Statutul profesional al inginerului in Europa

După cum am informat în numărul anterior, în a doua parte a Adunării Generale a Asociaţiei Generale a Inginerilor din România (AGIR), desfăşurată la 31 martie a.c., preşedintele AGIR şi al ASTR, Mihai Mihăiţă, a susţinut expunerea „Statutul profesional al inginerului în Europa", pe care o prezentăm în continuare.

De ce este important statutul profesional al inginerului? Răspunsul implică o dublă perspectivă, cea a subiectului şi a obiectului. Am în vedere aici modul în care inginerul îşi onorează propriul statut profesional şi modul în care societatea îl evaluează. Pentru ca în ambele situaţii să se ajungă la un punct de echilibru, este nevoie ca inginerul să-şi exercite profesia la cele mai înalte standarde, iar societatea să fie informată despre contribuţia inginerilor la propriul ei progres, să-i recunoască importanţa şi - foarte important - să pună în practică realizările lor. Rezultatul ar trebui să fie, desigur, benefic pentru ambele părţi, sub toate aspectele, de la cel material, până la cel moral.

S-a spus, la un moment dat, că una dintre moştenirile de calitate ale învăţământului comunist este inginerul român. Este drept că, în contextul actual, subiectul poate fi perceput ca o expresie a unei anumite nostalgii legate, însă, nu de sistemul social-politic, ci de tot ceea ce reprezintă pentru inginer o opţiune, un drum în viaţă, bilanţuri de etapă.

Pentru aprofundarea temei, consider că este util să rememorăm câteva dintre acţiunile întreprinse la nivel european în scopul susţinerii profesiei de inginer. În opinia Comitetului European Economic şi Social (CEES), organ consultativ al UE care cuprinde reprezentanţi ai organizaţiilor sindicale şi patronale şi ai altor grupuri de interese, inginerii şi asociaţiile naţionale ale acestora se bucură de o apreciere sintetizată în formula de „resursă-cheie în procesul de reindustrializare a Europei".

Modul în care se dezvoltă, în prezent, societatea, a creat o multitudine de locuri de muncă atractive pentru tinerii în căutarea unei cariere rapide şi de prestigiu. Ingineria este percepută, de unii dintre ei, drept tradiţională, considerând că nu oferă posibilitatea unui parcurs profesional uşor şi rapid. Pentru anumite segmente, apare ca insuficient de atractivă, ceea ce prezintă o foarte mare provocare pentru societate, în ansamblul ei, şi, în mod special, pentru şansele de realizare a obiectivelor pe care şi le propune, inclusiv în privinţa proceselor de reindustrializare, de creştere a competitivităţii industriei UE.

Nu sunt puţini semenii noştri care consideră că munca ne aduce în primul rând bani şi siguranţa zilei de mâine. La prima vedere, credem că un salariu mare ne oferă automat motivaţia şi bucuria de a munci. Studiile din domeniul sociologiei ocupării au arătat că şi alţi factori sunt importanţi pentru a explica satisfacţia generată de locul de muncă, respectiv capacitatea de decizie, posibilitatea de a echilibra munca şi timpul petrecut în afara acesteia. Dar oare putem să fim fericiţi doar pentru că muncim? În literatura ştiinţifică există o întrebare-parafrază: muncim ca să trăim sau trăim ca să muncim?

O cercetare realizată în 2015 - care a măsurat satisfacţia legată de condiţiile de muncă - arată că în România au o pondere mare (77%) persoanele care se declară satisfăcute, dar se situează pe unul dintre ultimele locuri din Europa (11%) în ceea ce priveşte ponderea celor foarte satisfăcuţi.

Tabloul oferit de această situaţie arată că este necesar ca organizaţiile în care lucrează ingineri să ofere medii de lucru atractive şi oportunităţi de dezvoltare a carierei, să dezvolte sisteme informatice de formare şi evaluare dedicate tinerilor.

Trebuie menţionată aici implicarea Asociaţiei Generale a Inginerilor din România, în calitate de partener, în proiectul ProMe, Cooperare şi Mentorat Profesional între Generaţii. Proiectul urmăreşte să ofere oportunităţi pentru o ocupaţie de interes în viaţa adulţilor în vârstă, în perioada de tranziţie de la viaţa activă profesională spre pensionare, şi chiar mai târziu. Proiectul are ca scop dezvoltarea unei platforme IT care va permite cooperarea profesională între generaţii, interacţiunea dintre adulţii în vârstă şi generaţiile tinere. Este o activitate care creează valoare pentru societate şi economie, în ansamblu.

Este de remarcat că Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii (ICCV) al Academiei Române a prezentat recent un Raport care evaluează starea actuală a calităţii vieţii din punctul de vedere al satisfacţiei existenţiale, al câştigurilor salariale, al ocupării forţei de muncă, al protecţiei sociale, precum şi perspectivele la orizontul anului 2038.

În Raportul social al Institutului de Cercetare a Calităţii Vieţii - 2017 se menţionează: „De ce nivelul salariilor este atât de scăzut în România? Explicaţia standard în discursul public actual este centrată pe formularea confuză a nivelului scăzut al productivităţii muncii. Formularea pune responsabilitatea pe umerii salariatului. Cauzele stau, însă, în altă parte: prăbuşirea sferelor cu munci cu valoare ridicată (dezindustrializarea), tehnologia depăşită în multe domenii şi, în special, management deficitar. Se ignoră, însă, şi un factor politic: întreaga tranziţie a fost dominată de politica salariului mic, care să atragă investitorii, în special străini". În context, subliniez ceea ce reprezintă o mare problemă pentru economie şi pentru întreaga societate, că, în momentul de faţă, avem  probleme mari cu ocuparea forţei de muncă.

ICCV a analizat evoluţia satisfacţiei cu viaţa, conform măsurătorii din Eurobarometru (2001 - 2016), la capitolele „foarte mulţumit" şi „foarte nemulţumit". Ţara cu cele mai bune rezultate este Suedia, urmată de Marea Britanie, Germania, Polonia şi Italia. Pe ultimele locuri se află România şi Bulgaria. (Cei interesaţi pot afla amănunte de pe site-ul Institutului, www.iccv.ro).

La rândul lui, Raportul independent Graduate Barometer 2016, lansat de Trendence Institut, preluat şi de Forbes România, a concluzionat că aşteptările tinerilor din ţara noastră în privinţa primului loc de muncă vizează un salariu lunar de 2200 lei şi un program de lucru săptămânal care să nu depăşească 40 de ore, preferabil într-o corporaţie mare, ocupând o poziţie specializată.

Pretenţiile absolvenţilor universităţilor din România nu sunt cu mult diferite de cele ale ungurilor şi polonezilor.

Studiul a fost realizat în perioada septembrie 2015 - februarie 2016, în 930 de universităţi din 24 de ţări cu participarea a 300 000 de absolvenţi.

Harta pe care o prezentăm în Figura 1 ne plasează clar în partea mai nemulţumită a Uniunii Europene la capitolele evocate. Cu cât o ţară este colorată într-un verde mai intens, cu atât locuitorii ei sunt, în medie, mai mulţumiţi cu viaţa lor.

Educaţia inginerească în Europa 

În toate ţările europene, educaţia se împarte în învăţământ primar, secundar şi terţiar (unele consideră Dezvoltarea Profesională Continuă - DPC o a patra formă). Împreună, învăţământul primar şi secundar durează de obicei 12 - 13 ani în Europa. Finalizarea cu succes a învăţământului secundar este o condiţie prealabilă pentru intrarea în învăţământul universitar. Acesta începe, în general, în Europa, între vârstele de 17 şi 20 de ani.

Educaţia inginerească se integrează în învăţământul terţiar şi se desfăşoară în instituţii de învăţământ superior. Acestea pot fi universităţi, universităţi de ştiinţe aplicate, universităţi politehnice şi unele tipuri naţionale distinctive, cum ar fi Berufsakademien (Germania).

Consensual, în Europa, pentru a deveni inginer, trebuie să fi trecut cu succes o treaptă universitară cu un minimum de 180 de puncte ECTS (Credite transferabile, conform Sistemului European de Credite Transferabile).

Organismele profesionale de inginerie din toată Europa confirmă că învăţarea de-a lungul întregii vieţi este astăzi de maximă importanţă în cariera profesională. Competenţa inginerului, care se bazează pe educaţia de profil, este o combinaţie între educaţia de bază şi experienţa practică.

Prezint, în Figura 2, o schemă a evoluţiilor posibile ale carierei inginereşti.

În afară de educaţia formală, sunt multe moduri alternative de a dobândi competenţe care pot dezvolta cariera de inginer. Această realitate trebuie avută în vedere prin luarea în considerare a cunoştinţelor în continuă schimbare dintr-un mediu de lucru modern, condiţii în care învăţarea şi dezvoltarea profesională continuă (DPC) se îngemănează într-un concept unitar.

DPC este abordată diferit în fiecare ţară europeană, după cum şi la nivel de individ aceasta depinde de  educaţie şi experienţă. Sunt aspecte suplimentare care o influenţează, de exemplu salariul, şansele pe piaţa forţei de muncă etc.

Reamintim că DPC defineşte dezvoltarea unui inginer după educaţia de bază. Bunăoară, în funcţie de alegerea fiecăruia, DPC se poate concentra pe management de proiect sau pe un anumit domeniu tehnic.

Luând în considerare aceste aspecte, concluzia este că profesia de inginer oferă flexibilitate în carieră. Şansele inginerilor pe piaţa muncii sunt bune în cele mai multe domenii; dar, desigur, ele depind de situaţia economică din fiecare ţară. DPC este, în majoritatea statelor europene, opţională, dar există şi abordări reglementate, de exemplu în Marea Britanie (inginer expert), în Irlanda (ingineri Irlanda) sau în Croaţia (unde este parţial reglementată).

 

Competenţa inginerului

În 2014, Federaţia Europeană a Asociaţiilor Naţionale Inginereşti (FEANI) a publicat o lucrare despre Competenţele profesionale ale inginerilor europeni / EUR ING. În acest document se afirmă că descrierea competenţelor unui inginer se bazează în mod tradiţional pe criterii formale, precum durata studiilor şi cunoştinţele acumulate în acea perioadă, instruirea şi experienţa. Pentru măsurarea sau evaluarea competenţelor, este necesară demonstrarea rezultatelor învăţării.

În rezumat, competenţele unui inginer constau din trei segmente, prezentate în Figura 3.

Calitatea înaltă a educaţiei inginereşti în toată Europa este asigurată prin performanţele sistemelor de acreditare din învăţământul universitar, care sunt în vigoare în toate ţările.

Conform FEANI, un Cadru Comun de Formare a inginerilor poate conduce la o înţelegere comună a aspectelor legate de competenţă. Acesta reprezintă un set comun de minime cunoştinţe, abilităţi şi competenţe necesare pentru exercitarea unei profesii specifice. Avem în vedere următoarele elemente:

• „Cunoaşterea" reprezintă rezultatul asimilării de informaţii prin învăţare. Cunoaşterea este cumulul de fenomene, principii, teorii şi practici, legate de un domeniu de lucru sau studiu. În contextul cadrului de formare comun, cunoaşterea este descrisă ca teoretică şi/sau faptică;


• „Abilităţile" înseamnă capacitatea de a folosi cunoştinţele şi know-how-ul pentru a finaliza sarcinile şi a rezolva problemele. În contextul cadrului de formare comun, abilităţile sunt descrise ca fiind cognitive (care implică utilizarea gândirii logice, intuitive şi creative) sau practice (care implică dexteritate manuală şi utilizarea de metode, materiale, unelte şi instrumente);

• 


• „Competenţa" înseamnă dovedirea capacităţii de a utiliza cunoştinţele, îndemânarea şi abilităţile personale, sociale şi/sau metodologice, în situaţii de lucru sau de studiu şi în dezvoltarea profesională şi personală. În contextul cadrului de formare comun, competenţa este descrisă în termeni de responsabilitate şi autonomie.

 

Reglementarea profesiei de inginer în Europa 

Anterior Directivei Uniunii Europene despre Recunoaştere Calificărilor Profesionale, Federaţia Europeană a Asociaţiilor Naţionale Inginereşti - FEANI a realizat un chestionar privind reglementarea profesiei de inginer în Europa. În acest scop, a clasificat ţările din Europa în funcţie de nivelul de reglementare a profesiei de inginer din fiecare ţară. Categoriile rezultate sunt prezentate în Tabelul 1.

Domeniile inginereşti sunt, de asemenea, reglementate şi clasificate diferit în ţările europene. Astfel, cu titlu de exemplu, menţionăm că profesia de „inginer consultant" acoperă cele mai multe discipline inginereşti. În ţări precum Austria, Cipru, Germania, Spania, Grecia, Ungaria, Italia şi Luxemburg, accesul şi exercitarea acestor profesii sunt strict reglementate. Motivele principale sunt garantarea unui nivel ridicat al calităţii serviciilor, precum şi al independenţei şi obiectivităţii.

Ingineria civilă este disciplina care concentrează cele mai multe profesii inginereşti reglementate, fapt atestat de situaţia din 80% dintre statele membre ale UE.

Rata globală de reglementare pentru profesia de inginer în Uniunea Europeană este 84%.

Dacă ingineria civilă şi topografică (reglementate în majoritatea ţărilor) nu sunt luate în considerare şi simpla protecţie a titlului profesional este scoasă din ecuaţie, rata de reglementare scade de la 28%, reprezentând aproximativ 15% din toate profesiile inginereşti din Europa. Reglementarea este mai deschisă în partea de nord a Europei decât în partea de sud.

Angajatorii au un rol deosebit de important în reglementarea profesiei, dat fiind interesul lor de a avea un personal de înaltă calificare, corespunzător cerinţelor actuale şi de perspectivă ale afacerii. Nici Cardul profesional (sau altă reglementare importantă care promovează transparenţa) nu poate înlocui complet procesul de decizie a angajatorilor.

 

Percepţia inginerului în societate

Potrivit unui sondaj de opinie realizat de Institutul German de Cercetare IfD Allensbach, 26% din populaţia în vârstă de peste 16 ani consideră că „ingineria" este o profesie de valoare şi respect. Acest sondaj pune inginerul în poziţia a opta după medici (1), ofiţerii de poliţie (3), profesori (4) şi clerici (6). Într-un alt sondaj de opinie, realizat în Suedia, un inginer cu master a fost clasat pe locul 9 după ambasador (1), profesor (4) şi cercetător (8).

În multe ţări europene, inginerii par să aibă o reputaţie foarte bună în societate. În Marea Britanie, în contrast cu imaginea publică a „inginerilor", ei sunt chiar consideraţi a fi cel mai fericit grup profesional, în parte datorită salariilor relativ mari.

Într-un sondaj realizat în 2007, concluziile au fost că există o „percepţie şi o înţelegere limitate asupra ingineriei şi inginerilor" şi că „o percepţie mai rafinată a fost legată de caracteristicile demografice, cum ar fi clasa socială şi vârsta". În general, ingineria ca profesie a fost privită pozitiv, mai ales în comparaţie cu alte profesii. În medie, ingineria a fost percepută ca având o bună contribuţie asupra societăţii şi s-a relevat că ar trebui implicată în rezolvarea multor probleme care afectează societatea astăzi.

 

Rolul inginerilor în formularea politicii naţionale  

Este foarte dificil să se măsoare influenţa politică a unui grup de oameni atât de eterogen precum comunitatea profesională a inginerilor.

A se forma o părere despre acest subiect discutându-se, bunăoară, despre numărul inginerilor din parlamente, nu este totdeauna elocventă. În anul 2015, în Parlamentul Federal German (Bundestag), din 631 reprezentanţi erau numai 23 ingineri (3,7%), în Suedia, din 349 reprezentanţi în Parlamentul Naţional, doar 12 (3,4%), iar în Irlanda, doi din 167 (1,2%).

În Parlamentul României sunt 28% ingineri, 21% economişti, 19% jurişti. Procentaje asemănătoare se regăseau şi în precedentele Legislaturi.

Deşi regulile politicii de partid determină un anumit nivel de negaţie a fondului educaţional, acesta are o influenţă profundă asupra modului de gândire şi a procesului de luare a deciziilor. Capacitatea inginerilor de a gândi interconectat ar putea avea o influenţă profundă, pozitivă; ei ar putea conferi o altă perspectivă asupra problemelor şi soluţiilor posibile. Orientarea lor către lucrul în echipă ar putea fi un avantaj suplimentar. Modul sistematic de gândire al inginerilor ar putea fi un avantaj in abordarea pe termen lung a complexelor provocări economice şi tehnice.

Prin urmare, în scopul de a consolida legătura dintre politică şi comunitatea inginerească ar fi de dorit să crească numărul de ingineri în parlamentele regionale şi naţionale, precum şi la nivel european. În ceea ce priveşte ţara noastră, este limpede că ponderea inginerilor din Parlament constituie un avantaj, care va trebui să se regăsească în dezvoltarea economică şi socială a ţării.

Pe de altă parte, rolul inginerilor în creşterea economică este evident. De exemplu, contribuţia inginerilor germani la PIB în 2015 a fost de aproximativ 211 miliarde euro, reprezentând 70% din bugetul naţional al Republicii Federale Germania.

 

Situaţia inginerului pe piaţa muncii 

La nivel european, situaţia inginerilor pe piaţa muncii este bună. În Suedia, de exemplu, rata şomajului în rândul inginerilor a fost de numai 1,4% în ianuarie 2015. În Germania, există aproximativ două locuri de muncă vacante pentru un şomer inginer (trimestrul 4/2014). Cu toate acestea, piaţa forţei de muncă include cel puţin trei dimensiuni diferite: naţionale, europene şi mondiale. Situaţia poate varia în funcţie de aria evocată. În plus, există diferenţe între tipurile de inginerie în materie de ocupare. În multe ţări, se înregistrează un deficit de ingineri faţă de necesar. Unul dintre motive este că mulţi ingineri părăsesc domeniile tradiţionale.

Privind o evoluţie viitoare, este de aşteptat o schimbare a programelor de studiu, ca urmare a influenţei crescânde a IT-ului în fiecare domeniu.

O problemă legată de cererea de forţă de muncă în domeniul ingineresc este aceea că avem de-a face cu diferenţe sensibile între situaţia din momentul în care un student intră în colegiu şi cea din momentul în care este absolvent, respectiv, 4 - 5 ani mai târziu. Este o temă de studiu în demersurile îndreptate spre identificarea cauzelor deficitului de ingineri în multe domenii ale economiei şi ale excedentului în altele.

 

Direcţii de acţiune

În încheierea expunerii, consider că este necesar să mă refer la câteva direcţii de acţiune pentru soluţionarea problemelor evocate, aşa cum se conturează ele în viziunea unor prestigioase structuri profesionale.

1. La nivelul FEANI se are în vedere dezvoltarea unui cadru comun de formare pentru ingineri. În acest sens, se colaborează cu Comisia Europeană, un prim pas fiind deja făcut prin difuzarea unui chestionar adresat membrilor FEANI, completat şi de AGIR.

2. Asociaţiile inginereşti să îşi încurajeze membrii să preia un rol mai activ în procesele de luare a deciziilor care privesc viaţa socială.

3. Asociaţiile inginereşti îşi vor încuraja membrii să se implice în activităţi de Dezvoltare Profesională Continuă (DPC) şi să se orienteze spre o dezvoltare planificată a carierei lor. Unde este cazul, trebuie întreprinse demersuri pentru sensibilizarea companiilor pentru ca acestea să încurajeze şi să permită angajaţilor acţiuni de DPC.

Reamintesc aici proiectul Cadrul Bunei Practici de Acreditare a Dezvoltării Profesionale Continue pentru Angajatorii UE ai Inginerilor şi Tehnicienilor, derulat de AGIR, în urma căruia Asociaţia a devenit prima organizaţie din România care oferă Acreditarea Europeană DPC pentru angajatorii profesioniştilor în inginerie, tehnicienilor şi tehnologilor. Reamintim că acreditarea DPC echivalează cu asigurarea, din sursă independentă, a faptului că o organizaţie dispune de sisteme şi practici eficiente în domeniul abordat pentru ingineri şi pentru personalul tehnic.

4. Asociaţiile inginereşti, susţinute de angajatori, trebuie să aibă un rol activ în dezvoltarea programelor din învăţământul superior tehnic.

5. Trebuie susţinută  importanţa experienţei practice în educaţia inginerească.

Cum se vede, s-au conturat recomandări pertinente, care pot şi trebuie să constituie temeiul unor acţiuni practice pe termen scurt, mediu şi lung, adaptate la condiţiile şi necesităţile României, ceea ce va contribui, neîndoios, la consolidarea statutului profesiei de inginer în ţara noastră, în context european.