Build Europe: Constructia de noi locuinte va incetini sau chiar se va opri temporar
Data: 16-30 aprilie 2020
Construcția de noi locuințe va încetini sau chiar se va opri temporar în anumite locuri, iar vânzările de locuințe vor scădea și ele, din cauza diminuării cererii consumatorilor, a incertitudinii economice, consideră reprezentanţii Build Europe, cea mai importantă asociație pan-europeană care reprezintă profesioniștii din sectorul construcțiilor de locuințe din Europa.
„Criza Covid-19 afectează în prezent toate țările din Europa și va avea un impact fundamental asupra economiilor naționale, asupra întreprinderilor și asupra cetățenilor pe termen scurt, mediu și lung", a declarat Marc Pigeon, președintele Build Europe. Cum este cunoscut, mai multe țări europene au adoptat diverse măsuri de izolare care au limitat sever libera circulație a oamenilor și au instituit reguli stricte pentru interacțiunile sociale (cum ar fi măsurile de distanțare socială). „În ceea ce privește sectorul locativ, credem că vânzările de locuințe vor fi extrem de reduse, timp în care cererea pentru locuințe suplimentare rămâne în mod obiectiv ridicată, mai cu seama în zonele urbane", a adăugat Marc Pigeon.
Potrivit unui comunicat al asociaţiei, membrii Build Europe au anticipat că vor fi probleme legate de livrarea autorizațiilor de construcție de către autoritățile publice, de furnizarea de materiale de construcție, în special transfrontaliere, precum și de condițiile de muncă ale lucrătorilor (detașați). Prin urmare, a apărut şi persistă un risc ridicat ca această epidemie să provoace o recesiune care să determine o scădere a ofertei de locuințe. Potrivit lui Filiep Loosveldt, directorul general al Build Europe, este posibil ca toți acești factori să agraveze actuala criză de accesibilitate a locuințelor din Europa, așa cum a fost subliniat în cel mai recent document strategic - Manifesto - al Build Europe.
Asociaţia și membrii săi „sunt îngrijorați de consecințele viitoare ale acestei crize sanitare mondiale fără precedent și sunt ușurați să vadă că se iau deja măsuri importante de către Comisia Europeană pentru a limita impactul focarului Covid-19 asupra întreprinderilor, în special prin a permite autorităților naționale mai multă flexibilitate în aplicarea normelor privind ajutorul de stat". În același timp, Build Europe îndeamnă instituțiile europene și autoritățile naționale să meargă mai departe în adoptarea de măsuri pentru a ajuta cetățenii și întreprinderile, luând în considerare cele mai bune practici deja implementate în întreaga Uniune Europeană, cum ar fi: ▪ asigurarea fluxului de numerar și a lichidității pentru companii, cumpărători de locuințe și chiriași; ▪ garantarea acoperirii costurilor pentru șomaj temporar; ▪ amânarea și economisirea parțială a plăților de TVA, securitate socială și impozit pe profit; ▪ sprijinirea schemelor de „ajutor pentru a cumpăra" în toată Europa; ▪ stimularea fondurilor de investiții pentru a cumpăra blocuri de apartamente pe piața privată în scopul de a oferi opțiuni de închiriere accesibile persoanelor fizice; ▪ asigurarea faptului că toate unitățile administrative să ofere un serviciu constant, fără perioade inutile de oprire. În mod special, supravegherea și obţinerea autorizaţiilor de construire sunt cruciale pentru păstrarea lichidității pe piață și asigurarea salariilor angajaților.
Conform Build Europe, sunt necesare politici efective și eficiente din punct de vedere al ofertei, în scopul de a se reduce costurile producției, pentru a se face față provocării actuale și a se asigura accesibilitatea locuinţelor ulterior perioadei de criză, ca o cale pentru îmbunătățirea nivelului de trai al cetățenilor europeni. „Sperăm că autoritățile publice din toată Europa vor profita de acest moment pentru a aborda în continuare constrângerile care apar și pentru a simplifica reglementările existente, în scopul de a facilita furnizarea necesară de locuințe suplimentare în Europa, fără a pierde din vedere sprijinul necesar acordat beneficiarilor", a menţionat Marc Pigeon.
Build Europe este organizația federațiilor naționale ale statelor membre ale Uniunii Europene, dezvoltatori și constructori de locuințe, reprezentând peste 30.000 de companii afiliate federațiilor din 11 state membre. Build Europe acţionează împreună cu membrii săi să promoveze abordări practice de a livra locuinţe mai multe, de o calitate mai bună și la un preț mai accesibil.