Facultatea de Constructii din Cluj-Napoca, la 65 de ani
Data: 1 – 15 aprilie 2019
Manifestările festive dedicate împlinirii a 65 de ani de învățământ superior de construcții în Transilvania au fost încununate cu lucrările unei Conferințe Internaționale, care a reunit numeroase personalități remarcate prin contribuţiile lor la dezvoltarea științei construcțiilor, la ridicarea prestigiului academic al Facultății de Construcții. Au participat colegi de breaslă din centrele universitare din țară, precum şi din străinătate (Grecia, Italia, Austria, Ungaria, Spania etc.) pentru a-și împărtăși experiența, atât în domeniul didactic, cât și în cel al cercetării și proiectării. A rezultat o atmosferă în care cei care își desfășoară activitatea didactică și cei care desăvârșesc activitatea în construcții au trăit momente în care s-a reflectat simbioza dintre ştiinţă şi practică.
După mesajele delegațiilor, de la Facultățile de Construcții din București, Timișoara, Iași, Constanța, Brașov, Craiova, Oradea, au urmat expunerile teoretice și practice ale unor delegați, printre care: prof. Luciano Rosati (Italia), acad. prof. Dan Dubină (Timișoara), prof. Heinz Brandl (Austria), prof. Radu Văcăreanu (București), prof. Smaranda Bică (Timișoara) etc., iar în încheierea lucrărilor, prof. Cosmin G. Chiorean, care, prin tematică, expunere și grad științific, a constituit o revelație în adevăratul sens al cuvântului, onorând așa cum se cuvine statutul ştiinţifico-civic al Facultății de Construcții din Cluj-Napoca.
Cum această manifestare de prestigiu s-a încadrat și în acțiunile de sărbătorire a Centenarului Marii Uniri, programul a inclus o vizită tehnică la Cetatea din Alba Iulia.
Această sărbătoare mi-a oferit onoranta misiune de a fi mesagerul Asociației Generale a Inginerilor din România (AGIR), a domnului Mihai Mihăiță, președintele AGIR și președintele Academiei de Științe Tehnice din România (ASTR), la această manifestare de prestigiu a învățământului tehnic din domeniul construcțiilor.
Așa cum decanul facultății, conf. dr. ing. Nicolae Chira, privește cu încredere viitorul acesteia, ca o provocare pentru finalizarea reformei învățământului românesc în crearea unor conexiuni durabile cu societatea, îmi exprim emoția celui care face parte din a treia generație de absolvenți, care a încercat, de-a lungul timpului, să-i onoreze existența.