Exportul romanesc sub semnul riscurilor si provocarilor
Data: 1 - 15 aprilie 2014
Cum este firesc, orice referire la situatia economica actuala si la perspectivele pe termen scurt si mediu ia in considerare situatia din domeniul exporturilor. Dupa relativa stagnare din 2012, exporturile romanesti au inregistrat, in 2013, o crestere de 12 procente, un fenomen extrem de important reprezentandu-l diferenta considerabila a importurilor, care s-au majorat cu numai doua procente. Asemenea rezultate nu pot fi subapreciate decat cu asumarea imensului risc de a nu se interpreta corect procese si fenomene economice esentiale. In acelasi timp, ar fi o eroare de neiertat daca nu s-ar tine cont de faptul ca o crestere atat de mare a exportului nu a fost si nu este posibila fara luarea in considerare a contextului regional, continental si mondial. In fond, oricat de mult ar depinde exportul de oferta pe care o prezinta Romania, in prima si ultima instanta rolul decisiv il are cererea. Pe un plan mai general, rezultatele la care ne referim sunt efectul unui proces binecunoscut in istoria economica a omenirii. Cresterea puternica a exporturilor este specifica tarilor in curs de dezvoltare in perioada imediat post criza, cand se produc schimbari esentiale de structura in cererea tarilor dezvoltate. In anii de criza, in aceste tari a fost deosebit de accentuata in structura consumului populatiei inlocuirea bunurilor de calitate superioara cu cele mai ieftine, cu o valoare adaugata mai mica. Regasim aceste elemente in evolutia exportului romanesc in situatia in care ponderea cea mai mare au avut-o piesele si semifabricatele din industria auto, dar - mai important in ceea ce priveste dependenta de cerere - si bunurile cu un grad redus de prelucrare.
Un alt factor a carui neglijare ar putea avea consecinte dintre cele mai nedorite vizeaza cursul de schimb. Se stie prea bine ca deprecierea semnificativa a leului favorizeaza, direct si indirect, in special exportatorii.
Intrebarea care se pune prin luarea in considerare a tuturor acestor elemente ar fi urmatoarea: cresterea considerabila a exportului este sau nu cel mai caracteristic semn al unui grad mai inalt de competitivitate? Raspunsul nu este lesne de dat. Competitivitatea constituie si o rezultanta a celor doi factori amintiti, structura exportului (plierea lui pe volumul si structura cererii) si preturile de vanzare (determinate de costurile mai reduse pe care le implica forta de munca si cantitatea mai mica de valoare adaugata). Competitivitatea, insa, inseamna mult mai mult. Dincolo de factorul timp si spatiu, numai progresul stiintifico-tehnic reflectat intr-o valoare adaugata cat mai mare este de natura a transforma ceea ce este conjunctural in ceea ce este si va fi peren. Din acest unghi de vedere, fara a desconsidera eforturile exportatorilor, trebuie spus ca exista riscuri considerabile si provocari pe masura care se cer luate in considerare daca se doreste, cu adevarat, cresterea durabila, sustenabila a competitivitatii bunurilor si serviciilor romanesti. Nu negam nicio clipa ca exista piete externe mai putin „pretentioase“, insa si acestea sunt supuse exigentelor raportului intre calitate si pret, un raport incomparabil mai favorabil obtinut in statele dezvoltate fata de ceea ce se realizeaza in Romania.
Acestea fiind spuse, nu mai incape urma de indoiala ca analiza evolutiei exporturilor romanesti in 2013 impune trimiteri directe la sustinerea strategica a acestei activitati prin creatia stiintifico-tehnica proprie. De aici, obligatiile deosebite ale comunitatii ingineresti fara de care nu se poate concepe cresterea competitivitatii economiei tarii noastre. Bineinteles, se cere receptivitate si din partea mediului de afaceri, dar, ca in orice „joc“ al cererii si ofertei conteaza enorm ce anume li se ofera intreprinzatorilor ca „marfa“ cu cea mai mare valoare adaugata: creativitatea.