Electrificarea intregii tari, un final aminat

O informatie din actualitatea nemijlocita ne-a readus in atentie o situatie de-a dreptul paradoxala. În conditiile in care acoperirea intregului teritoriu al tarii cu retele de comunicare electronica devine un deziderat cu o finalitate apropiata, Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri (MECMA) lanseaza in dezbatere publica un proiect de act normativ pe tema incheierii procesului de electrificare a tarii. S-a intocmit si un „inventar“ din care rezulta ca mai sunt aproape 100 000 (97 805, fix) de gospodarii care nu beneficiaza, in cel de-al doilea deceniu al secolului al XXI-lea, de energie electrica, iar aceste gospodarii sunt situate in nu mai putin de 2284 de localitati. Exista un total de 97 de localitati… total neelectrificate. Apoi, am aflat din studiul care fundamenteaza proiectul de act normativ ca exista pe teritoriul Romaniei nu mai putin de 2018 localitati partial electrificate.
Este foarte bine ca s-a intocmit „inventarul“ prezentat sintetic (numeroase detalii nu pot fi redate in spatiul rezervat acestui articol), dar si cifrele supuse atentiei cititorilor sunt suficient de percutante pentru a oferi un tablou general al modului in care concetatenii nostri beneficiaza de unul dintre principalele atribute ale civilizatiei, inca din secolul al XIX-lea.
Referindu-ne la acest element de actualitate, nu putem sa trecem cu vederea aspectul istoric al temei electrificarii Romaniei. Cum mai remarcam, inca din secolul al XIX-lea, uneori cu contributii de pionierat, tara noastra s-a inscris in procesul global al extinderii surselor si consumului de energie electrica. Din motive care exced notatiilor de fata, raminerea in urma a Romaniei ca stadiu general de dezvoltare a reprezentat, deopotriva, o cauza si un efect al decalajelor care ne-au despartit de tarile avansate si sub aspectul evocat. Practic, pina in primii ani postbelici, in pofida unor resurse considerabile, productia pe locuitor a fost una dintre cele mai reduse din lume, respectiv 130 kWh. Dar, chiar si aceasta „cota“ reprezenta aproape dublu fata de anul 1938 (72 kWh). Era limpede pentru multe generatii de ingineri, nu numai din rindurile elitei profesionale, ci si ale intregii comunitati de profil, ca dezvoltarea Romaniei n-ar fi fost cu putinta fara electrificarea intregii tari. Nu dorim sa intram in polemici care nu au legatura directa cu tema noastra, insa, din respect fata de adevarul istoric, trebuie sa reamintim ca anul acesta va marca implinirea a sase decenii de la adoptarea Planului de electrificare a tarii, iar conditiile politice din 1950 nu reprezinta un argument valabil pentru a subaprecia amintita aniversare. Prin realizarea principalelor obiective ale acelui plan, s-au schimbat extrem de multe in profilul economico-social al tarii. Dupa 40 de ani, in 1990, productia de energie electrica pe locuitor ajunsese la 3300 kWh. Adica, a crescut de peste 25 de ori. Acest progres, chiar daca a fost obtinut in conditii vitrege si nu indica acoperirea necesarului (sa ne amintim doar de cumplitele restrictii din anii ’80 la consumul de energie electrica – industrial, comunitar si individual) reprezenta rezultanta unor eforturi considerabile, desfasurate cu participarea nemijlocita a unei parti insemnate a corpului ingineresc.
Dar, cum o atesta datele la zi, nu s-a reusit sa se electrifice complet tara. De aici, actul normativ mentionat. Citeva elemente privind obiectivele propuse si modalitatile practice de realizare ne vor pune mai bine in tema.
Investitia totala necesara electrificarii gospodariilor aflate in localitatile izolate, amplasate in zonele de distributie ale societatii Electrica, se ridica la 580 milioane de lei. Investitia totala necesara la nivelul intregii tari pentru electrificarea tuturor gospodariilor se ridica la 910 milioane lei. Costul specific mediu pe gospodarie este de circa 10 000 lei.
Din totalul fondurilor necesare pentru electrificare in localitatile deservite de Electrica, de 580 milioane lei, suma de 48 milioane lei este repartizata pentru racordarea gospodariilor din localitatile rurale total neelectrificate, iar 403 milioane lei sunt necesare pentru racordarea gospodariilor din localitatile rurale partial electrificate. Pentru gospodariile din localitatile urbane in care sunt necesare extinderile, suma necesara se ridica la 129 milioane de lei.
Potrivit sursei citate, efortul financiar din partea operatorilor de distributie trebuie sustinut in proportie de 36 la suta de operatorii de distributie cu capital majoritar privat si 64 la suta de operatorii de distributie de la Electrica. Proiectul de act normativ autorizeaza dezvoltarea retelelor electrice de distributie necesare pentru implementarea directiei de actiune din Programul de Guvernare 2009 – 2012 referitoare la intensificarea electrificarii localitatilor izolate, in sate si catune. Ce se mai poate spune dupa prezentarea tuturor acestor elemente? Sa uram succes demersului la care ne-am referit. S-ar incheia, astfel, o veritabila epopee, cea a electrificarii complete a Romaniei.