Blitz
Data: 16 -30 aprilie 2021
● Ponderea autoturismelor ecologice în totalul pieţei din România a ajuns la 12,2%. Datele Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA) relevă că aproape 2500 de autoturisme noi electrice şi hibride au fost comercializate în România, în primele trei luni ale acestui an, cu 65% mai multe faţă de acelaşi interval din 2020. Analiza arată că ponderea autoturismelor electrice şi full hibride noi în totalul pieţei auto locale a ajuns la 12,2%, în perioada ianuarie - martie 2021, de la 5,5%, în primul trimestru al anului trecut. Raportat la datele înregistrate la sfârşitul lunii martie 2020, în primele trei luni ale acestui an cele mai multe achiziţii noi au fost consemnate în categoria autoturismelor full hibrid, respectiv 1722 de unităţi, în creştere cu 58,6%. De asemenea, vânzările de autoturisme plug-in hybrid au crescut cu 132,3%, la 360 de unităţi, în timp ce modelele full electrice au consemnat o majorare de 52,2%, până la 414 de exemplare.
● Ministerul Energiei şi Banca Mondială vor face un studiu cu privire la resursele energetice din Marea Neagră. Ministerul Energiei şi Banca Mondială intenţionează să realizeze un studiu comun cu privire la toate resursele energetice din Marea Neagră, astfel încât partea românească a mării să devină un hub energetic important, a declarat Niculae Havrileţ, consilier al ministrului Energiei. Potrivit acestuia, în zona Mării Negre există potenţial pentru extracţia de gaze şi pentru producţia de energie eoliană care, ulterior, poate fi transformată în hidrogen. „Pe zona dobrogeană a Mării Negre există un potenţial uriaş de a se crea un hub energetic de importanţă majoră pentru Uniunea Europeană. De altfel, UE, prin reglementările sale, precum Green Deal, ne ajută cu fonduri dedicate pentru pregătirea tehnică a proiectelor", a continuat el. Reprezentantul ministerului a arătat că Banca Mondială are deja nişte studii privind potenţialul eolian al României în zona maritimă, acesta fiind „uluitor de mare" în comparaţie cu ceea ce avem astăzi.
● Vânzările globale de PC-uri au înregistrat cea mai mai mare creştere din ultimii 20 de ani în primul trimestru. Vânzările globale de calculatoare personale au înregistrat în primele trei luni ale acestui an cea mai mare creştere din ultimele două decenii, în condiţiile în care oamenii le-au cumpărat pentru a putea lucra şi învăţa de la distanţă în timpul crizei COVID-19, potrivit datelor publicate de compania de cercetare de piaţă Gartner Inc. Astfel, în perioada ianuarie - martie 2021, livrările de PC-uri (laptopuri şi computere de tip desktop) au crescut cu 32% în ritm anual până la 69,9 milioane de unităţi. Este vorba de cel mai puternic ritm de creştere consemnat de Gartner după 2000, când compania a început să urmărească piaţa de profil. Conform companiei, această creştere trebuie văzută în contextul a doi factori: situaţia din urmă cu un an, când piaţa a fost afectată de pandemie, şi deficitul global de semiconductori.