Blitz
Data: 16 – 30 aprilie 2016
● Fonduri pentru reducerea poluării cu nutrienţi. România a încheiat cu Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, la mijlocul lunii aprilie a.c., un Acord de împrumut în valoare de 48 milioane de euro pentru sprijinirea controlului integrat al poluării cu nutrienţi. Documentul a fost semnat la Washington de către Anca Dragu, ministrul Finanţelor Publice, şi Cyril Muller, vicepreşedintele Băncii Mondiale pentru Europa şi Asia Centrală. Reamintim că Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor implementează în prezent prima fază a Proiectului privind Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi. Obiectivul este acela de a reduce pe termen mediu şi lung poluarea cu nutrienţi a resurselor de apă şi sol ale României şi, în final, a Dunării şi Mării Negre. Prin finanţarea suplimentară semnată la Washington, proiectul va fi extins la întreg teritoriul ţării şi va cuprinde atât investiţii la nivelul comunităţilor locale, cât şi măsuri de consolidare a capacităţii instituţionale.
● O nouă generaţie de sisteme de aer condiţionat pentru clădiri mari, pe piaţa din România. Toshiba a prezentat, la mijlocul lunii aprilie a.c., pentru prima dată pe piaţa din România, o nouă generaţie de sisteme de aer condiţionat pentru clădiri mari: Toshiba SMMSe. Noul sistem se bazează pe trei principii: eficienţă - excelenţă - experienţă şi a fost adus pe piaţa locală de AHI Carrier Romania SRL. „Astăzi, confortul şi economia de resurse şi costuri de întreţinere trebuie să meargă mână în mână, fiind completate de simplitate şi flexibilitate operaţională. Sistemul Toshiba SMMSe de aer condiţionat este răspunsul la toate aceste cerinţe. (...) Datorită tipului unic de motor Toshiba Twin Rotary ALL Inverter, al schimbătorului de căldura şi al tehnologiei «intelligent flow» dezvoltată de Toshiba pentru gestionarea agentului frigorific, costurile energetice sunt reduse. Evoluţia inovatoare a componentelor şi controalele tehnice asigură un echilibru optim de temperatură, umiditate şi prospeţime a aerului, realizându-se, în acelaşi timp, eficienţa energetică maximă, costuri minime de operare şi reducerea emisiilor de dioxid de carbon", precizează reprezentanţii distribuitorilor. Până la finalul anului, oficialii companiei estimează vânzarea în ţara noastră a aproximativ 250 de astfel de module.
● Continuă lucrările la nodul hidrotehnic Sânmihaiu Român. Guvernul a decis că lucrările la nodul hidrotehnic Sânmihaiu Român (considerat a fi un obiectiv vital pentru municipiul Timişoara), amplasat pe cursul de apă Bega, vor continua, acestea constând în reabilitarea barajului, a ecluzei şi instalarea echipamentului hidromecanic. Executivul a aprobat, printr-o Hotărâre, o serie de caracteristici şi indicatori tehnico-economici ai acestui obiectiv de investiţii început în 2011, cu finanţarea Băncii Mondiale. Valoarea totală a investiţiei este de 42,3 milioane lei, iar valoarea restului lucrărilor ce urmează să fie executate este de 31,9 milioane de lei.