Craiova: Strategie regionala privind promovarea noilor tehnologii
Data: 16 -30 aprilie 2021
Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia a organizat, la Craiova, în sistem videoconferinţă, o reuniune consacrată căilor şi mijloacelor de promovare pe scară mai largă şi cu un grad sporit de eficienţă a tehnologiilor specifice erei digitale. Cu acest prilej, a fost examinată şi s-a adoptat Strategia Regională pentru Specializare Inteligentă RIS3 Sud-Vest Oltenia 2021 - 2027. Au participat membrii Consorţiului Regional de Inovare, din care face parte şi prof. univ. dr. ing. Gheorghe Manolea, reprezentantul AGIR şi al Filialei Craiova a ASTR.
În intervenţiile la dezbateri s-au relevat rezultatele de până acum în domeniile care fac obiectul Strategiei şi s-au formulat propuneri pentru aprofundarea unor preocupări menite să racordeze mai puternic economia, cercetarea ştiinţifică, învăţământul, întreaga viaţă social-culturală din Oltenia la procesul de digitalizare. S-au analizat numeroase proiecte ale Centrului Regional de Transfer Tehnologic, autorităţilor publice locale, institutelor de învăţământ superior din zonă, precum şi modalităţile practice de coordonare a acţiunilor de promovare a sectorului IT&C între mediul ştiinţific şi cel de afaceri. S-a pus accentul pe mai buna valorificare a potenţialului creativ din industriile constructoare de maşini şi agroalimentară, transporturi, construcţii, biomedicină potrivit principiilor şi criteriilor dezvoltării durabile, inclusiv prin extinderea economiei circulare.