Parteneriatul public – privat, sursa a dezvoltarii
Data: 16-30 aprilie 2010
Pentru orice observator atent al vietii publice a devenit evident ca programele de dezvoltare, in special in sferele de activitate care ii implica direct pe ingineri, nu mai pot sa fie fezabile daca nu se asigura resurse financiare corespunzatoare. De aici, o cautare febrila de surse de acoperire a necesarului in vederea realizarii unor obiective de prima importanta pentru progresul tarii si prosperitatea cetatenilor ei. Asa s-a ajuns la intensificarea preocuparilor legate de parteneriatele public-private.
Una dintre cele mai reprezentative reuniuni pe aceasta tema a fost Forumul Roman e-Guvernare. Interventiile unor participanti de marca prezinta un incontestabil interes, deoarece respectivul forum a avut un pronuntat caracter practic, participantii – reprezentanti ai autoritatilor publice locale si centrale, ai firmelor (in special din domeniul constructiilor), ai altor segmente ale mediului de afaceri, ai institutelor de cercetare – au ajuns, dupa dezbateri aprofundate, la aceeasi pozitie unitara: parteneriatul public-privat reprezinta una dintre cele mai viabile alternative de finantare, mai ales intr-o perioada marcata de mari dificultati, cum este cea pe care o parcurgem acum. În acelasi timp, avem de-a face cu o mutatie importanta in sfera managementului, respectiv cu extinderea experientei acumulate in acest domeniu prin preluarea achizitiilor in materie din sectorul privat.
Unii participanti au tinut, in mod deosebit, sa se refere la traditiile in acest domeniu din tara noastra.
Nu este vorba, asadar, despre ceva cu desavirsire nou. Aproape toate marile obiective de interes national, in special din domeniul infrastructurii (feroviare si rutiere) s-au realizat, inca de la finalul secolului al XIX-lea, tot prin parteneriate public-private, chiar daca notiunea ca atare nu era utilizata. Cu astfel de parteneriate s-au construit, de exemplu, calea ferata Bucuresti – Giurgiu si salba de poduri de peste Borcea si Dunare, de la Fetesti – Cernavoda. S-ar mai putea da si alte exemple, inclusiv din perioada extrem de dificila antedecembrista. Practic, toate obiectivele realizate cu participarea capitalului strain – cum au fost intreprinderile constructoare de masini de la Resita si Timisoara, fabricile de rulmenti din Alexandria si Brasov, combinatele de utilaj greu din Iasi si Cluj-Napoca – au reprezentat, in esenta, rodul unor parteneriate public-private.
Prin urmare, exista o bogata experienta in materie, iar ceea ce se cere in momentul de fata nu reprezinta decit o adaptare si o extindere potrivit noilor conditii. O expresie a fructificarii experientei evocate, la care se adauga alinierea la standardele UE, este oferita de proiectul de lege aflat in faza avansata de adoptare in Parlament.
Sigur, trebuie sa asteptam forma definitiva, cea care va fi promulgata, insa merita sa ne referim la citeva prevederi cu mari sanse de a fi adoptate, precum cele referitoare la o relativ mare varietate de contracte de parteneriat public-privat, respectiv la etapele marcate de finantare, proiectare, executie, operare, reabilitare si dezvoltare. Etapele preconizate sunt urmatoarele: initierea proiectului, analiza si selectia preliminara a investitorilor, negocierea contractelor, incheierea si verificarea modului in care se respecta de catre parti. O prevedere importanta se refera la concesionarea pe o perioada de 49 de ani a lucrarilor, inclusiv prin instituirea dreptului la uzufruct.
Se poate considera ca asigurarea unui suport juridic adecvat pentru parteneriatele public-private reprezinta un important pas inainte in vederea realizarii a doua cerinte de baza ale dezvoltarii economico-sociale a tarii – asigurarea de surse de finantare complementare bugetului de stat si fondurilor nerambursabile oferite de UE si promovarea unui management performant. Cu o lege buna in domeniu, cresc considerabil sansele unor progrese notabile, dorite de noi toti, in special in domeniul infrastructurii sectoarelor care prezinta gradul cel mai ridicat de utilitati publice.