentru extractia si prelucrarea titeiului;
- Folosirea, pentru prima data in tara noastra, la iluminatul public, a gazului metan (in orasul Turda);
- Inceperea infiintarii de ferme agricole model; in anii 1921 - 1922 functionau 28 de asemenea ferme, o statiune agronomica si una sericicola, doua ferme experimentale si patru ferme de selectionare a plantelor.
90 de ani de la:
- Darea in functiune, la Moreni (jud. Dambovita), in scop experimental, a primei statii de degazolinare a gazelor petrolifere prin metoda compresiei;
- Construirea, la uzinele din Resita, a primei locomotive cu abur din tara noastra;
- Realizarea, de catre inginerul Aurel Persu, dupa experiente incepute in 1920, a primului automobil cu forme aerodinamice corecte (avea caroseria de forma unei picaturi de apa in cadere), pe care il breveteaza la 19 septembrie 1924 in Germania si apoi si in alte tari. Solutionand problema repartizarii echilibrate a greutatii automobilului pe roti si pe cea a includerii rotilor in interiorul liniei aerodinamice a caroseriei si nefolosind la puntea din spate diferential, Persu a emis idei care s-au aplicat ulterior in constructia de automobile pe plan mondial;
- Aparitia „Buletinului cartii“, sub conducerea lui Emanoil Bucuta si Dimitrie S. Panaitescu-Perpessicius, avand menirea sa promoveze mijloacele de informare stiintifica: bibliografia, statistica, recenzia;
- Darea in functiune, la Medias, a Fabricii Vitrometan, care producea sticlarie de menaj;
- Sustinerea, de catre inventatorul Hermann Oberth, a examenului de diploma la Universitatea din Cluj, cu lucrarea Racheta spre spatiile planetare, care avea sa devina o opera de baza in tehnica rachetelor si teoria zborului cosmic; in acelasi an (1923), proiecteaza si calculeaza, pentru prima data in lume, o racheta meteorologica si geofizica in doua trepte, cea inferioara avand drept combustibil alcool si oxigen, iar cea superioara - hidrogen si oxigen lichid.