Profesorul Teodor Saveanu - patriarh al ingineriei chimice
Data: 16 - 30 aprilie 2012
Poate nu intamplator suntem martorii unui eveniment important din viata eminentului profesor Teodor Saveanu, precum si a Facultatii de Inginerie Chimica si Protectia Mediului. Spun „poate nu intamplator“ deoarece varsta profesorului Saveanu corespunde cu cei 100 de ani de la initierea invatamantului de inginerie chimica la Iasi, moment important in istoria stiintei si tehnicii romanesti. Fericita coincidenta ne indreptateste sa acordam sansei rolul ei (suntem unelte in mana destinului - spunea cineva) si sa ne asociem opiniei regretatului prof. dr. doc. Radu Tudose, membru corespondent al Academiei Romane, care afirma ca „dl profesor Teodor Saveanu este pionierul ingineriei chimice la Facultatea de Chimie Industriala din Iasi“.
Angajat, cu pasiune, in procesul modernizarii invatamantului de inginerie chimica, profesorul Saveanu reprezinta pentru noi unul dintre modelele de dascali, cu contributii de seama la pregatirea unui numar mare de ingineri chimisti implicati in industria de profil din Romania, la conceperea si dezvoltarea unor domenii esentiale ale cercetarii stiintifice. Preocupat de perfectionarea activitatilor didactice, educative si stiintifice, prof. Saveanu a depus eforturi deosebite pentru adaptarea continua a disciplinei pe care a predat-o la cerintele actuale, contribuind la organizarea instalatiilor de laborator si la introducerea unor aplicatii numerice in proiectele de an. Initiator al unor activitati de cercetare stiintifica, impreuna cu colectivul pe care l-a condus, a reusit sa construiasca pe un teren gol, in absenta oricarei experiente, mijloace adecvate de investigatie.
Cu o experienta profesionala indelungata si demna de urmat, prof. Saveanu a slujit cu devotament scoala noastra, in istoria careia s-a inscris ca o personalitate de referinta.
Profund atasat scolii, ani multi chiar si dupa pensionare, dl prof. Saveanu s-a aflat printre noi si, cu deschiderea-i si pasiunea caracteristica, a ramas la fel de activ.
La marcarea centenarului, comunitatea academica din universitatea si facultatea noastra se inclina cu recunostinta in fata pilduitoarei personalitati a prof. Teodor Saveanu, care s-a daruit scolii, militand pentru perenitatea sa. Ii uram, din toata inima,
Ani multi, cu sanatate!