Tinta Euro
Data: 1-15 mai 2011
Ca si cum temele „clasice“ care ocupa spatiul public nu ar fi fost suficiente, iata ca – odata cu remiterea la Bruxelles a Programului National de Convergenta, actualizat pentru anul in curs – am asistat la lansarea unei operatiuni tip „balon de incercare“ pe tema tintei oficiale de aderare a Romaniei la moneda unica europeana, euro. Ceea ce a atras, cu deosebire, atentia in respectiva operatiune este absenta aproape totala, mai ales in unele emisiuni de televiziune, a abordarilor profesioniste.
Moneda se „bate“ (ca sa folosim un termen in tema) pe data-tinta stabilita in urma cu ani privind inlocuirea monedei nationale, leul, cu euro. Faptul ca s-a mentinut deocamdata termenul-limita oficial de 1 ianuarie 2015 a fost prezentat si interpretat in cele mai nastrusnice moduri. Evident, nu vom cadea in capcana intinsa de cei carora nu le convine o dezbatere de fond.
Nu este un secret pentru nimeni ca moneda unica europeana a devenit familiara majoritatii populatiei tarii, fie ca este vorba despre veniturile transferate in Romania de concetatenii nostri care lucreaza in strainatate, fie ca avem de-a face cu echivalentul in euro pentru preturile unui foarte mare numar de produse si servicii. De altfel, proliferarea caselor de schimb valutar (care nu „someaza“ nici macar o clipa) reprezinta cea mai buna dovada a intensei circulatii a euro in tara noastra. Asistam, in realitate, la un proces de euroizare a economiei romanesti, asa cum s-au petrecut lucrurile cu dolarizarea in primii anii postdecembristi.
Aderarea la euro este perceputa, in general, de majoritatea populatiei tarii drept un punct terminus al procesului de integrare europeana. Nu este o perceptie, in totalitate, gresita, intrucat respectivul proces nu poate fi conceput fara aderarea la euro. Numai ca nu este vorba, aici, despre o simpla vointa sau despre o dorinta acuta, ci despre indeplinirea anumitor criterii. Nu ne propunem, data fiind complexitatea temei, sa intram in detalii, insa se impune macar simpla mentionare a unora dintre aceste criterii. Ele sunt impartite, de regula, in criterii de convergenta nominala (deficit bugetar, „miscarea“ cursului de schimb, rata inflatiei, ponderea datoriei publice in PIB etc.) si in criterii de convergenta reala (nivelul PIB/locuitor, structura ramurilor economiei nationale, diminuarea decalajelor in privinta stadiului de dezvoltare si a conditiilor de trai, gradul de integrare prin ponderea comertului exterior cu UE in totalul acestuia, productivitatea muncii etc.). Numai atunci cand aceste conditii (criterii) vor fi indeplinite se va putea vorbi despre adoptarea euro si in Romania.
Chiar atunci cand tema nu se examineaza de catre specialisti, apare deosebit de clar din enumerarea prezentata ca este vorba despre profunde transformari in economia romaneasca, in societatea noastra, in ansamblul ei. Practic, atunci cand se va lua decizia de primire a Romaniei (nu numai ca exprimare a dorintei noastre) in Zona Euro vom avea de-a face cu o noua calitate a economiei nationale, cu o noua calitate a vietii cetatenilor tarii.
Daca lucrurile sunt examinate din aceasta perspectiva realista, problema principala nu este aceea a unei date fixe de aderare la euro, ci a efortului national indreptat spre indeplinirea criteriilor de convergenta care permit sa se atinga o astfel de tinta. In realitate, lucrurile se reduc la o concluzie extrem de simpla: daca vrem sa aderam cat mai repede la euro, se impune sa se intensifice actiunile menite sa asigure indeplinirea integrala a criteriilor de convergenta. Prin urmare, tinta corecta pentru atingerea acestui obiectiv este dependenta, in cea mai mare masura, de noi insine. Pana nu se va intelege ca un asemenea obiectiv este echivalent cu un autentic Program National, orice dezbatere pe tema aderarii la euro este nu numai inutila, ci si contraproductiva.