O noua emisiune de marci postale avand ca tema fenomenele astronomice
Data: 1-15 aprilie 2024
Romfilatelia a introdus în circulație o nouă emisiune de mărci poștale având ca subiect fenomenele astronomice. Sub titlul „Astronomie. Evenimente", emisiunea, alcătuită din două mărci poștale și 1 plic „prima zi", a fost pusă la dispoziția marelui public și a colecționarilor la 8 aprilie a.c. „Anul acesta se împlinesc 25 de ani de la Marea Eclipsă Europeană, cu punctul central al benzii de totalitate în România, lângă orașul Râmnicu Vâlcea, din 11 august 1999. O eclipsă totală de Soare nu e chiar atât de rară precum se crede. Condiția este să călătorim acolo unde se produce. Undeva pe glob, vedem o eclipsă totală de Soare la fiecare un an și patru luni. Din 1999 și până în 2023 s-au produs 18 eclipse totale, din care trei au fost hibride, adică pe o parte a benzii au fost eclipse inelare, iar pe alta eclipse totale. Dacă am aștepta o eclipsă totală de Soare într-un punct fix de pe planetă, să zicem în centrul Bucureștiului, în medie, am avea o eclipsă o dată la 375 de ani. Cu toate acestea, Capitala României a fost locul în care s-au manifestat două astfel de fenomene în secolul XX. În această parte a țării, cei mai norocoși dintre noi am văzut o eclipsă în februarie 1961 și o a doua în august 1999. Dar ultima, care s-a văzut de aici, înaintea celor două, a fost în anul 1100, când Bucureștiul nu exista. Următoarea, vizibilă din Capitala României, sau mai exact din suburbiile din sud ale Bucureștiului, se va produce în septembrie 2081", menționează reprezentanții Romfilatelia, într-un comunicat.
A 19-a eclipsă de la cea din România s-a văzut numai de pe continentul nord-american, a avut o durată maximă dublă față de cea din 1999, adică 4 minute și 28 de secunde, față de 2 minute 23 de secunde, maximul celei din 1999. Această eclipsă s-a produs în ziua de 8 aprilie 2024 și a fost cel mai mediatizat fenomen astronomic din toate timpurile, cu o audiență care a depășit audiența aselenizării americanilor din 1969.
O eclipsă totală de Soare se produce atunci când există un aliniament perfect între Soare, Lună și Pământ, în această ordine, cu Luna între Pământ și Soare. De fapt, Luna, în mișcarea ei pe orbită, intră în fața Soarelui, ocultându-l și lăsând să se vadă, pentru câteva minute, ceea ce e invizibil în zilele obișnuite, și anume, coroana solară și fenomenele din cromosfera Soarelui. Acest fenomen a fost deosebit de important în istoria științei, a fizicii, chimiei și astronomiei în mod special, iar acum, în epoca internetului și a deplasărilor cu avionul pe toată planeta, a devenit unul dintre cele mai râvnite locuri pentru expediții științifice și excursii exotice.
Alte articole



