ZTE va deschide un centru de servicii in Romania, pana la sfarsitul lunii septembrie
Data: 1 - 15 aprilie 2014
Grupul chinez ZTE, unul dintre cei mai mari producatori mondiali de echipamente telecom, va deschide, pana la sfarsitul lunii septembrie, intr-un oras din vestul Romaniei, un centru de servicii pentru monitorizarea retelelor telecom din 23 de state europene. „Centrul va deveni operational pana la finele lunii septembrie a acestui an si va fi deservit de aproximativ 250 de angajati. Deja au fost recrutate circa 220 de persoane, care, in prezent, urmeaza cursuri de instruire. Centrul va fi deschis intr-un oras situat in vestul Romaniei si va furniza servicii de monitorizare a retelelor operatorilor din 23 de state membre si non-membre ale Uniunii Europene“, a declarat, cu prilejul unui eveniment de profil, directorul general al ZTE Romania, Lorian Vintila. El a adaugat ca deschiderea centrului este parte a unui program de investitii de circa 100 milioane de euro, care se va derula pana in 2015. Programul mai include deschiderea unui centru de servicii in sudul Romaniei si a unei linii de productie, obiective care, potrivit oficialului ZTE, sunt programate pentru anul 2015. ZTE produce echipamente pentru retele de telecomunicatii fixe, mobile, pentru retele optice si de date, si pentru retele inteligente si de ultima generatie.