Accesarea fondurilor comunitare, obiectiv prioritar la scara nationala
Data: 16-30 aprilie 2010
Numeroase evenimente inscrise in cronica actualei perioade releva ca tema accesarii fondurilor comunitare preocupa, in cel mai inalt grad, factorii de decizie de la toate nivelurile si din toate domeniile de activitate. Cea mai pregnanta confirmare a fost prilejuita de consultarile pe care presedintele Traian Basescu le-a avut, la Palatul Cotroceni, cu membrii Guvernului. ?eful statului a subliniat ca se impune adoptarea unor masuri urgente pentru imbunatatirea radicala a situatiei in acest domeniu esential pentru progresul economico-social al tarii. Aceasta subliniere a survenit in conditiile in care surse de la Bruxelles avertizeaza ca Romania si-ar putea diminua sansele de a primi sumele prevazute in urmatorul exercitiu bugetar, din perioada 2014 – 2020, din cauza asimilarii scazute a fondurilor structurale.
Astfel, s-a remarcat ca Polonia, Republica Ceha si Slovacia au primit, impreuna, un miliard de euro in plus fata de fondurile structurale pe care le-au atras pina acum, deoarece s-au descurcat foarte bine din punct de vedere economic. Decizia, anuntata de Comitetul interinstitutional, a fost luata pentru ca in primii trei ani ai acestui exercitiu bugetar cele trei tari au reusit o dezvoltare economica si sociala bazata pe restructurare, competitivitate si sustenabilitate. Banii acordati celor trei tari in urma redistribuirii bugetare pe anul 2011 si a unor evaluari care se fac la jumatatea exercitiului bugetar vor fi folositi in special pentru ample lucrari de investitii.
Analistii autohtoni afirma ca putem sa ne gindim la acesti bani si ca la un premiu pe care il primesc statele respective, dar, din pacate, il primesc din banii pe care altii, precum Romania, nu ii folosesc. În anii care au mai ramas pina in 2013, tara noastra va avea mai putine fonduri la dispozitie, iar cel mai mare pericol este ca in exercitiul bugetar 2014 – 2020 sa scada finantarea acordata Romaniei, care se negociaza acum, si sa primim mai putini bani pentru ca nu am facut dovada ca ii putem atrage si folosi. „Daca vrei sa fii fruntas, te bati sa ajungi in virful clasamentului, daca nu, stai cu repetentii“, au afirmat sursele citate.