Din activitatea Sucursalei AGIR Dolj
Data: 1 - 15 aprilie 2015
Cercul Pedagogic al cadrelor didactice de la specialitatile cu profil tehnic
O particularitate a activitatii AGIR Dolj o reprezinta legatura sistematica cu inginerii din invatamantul preuniversitar. La 20 martie a.c., s-a desfasurat Cercul Pedagogic al cadrelor didactice de la specialitatile cu profil tehnic. Activitatea a fost organizata in colaborare cu Sucursala AGIR Dolj si Inspectoratul Scolar Dolj. In acest context, a participat la intalnire prof. Simona Ciulu, inspector scolar pentru Invatamantul Profesional si Tehnic, si presedintele Sucursalei AGIR Dolj, prof. univ. dr. ing. Gheorghe Manolea, care a prezentat lucrarea Exemple de Proiecte prin care AGIR Dolj contribuie la formarea profesionala initiala. S-a facut o scurta evocare a AGIR si a proiectelor desfasurate cu liceele cu profil tehnic din Dolj incepand din 1997, insistandu-se pe proiectele din 2015. S-a propus un nou proiect pentru perioada 2015 - 2010, cu titlul „Despre numele scolii mele...“.
Dintre lucrarile prezentate in cadrul Cercului Pedagogic, s-au bucurat de succes urmatoarele teme: „Evaluarea asistata de calculator cu aplicatia Wondershare Quiz-Creator“ (prof. Ileana Dogaru, de la Colegiul Stefan Odobleja), „Raportul vizitei de studii - Centrul pentru ucenici“ (prof. Stela Sarpe, Colegiul Constantin Brancusi), „Facilitarea invatarii cu ajutorul educatiei nonformale“ (prof. Mariana Lulache, Colegiul Tehnic Energetic Craiova). S-au purtat multe discutii pe tema prezentata de prof. Georgica Puita Stanasel, de la Liceul Tehnologic Horia Vintila din Segarcea, „Proiect Erasmus + Leadership and comunication in education“, de fapt pe exemplele de buna practica din Olanda pentru formarea profesionala si civica a tinerilor.
Din dezbateri s-a desprins preocuparea profesorilor ingineri pentru a-si adapta metodele didactice si pedagogice pentru a raspunde schimbarilor din industrie, din economia romaneasca, precum si schimbarilor de atitudine ale elevilor.
Prof. ing. Tatiana Balasoiu
Colegiul „Stefan Odobleja“ Craiova
Sucursala AGIR Dolj
* * *
„Vehicule feroviare - realizari internationale si realizari locale“
Intalnirea colegiala programata de AGIR Dolj pentru data de 25 martie a avut tema Vehicule feroviare - realizari internationale si realizari locale. Desfasurata in ambianta eleganta oferita de Casa Universitarilor din Craiova, intalnirea a oferit prilejul reunirii catorva actori locali implicati in constructia vehiculelor feroviare si a echipamentelor care contribuie la siguranta circulatiei pe calea ferata si interoperabilitatea echipamentelor specifice.
Inginerul Ion Girnita, directorul SC SOFTRONIC Craiova, a prezentat drumul parcurs de la vitezografe, la locomotive echipate cu motoare asincrone si apoi pana la rama electrica HYPERION care circula acum, zilnic, pe ruta Craiova - Bucuresti Nord - Brasov si retur. Domnul ing. Ion Girnita, membru AGIR, a prezentat, prin comparatie, atitudinea receptiva a beneficiarilor din Ungaria, Germania, Austria si atitudinea indiferenta a factorilor de decizie din Romania. In context, a povestit cum a decurs intalnirea cu un inalt demnitar de la Bruxelles care, la sfarsit, a spus: „Sunt convins ca Guvernul Romaniei este foarte interesat de realizarile firmei SOFTRONIC“.
Desi Guvernul stie, interesul este... nul! Ca urmare, pentru a exploata rama HYPERION, SOFTRONIC a devenit, de nevoie, si transportator.
Din discutiile purtate, apoi, la un ceai, a rezultat oportunitatea si competenta implicarii firmei SOFTRONIC la constructia tramvaielor pentru Craiova sau pentru alte orase din Romania.
Prezentarea facuta de dl ing. Dumitru ?apu, director general la SPIACT Craiova, a fost un exemplu bun privind gasirea niselor de piata, atragerea diverselor surse de finantare, protectia proprietatii industriale prin Brevete de inventie, perfectionarea resursei umane. In plus, a rezultat capacitatea SPIACT de a oferi echipamente privind siguranta si interoperabilitatea transportului pe sina, care indeplinesc cerintele europene in domeniu.
Mai trebuie spus ca la intalnire si la discutii au participat ingineri de la ICMET Craiova, RAT Craiova, Facultatea de Inginerie Electrica si Facultatea de Mecanica, de la Depoul Craiova, de la Complexul Energetic Oltenia.
Totodata, s-a vazut cum au evoluat doua firme pornite in „Economia de piata democratica“ pe cai diferite; una (SOFTRONIC) plecand de la o solutie tehnica - vitezograful pentru locomotive -, iar cealalta (SC SPIACT SA) trecand prin toate etapele: de la transformare din Sectie a CFR in societate comerciala cu capital de stat, apoi caderea libera de la 1800 de angajati la limita falimentului, privatizare si dezvoltare conform standardelor economiei de piata prin eforturile unui colectiv competent si devotat. Daca cele doua exemple ar fi constituit o practica majoritara in Romania postrevolutionara, tara noastra ar fi fost acum cu mult inaintea Poloniei sau cel putin la nivelul Spaniei.
Discutiile purtate cu pasiune si dragoste pentru meseria de inginer, „specifica membrilor AGIR“, asa cum au fost caracterizate de unul dintre participanti, au permis identificarea unei actiuni menite sa coaguleze energiile locale din domeniul constructiei vehiculelor feroviare.
In acest context, ing. Dumitru ?apu a reluat o propunere mai veche referitoare la infiintarea unui Cluster inovativ, pentru dezvoltarea unei infrastructuri de cercetare-dezvoltare-inovare la nivel european privind viitorul transportului urban si suburban in interiorul si in afara unor orase inteligente, cu implicarea competenta de coagulare a AGIR. Se mentioneaza si stabilirea unei relatii de colaborare stiintifica intre Facultatea de Inginerie Electrica din Craiova, prin prof. dr. ing. Ioan Popa, si SC SOFTRONIC, pentru modelarea proceselor termice din cateva echipamente electrice realizate de aceasta societate.
Intalnirea a fost mediatizata cu sprijinul Radio Oltenia si studioului de Televiziune al Universitatii din Craiova, TELE U.
Prof. dr. ing. Gheorghe Manolea
Presedintele Sucursalei AGIR Dolj