Bugetele de investitii in sisteme informatice vor egala in doi ani nivelurile de dinainte de 2008
Data: 1-15 aprilie 2016 2016
Creşterea economică din 2015 a impulsionat multe din firmele din România să investească în îmbunătăţirea sistemelor lor informatice de management al afacerilor, cu accent pe elementele de ordin operaţional. Astfel, nouă din zece proiecte implementate în 2015 în verticala manufacturing au constat în înlocuirea unor sisteme mai vechi cu soluţii noi ERP, avantajoase atât din punctul de vedere al performanţei în management, cât şi al fluxului de numerar, datorită modelului de licenţiere.
„Firmele au nevoie de sisteme informatice mai mari, pentru a gestiona operaţiuni în creştere şi a face faţă concurenţei. Bugetele alocate au crescut în medie cu 7% faţă de 2014, fiind pe un trend ascendent care va ajunge, în maximum doi ani, să egaleze nivelurile din anii de boom de dinainte de criză", a declarat Adrian Bodomoiu, managing director Wizrom Software. El a mai precizat că, la fel ca şi în cazul echipamentelor sau al mijloacelor de transport, înlocuirea sistemelor informatice de management cu soluţii ERP moderne are ca obiectiv obţinerea de avantaje competitive în domeniul operaţional prin îmbunătăţirea planificării, a logisticii, a monitorizării producţiei, în mobilitate şi, nu în ultimul rând, prin conservarea fluxului de numerar. Modelul de licenţiere Software as a Service (SaaS) permite investiţia în sisteme informatice complexe precum ERP, CRM, SFA fără a bloca fonduri considerabile într-o investiţie iniţială, ci plătind o redevenţă lunară în cuantum fix, deductibilă ca serviciu. „Pe de altă parte, putem afirma că tendinţa anului 2016 este normarea cu precizie a muncii, pentru a stabili cu exactitate costul producţiei şi necesarul de resurse. Sunt informaţii necesare atât pentru o negociere de succes, cât şi pentru a garanta obţinerea profitului planificat", a explicat Adrian Bodomoiu.