Studentii de la FIMIM din cadrul Universitatii Ovidius din Constanta utilizeaza realitatea virtuala pentru studiul motoarelor
Data: 1-15 aprilie 2025 2025
Facultatea de Inginerie Mecanică, Industrială și Maritimă (FIMIM) din cadrul Universității Ovidius din Constanța (UOC) implementează tehnologia realității virtuale în procesul educațional, oferind studenților programelor Autovehicule Rutiere și Energetică Industrială oportunitatea de a desfășura activități de laborator inovatoare la cursul „Construcția și calculul motoarelor cu ardere internă". Prin utilizarea realității virtuale, aceștia pot explora detaliile componentelor motoarelor, dobândind o mai bună înțelegere a proceselor de demontare și montare.
- Credit foto: www.freepik.com
Potrivit unui comunicat al instituției de învățământ superior, această inițiativă se desfășoară în cadrul Proiectului „Dezvoltarea Competențelor Academice și a Capacității Inovative prin intermediul unor Studiouri Hibride de Realitate Virtuală" (UPTAKERS), finanțat de Comisia Europeană, prin Agenția pentru Educație și Cultură. Activități similare au loc, în această perioadă, la Universitatea „La Sapienza" din Roma și la Universitatea Politehnică a Cataloniei din Barcelona, având ca obiectiv organizarea unei sesiuni de instruire pentru cadre didactice de la universități din Iordania, Egipt și Tunisia, beneficiare ale proiectului.
În cadrul acestor cursuri, care vor avea loc la Universitatea Ovidius din Constanța, în perioada 23 - 25 aprilie 2025, vor fi evaluate cerințele pentru dotarea laboratoarelor de Realitate Virtuală și Realitate Extinsă, necesare în vederea desfășurării activităților de predare în domenii precum: ingineria mecanică, ingineria electrică, ingineria civilă, arhitectură și medicină.
„Este o schimbare de paradigmă, atât pentru actul de predare, cât și în ceea ce privește procesul de învățare care poate fi comparată, ca amploare, cu ceea ce a reprezentat revoluția Gutenberg, respectiv, evoluțiile care au fost realizate prin introducerea cărților tipărite. În prezent, se stabilesc principii și metode pentru integrarea acestor tehnologii în procesul didactic, dar este necesar un volum uriaș de muncă pentru generarea mediilor virtuale, a modelelor și a algoritmilor pentru aceste aplicații", a precizat prof. univ. dr. ing. Eden Mamut, directorul proiectului UPTAKERS.
Proiectul (UPTAKERS) are un buget total de 800 000 de euro și este implementat pe o durată de trei ani, în cadrul unui consorțiu din care fac parte Universitatea Ovidius din Constanța (coordonator), Universitatea La Sapienza din Roma (Italia) și Universitatea Politehnică a Cataloniei din Barcelona (Spania). Universitățile beneficiare din cadrul proiectului sunt: Academia Arabă de Științe, Tehnologie și Transport Maritim - Egipt, Universitatea Viitoru-
lui - Egipt, Universitatea din Monastir - Tunisia, Universitatea din Sousse - Tunisia, Universitatea de Știință și Tehnologie din Iordania, Universitatea de Științe Aplicate Al-Balqa - Iordania și Centrul de Calcul El Khawaizmi - Tunisia.
Alte articole




