STADIUL ACTUAL AL REZERVELOR MONDIALE DE URANIU
Data: 1-15 mai 2008
Agentia pentru Energie Nucleara si Agentia Internationala pentru Energie Atomica publica in fiecare an o „carte rosie“ in care se analizeaza cu obiectivitate stadiul „la zi“ al utilizarii energiei nucleare.
Documentul ultim, aparut la sfarsitul anului 2007, prezinta stadiul resurselor nucleare in doua sisteme de exploatare:
– minereu de uraniu in zacaminte geologice aflate pe uscat;
– saruri de uraniu dizolvate in apele marilor si oceanelor.
Pentru minereurile de uraniu situate in straturi geologice aflate pe uscat, agentiile apreciaza rezerve sigure exploatabile convenabil (adica la costuri intre 40 si 130 dolari/tona) in cantitate de cca 3,3 milioane de tone, cu o repartizare principala conform hartii alaturate. Aceasta valoare poate urca pana la 10 milioane tone, incluzandu-se aici si valori speculative (zone putin prospectate, aprecieri din surse diferite etc.).
Cat priveste grupa a doua de resurse, adica saruri de uraniu solubilizate in apele marilor si oceanelor, se porneste calculul de la constatarea ca un litru de lichid oceanic contine in medie 3,3 micrograme de uraniu. Cifra este foarte modesta, dar, raportata la volumul oceanului mondial (1,2 miliarde de miliarde metri cubi), se ajunge la cca 4500 tone saruri de uraniu. Aceasta valoare este de cca 300 de ori mai mare decat ofera ansamblul zacamintelor terestre cunoscute sau aproximate in prezent. Din pacate, extragerea uraniului din apa oceanelor pune specialistilor doua probleme majore:
a) este necesara evitarea amestecarii apei filtrate cu apa ce intra la filtrare;
b) apa ce merge la filtrare trebuie sa curga intr-o miscare naturala, pasiva, fara consum de energie pentru pompare. In caz contrar, energia consumata ar putea greva aproape complet energia nucleara obtinuta. In acest sens se pot folosi anumiti curenti marini intensi (Golfstream, Kuro Shiva – Japonia s.a.).
Revenind la zacamintele terestre, se apreciaza ca, la consumul actual, acestea pot asigura energie nucleara planetei pentru cel putin inca 70 de ani.
Evenimentele tragice petrecute in SUA (Three Mile Island, 1979) si Rusia (Cernobal, 1986) au stopat pentru un timp atat prospectarile, cat si dezvoltarile tehnologice spectaculoase. La aceasta blocare s-au adaugat si marile cantitati de materiale fisionabile devenite disponibile pentru comercializare in urma reducerilor intervenite la arsenalele nucleare ale marilor puteri.
Dar incepand cu anul 2005, datele problemei s-au schimbat radical. Cotatiile la burse pentru minereurile de uraniu au crescut, activitatea de prospectare s-a reluat cu intensitate, iar cercetarile tehnologice au luat un nou avant. Exemplul Frantei, care nici un moment nu a renuntat la extinderea industriei energetice pe baze nucleare, a fost convingator pentru multe tari. Ca prime rezultate, atat in Australia cat si in Brazilia s-au descoperit noi si foarte bogate zacaminte cu minereu de uraniu. Mai mult, in cazul in care preturile vor continua sa urce, se apreciaza ca si sursele mai diluate in continut de uraniu vor deveni interesante, asa cum sunt minereurile de fosfati.
Pe intreaga planeta s-ar putea obtine (evident, la costuri mult mai mari) inca aproximativ 35 milioane de tone minereu de uraniu in paralel cu industriile de preparare a ingrasamintelor chimice.
In situatia in care industria energeticii nucleare isi va continua actuala dezvoltare spectaculoasa, se estimeaza ca o directie foarte interesanta de urmarit ar fi aceea a reciclarii deseurilor, competitiva economic fata de exploatarea zacamintelor diluate. Desi mai scumpe cu pana la 300% fata de minereurile diluate, tehnologiile bazate pe reciclarea deseurilor nucleare permit a se extrage dintr-un gram de uraniu baza o noua cantitate de energie, de cca 50 de ori mai mare.
Fara indoiala ca viitorul va face singur selectia intre diferitele tehnologii de lucru in energetica nucleara, atat in functie de costuri, cat si de resursele acceptabile la exploatare.