Sucursala AGIR Dolj, partener in concursul regional „3E - Electrotehnica - Electromecanica - Electronica“
Data: 16-30 aprilie 2018 2018
Concursul regional este organizat pentru elevii din clasele a IX-a şi a X-a de liceu tehnologic, de un parteneriat complex format din Inspectoratele Școlare din județele Dolj, Gorj, Olt, Vâlcea și companiile MISO, Alm Power Group, Quintrix Impex din Craiova.
Elevii sunt grupați în echipaje formate din trei membri. Fiecare membru participă la câte o probă individuală - proba scrisă, proba practică, proba de creativitate - iar punctajele se cumulează în contul echipei.
Concursul din acest an, ajuns la a IV-a ediție, numită James Prescott Joule, (fizician născut în urmă cu 200 de ani), s-a organizat în luna martie la Colegiul Ștefan Odobleja și Facultatea de Inginerie Electrică din Craiova, partener principal în organizarea şi desfăşurarea probelor concursului, gazda probei practice şi furnizoarea software-ului dedicat acestei probe.
A fost organizată o expoziţie de postere tematice realizate de elevii participanți la concurs și de alți elevi, în afara concursului, precum și o vizită la Facultatea de Inginerie Electrică și în Laboratoarele de cercetare ale Universității din Craiova, reunite pe moderna platformă INCESA.
La concurs au participat 31 de echipaje, respectiv 93 de elevi, însoțiți de 25 de cadre didactice din 10 unități de învățământ, din şase localități aflate în patru județe ale Regiunii Oltenia.
Cei premiaţi au primit pachete cu produse electrotehnice - aparate electrice de măsurat, pistoale de lipit, testere pentru mărimi electrice - dar toți participanții au plecat cu experiența lucrului în echipă și cu informații despre oferta educațională și de cercetare în inginerie a Universității din Craiova, despre oferta de angajare a companiilor cu profil electric din Craiova.
Concursul a fost mediatizat pe site-ul şcolii organizatoare, http://stefanodoblejacraiova.ro, pe site-ul Universităţii din Craiova - Facultatea de Inginerie Electrică, https://www.facebook.com/UniversitateaDinCraiovaPaginaOficiala, dar și la postul de televiziune al Universității din Craiova, TELE U.