Vizionari in vremuri de criza
Data: 16 - 30 aprilie 2011
In conjunctura actuala, cand la ordinea zilei se afla preocuparile indreptate spre depasirea marilor dificultati provocate de criza globala, cu efectele ei extrem de acute pe fondul dezechilibrelor economice interne, este firesc sa ne intrebam: cum au procedat inaintasii in situatii similare (pastrand proportiile), respectiv in perioada de comprimare severa a productiei materiale si de diminuare drastica a conditiilor de trai ale majoritatii populatiei tarii?
Nu ne vom duce cu gandul prea departe, ci ne vom referi in numarul de fata exclusiv la ceea ce s-a numit Marea Depresiune din anii 1929 – 1933, aici, la noi, in Romania, prin prisma viziunii unor ingineri de marca, angajati fie in actul politic, fie in lumea afacerilor si, in unele cazuri, in ambele ipostaze.
In pofida putinatatii resurselor financiare (a fost, cum se stie, contractat – si atunci – un important imprumut extern) la nivelul unor ministere cu profil economic s-au conceput si s-a trecut la punerea in aplicare a unor programe de stimulare a investitiilor, in special in sectorul public. Astfel a procedat, in special, inginerul Mihail Manoilescu, ministru al Lucrarilor Publice si Comunicatiilor in 1930, ministru al Industriei si Comertului in 1931. Spre finalul aceluiasi an a fost numit guvernator al Bancii Nationale a Romaniei. Ideea sa principala, pe tema care ne intereseaza aici, a fost aceea de a folosi parghia investitiilor drept solutie principala pentru iesirea din criza. A fost vorba atat despre crearea locurilor de munca necesare pentru absorbtia somajului, cat si pentru echilibrarea cererii interne cu oferta interna. Practic, in anii 1930 – 1932, s-au pus bazele boom-ului economic din cea mai importanta perioada de progres al tarii inainte de izbucnirea celui de-Al Doilea Razboi Mondial (1933 – 1938).
Pentru a ne da seama ce reprezinta cu adevarat un vizionar, se cuvine sa reamintim ca inginerul Mihail Manoilescu a tinut cont, in cel mai inalt grad, de conexiunea ramurilor economiei si, in vederea consolidarii pietei interne, a initiat una dintre cele mai importante masuri de asanare financiara, si anume conversiunea datoriilor agricole. In acest fel s-au creat si premisele asigurarii fortei de munca necesare pentru investitiile in industrie si in infrastructura. De numele lui Mihail Manoilescu este legat Memoriul de la Mangalia, un document care continea doua sectiuni principale, una destinata iesirii din criza politica, cealalta referitoare la iesirea din criza economica. Aceasta a doua parte era „construita“ tot pe ideea accelerarii investitiilor.
Pentru a completa imaginea vizionarilor in vremuri de criza, nu putem sa gasim un exemplu mai bun, de data aceasta in planul practicii nemijlocite, decat cel al inginerului Nicolae Malaxa. In pofida parerii cvasigenerale din mediul de afaceri care punea accentul pe reducerea abrupta a cheltuielilor, in primul rand a celor publice („curbele de sacrificiu“ de trista amintire), Nicolae Malaxa a pus „la bataie“ propriile fonduri si cele atrase, inclusiv de la bancile care mai acordau credite tot in vederea relansarii activitatii economice. El a extins considerabil investitiile la marea uzina care avea sa-i poarte numele. Ceea ce intreprindea era in contrast vadit cu comportamentul majoritatii marilor oameni de afaceri. Incertitudinile legate de evolutia crizei determinasera o puternica reducere a volumului de constructii si de achizitii de echipamente tehnice. Malaxa a profitat de ocazie si a adoptat planuri arhitecturale moderne, cu costuri mai mici, in conditiile in care a dotat noua intreprindere cu tot ceea ce era mai avansat in tehnica timpului. De asemenea, a prevazut ca – in conditiile tarii noastre – cele mai mari sanse de dezvoltare le oferea infrastructura feroviara si, in consecinta, prima capacitate de productie a fost destinata fabricarii de locomotive – si ele expresie a celei mai avansate tehnici.
Este interesant de consemnat ca, odata cu iesirea din criza, in 1933, principalele hale de productie ale Uzinelor Malaxa intrau in functiune la intreaga lor capacitate. Astfel, forta concurentiala a complexului industrial care devenise emblematic pentru ultima parte a perioadei interbelice a fost zdrobitoare, Uzinele Malaxa detinand intaietatea pe ansamblul industriei constructiilor de masini din Romania.
Ca si in cazul inginerului Mihail Manoilescu, nu vom reconstitui, nici macar pe scurt, biografia inginerului Nicolae Malaxa, o personalitate complexa, controversata, asemenea tuturor oamenilor care s-au aflat, deseori, pe pozitii contrare curentului dominant in societate. Notam, insa, crezul sau inca din anii formarii ca inginer (nu oriunde, ci in inima principalei zone industriale a Germaniei), si anume acela ca, fara industrializare, Romania nu are nicio sansa de a reduce decalajul istoric fata de statele dezvoltate ale lumii. Unul dintre colaboratorii lui Nicolae Malaxa, inginerul Henry Holban (1909 – 1991) a facut o declaratie pe care Editura AGIR a consemnat-o in volumul Repere ale ingineriei romanesti. Citam: „Inginerul si Omul Malaxa a avut cutezanta, priceperea si simtirea patriotica sa demonstreze Europei vocatia industriala a romanilor, pe care strainii ii considerau ori ii voiau a fi numai plugari si pastori“.
Ar mai fi ceva extrem de interesant de remarcat. Atat la nivel guvernamental, cat si in cazul unor mari oameni de afaceri, o parte insemnata a investitiilor a fost indreptata spre consolidarea invatamantului, cu prioritate cel profesional, cu accent pe latura tehnica. S-a inteles atunci, din pacate doar de catre vizionari, ca investitia cea mai profitabila a fost, este si va fi cea in educatie. In acest sens, consemnam si crearea Scolii profesionale de pe langa Uzinele Malaxa si bursele oferite de industrias tinerilor cu aptitudini tehnice. N-a fost o optiune unilaterala, din moment ce Nicolae Malaxa a sponsorizat si institutii de arta si cultura. De asemenea, a sprijinit financiar elaborarea Enciclopediei Romaniei. Un Mecena autentic. Cu aceste sumare notatii, credem ca nu mai sunt necesare alte argumente in sprijinul ideii ca la constientizarea nevoii de modele exista suficiente raspunsuri: da, am avut si avem modele! Totul este sa se manifeste si vointa necesara de a le aduce in prim-plan. Viata si opera lor sunt fascinante si, neindoios, vor fascina si tinerele generatii.