Industria, la startul unui reviriment cantitativ si calitativ
Data: 16-30 aprilie 2024
Chiar dacă inginerii de toate specializările au, practic, ca arie de prestare a serviciilor de specialitate, întreaga viață economico-socială a țării, este pe deplin justificat interesul special acordat industriei nu numai pentru faptul că această ramură ocupă primul loc ca pondere în Produsul Intern Brut, ci mai ales prin rolul pe care îl are ca furnizor al unor importante mijloace de producție, ceea ce asigură, astfel, resurse generatoare de progres științifico-tehnic. În context, interesează, înainte de toate, crearea condițiilor necesare pentru un reviriment consistent al industriei după contracțiile din anul precedent.
Pe primul plan, contează substanța economică a activității industriale, adică producția efectivă. Cât de veridice sunt cele mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică (INS)? Răspunsul este lesne de dat. Se utilizează exclusiv metodologia EUROSTAT, respectiv un eșantion de produse reprezentative, grupate în nu mai puțin de 719 subclase elementare, după care se procedează la agregarea indicilor primari printr-un sistem de ponderări succesive. Nu mai intrăm în detalii, întrucât INS le examinează odată cu fiecare comunicat oficial. Fapt este că avem de-a face cu informații definite printr-un grad înalt de credibilitate.
(imagine) - Credit foto: www.freepik.com
Pe această bază, supunem, în continuare, atenției cititorilor câteva concretizări. În februarie, comparativ cu ianuarie 2024, producția industrială în serie brută a crescut cu 10,8%, iar în serie ajustată după numărul de zile lucrătoare și în funcție de sezon, cu 2,7%. În acest fel, s-a întrerupt seria scăderilor. Firește, nu putem formula predicții doar în funcție de bilanțul pe o singură lună, însă, în evaluările noastre se cer luate în calcul și alte elemente prezentate de INS. Bunăoară, ritmul cel mai înalt de creștere s-a înregistrat în industria prelucrătoare, ceea ce relevă și un element calitativ deosebit de important, întrucât avem de-a face cu sectorul de activitate caracterizat ca generator de valoare adăugată mai mare, comparativ cu alte sectoare, pe fondul unei tehnicități superioare. Este, de asemenea, important că producțiile respective s-au înregistrat în condițiile diminuării consumurilor energetice.
Dacă mergem mai departe, constatăm, în funcție de datele furnizate de INS, că și cifra de afaceri în industrie s-a majorat în intervalul ianuarie - februarie 2024, în termeni nominali, cu 5,4%, comparativ cu perioada similară din 2023, ceea ce atestă o contribuție mai mare, adusă tot de industria prelucrătoare. Este de remarcat că și pe marile grupuri industriale, cifra de afaceri s-a majorat cel mai mult la bunurile de capital, ceea ce confirmă și reconfirmă un semnificativ reviriment al investițiilor. Este incontestabil o premisă favorabilă și pentru o activitate mai fructuoasă pe termen scurt, mediu și lung.
Bineînțeles, interesează și măsura în care sporurile înregistrate au o tendință reală de a deveni caracteristice pe o perioadă mai îndelungată. Clarificări, fie și numai parțiale, în această privință, aduce tot INS, prin comunicarea faptului că a crescut și numărul de comenzi noi, mai ales pentru industria prelucrătoare. Pe total, adică piața internă și piața externă, față de începutul anului trecut, aceste comenzi s-au majorat, tot în termeni nominali, cu 6,5%.
Firește, se impune a lua în considerare și creșterile înregistrate la prețurile producției industriale, însă, datele prezentate nu alterează esența rezultatului global.
În analiza tuturor acestor date se impune a se face distincția între factorii conjuncturali și cei de lungă durată, dar, chiar și așa, rezultatele la începutul acestui an permit să se identifice factorii care au determinat și determină obținerea de rezultate pozitive cu șanse reale de a contribui, și în viitor, la asigurarea unei creșteri economice sănătoase, de lungă durată, mai consistentă, cu efecte pozitive și asupra factorilor calitativi ai activității industriale. (T.B.)
Alte articole



