CONSTITUIREA ZONELOR TAMPON – MASURA DE PROTECTIE SAU DE AGRESIUNE A PARCURILOR FORESTIERE?

Asa cum aratam intr-un articol din nr. 17/2003 al Universului ingineresc, in urma publicarii la 26 martie 2003 a Hotararii de Guvern nr. 230 s-a procedat la delimitarea a 17 mari rezervatii forestiere, sub forma a 11 parcuri nationale si 6 parcuri naturale, cu o suprafata totala de 611177 ha. Din aceasta intindere, circa 67% revine in exclusivitate fondului forestier, adica nu mai putin de 407767 ha, din care 215539 ha (71,7%) provenind din primele si 192228 ha (61,9%) din ultimele, restul suprafetelor fiind ocupate de pajisti, stancarii, grohotisuri s.a.
Aflate in administratia Regiei Nationale a Padurilor, aceste parcuri au – in conformitate cu dispozitiile Ordonantei de Urgenta nr. 236 din 24 noiembrie 2000, aprobata prin Legea nr. 462 din 18 iulie 2001 – anumite scopuri bine precizate si diferite de ale rezervatiilor stiintifice si naturale ori ale monumentelor naturii si rezervatiilor biosferei.
In cazul parcurilor nationale, aceste scopuri se refera la protectia si conservarea unor esantioane reprezentative pentru spatiul biogeografic national, cuprinzand elemente naturale cu valoare deosebita sub aspect fizico-geografic, floristic, faunistic, hidrologic, geologic, paleontologic, speologic, pedologic sau de alta natura, oferind posibilitatea vizitarii in interes stiintific, educativ, recreativ si turistic, in cuprinsul lor fiind incluse ecosisteme sau fractiuni de ecosisteme terestre si acvatice, cat mai putin influentate prin activitati umane. Elementele cu valoare deosebita de pe suprafata acestor parcuri nationale pot fi delimitate si supuse unui strict regim de protectie, chiar ca rezervatii stiintifice.
In cazul parcurilor naturale, scopurile propuse vizeaza protectia si conservarea unor ansambluri peisagistice in care interactiunea activitatilor umane cu natura de-a lungul timpului a creat o zona distincta cu valoare peisagistica si/sau culturala semnificativa si deseori cu o mare diversitate biologica, constituirea lor promovand de asemenea pastrarea folosintelor traditionale ale terenurilor, incurajarea si consolidarea activitatilor, practicilor si stravechii culturi a populatiei locale.
Asadar, in timp ce parcurile nationale corespund – conform prevederilor IUCN (Uniunea Internationala pentru Conservarea Naturii) – categoriei a II-a, ca arii administrate in special pentru protectia ecosistemelor si recreerii, parcurile naturale incluse in categoria a V-a sunt arii protejate si administrate in principal pentru conservarea peisajului si pentru recreere.
Abstractie facand de echivocul unor formulari privind modul de constituire a acestor parcuri si masurile de protectie sau de conservare corespunzatoare, trebuie remarcat ca in timp ce pentru rezervatiile biosferei, Anexa 1 a Ordonantei de Urgenta nr. 236/2000 prevedea delimitarea unor zone cu regim diferentiat de protectie ecologica, de conservare si de valorificare a resurselor, pentru parcurile nationale si naturale nu se face nicio mentiune de acest gen, ba chiar in cuprinsul celor din urma se admit - asa cum am aratat - practicarea, incurajarea sau chiar consolidarea activitatilor si culturii traditionale a populatiei locale. Totusi, cu ocazia delimitarii celor doua categorii de parcuri s-a procedat in mod corect la separarea, din initiativa proiectantilor, a unor asa-numite „zone tampon“ destinate, ca unitati distincte, a proteja in mod expres fie ecosistemele, fie peisajele ce fac obiectul delimitarii. Ele nu au fost insa excluse de la retrocedarile fara restrictii catre diversi proprietari particulari.
Rolul acestor zone tampon, reprezentand 63,8% din suprafata parcurilor nationale si 76,8% din aceea a parcurilor naturale, este - ca si in cazul benzilor de protectie a suprafetelor de cercetare stiintifica - de a feri ecosistemele si habitatele delimitate, de influenta mediului inconjurator, in special atunci cand acest mediu este supus unor actiuni de exploatare profund vatamatoare conditiilor naturale. De aceea, in zonele tampon trebuie de regula interzise orice alte interventii decat in insusi cuprinsul ariilor protejate. Din nefericire, normele tehnice mai sus mentionate admit includerea lor in reglementarea procesului de productie lemnoasa, punand insa conditia formala de aplicare a unor tratamente proprii functiilor atribuite, asigurarea genofondului local si practicarea unor tehnologii de recoltare in limitele capacitatii de suport a respectivelor ecosisteme. Desi aceste conditii sunt de natura a restrange pericolul afectarii scopurilor pentru care au fost constituite parcurile la care ne referim, ele creeaza periculoase premise de agresiune voluntara sau involuntara asupra ariilor protejate, a faunei, florei, padurilor sau diverselor formatii continute. Teama administratiei de a nu pierde o anumita cantitate de produse lemnoase prin interzicerea exploatarilor in zonele tampon si implicit in interiorul parcurilor nationale si naturale nu justifica nici alterarea functiilor de protectie ale celor dintai si nici prejudicierea adeseori iremediabila a celor din urma. Consideram, de aceea, mai mult decat oportuna si urgenta revizuirea rationala si stiintifica a regimului de management al minunatelor parcuri si zone tampon create.