O noua conducere la Sucursala AGIR Alba
Data: 16 – 30 aprilie 2016
La 7 aprilie a.c., s-a desfăşurat Adunarea Generală extraordinară a Sucursalei Alba a Asociaţiei Generale a Inginerilor din România. Evenimentul - găzduit de Sala de festivități a Colegiului Tehnic I. D. Lăzărescu din Cugir - a inclus pe ordinea de zi alegerea unei noi conduceri a Sucursalei, ca urmare a decesului, în luna noiembrie 2015, a prof. univ. onorific dr. ing. Mihai Gh. Sudrijan, cel care, timp de peste 15 ani, a deținut funcția de președinte al acestei structuri teritoriale a AGIR. La reuniunea de la Cugir a participat, din partea Consiliului Director al AGIR, prof. univ. em. dr. ing. Mircea Bejan - președintele Filialei Cluj a AGIR.
Noul Consiliu Director al Sucursalei Alba, ales prin vot, este format din: preşedinte - dr. ing. Alexandru Micaciu (directorul Colegiului Tehnic I. D. Lăzărescu din Cugir), cinci vicepreşedinţi - Cornel Murg (domnia sa fiind şi prefectul judeţului Alba), Emil Muntean, Toader Ulise, Dorin Scânteie, Radu Roșianu, secretar - Mariana Iviniș, membri - Aurel Voicu, Călin Curea, Mihaela Ciortea, Liliana Dache, Mugurel Sârbu. S-a decis, de asemenea, ca orașele Zlatna, Abrud, Câmpeni, Aiud, Blaj, Ocna Mureș, Teiuș, Baia de Arieș să-și desemneze câte un membru care să facă parte din Consiliul Director al Sucursalei.
Cu prilejul reuniunii de la Cugir, prof. univ. em. dr. ing. Mircea Bejan, președintele Filialei Cluj a AGIR şi membru de onoare al ASTR, a prezentat noua sa carte „Ingineria - artă sau meșteșug" (apărută sub egida Editurilor AGIR şi MEGA), caracterizată în deschiderea volumului drept „o mică enciclopedie a realizărilor inginerești, un început de prezentare a înfăptuirilor deosebite și a utilităților inginerești, a practicării artei în schimbarea și aplicarea tehnologică organizată". Autorul a oferit câte un exemplar fiecărui participant la eveniment. Vom prezenta această foarte interesantă şi amplă lucrare (472 pagini, 12 mari capitole, 104 subcapitole, peste 252 figuri/fotografii, tabele) într-un număr viitor al publicaţiei noastre.