„Testele de stres“ sustin: CNE Cernavoda, la cele mai inalte standarde antiseismice
Data: 1 - 15 mai 2012
Oficialii Comisiei Nationale pentru Controlul Activitatilor Nucleare (CNCAN) au declarat ca, in urma efectuarii „testelor de stres“ asupra Centralei Nuclearelectrice de la Cernavoda, unitatea poate rezista la seisme cu magnitudine de peste 7,8 grade pe scara Richter. CNCAN a precizat ca evaluarea riscurilor cauzate de cutremure a fost facuta in conformitate cu standardele internationale curente si cele mai bune practici actuale in domeniu. La evaluarea marjelor de siguranta pentru rezistenta structurilor, sistemelor si componentelor CNE Cernavoda la evenimente seismice, au participat experti internationali si specialisti din partea Institutului National pentru Fizica Pamantului, care au confirmat o protectie adecvata a centralei chiar si in cazul unor cutremure extreme.
Reprezentantii CNCAN au precizat ca au fost analizate cutremurele initiate in mai multe provincii sau surse seismotectonice (Vrancea, Sabla si Dobrogea) si a rezultat ca sursa dominanta este Vrancea. Cutremurul maxim posibil estimat pentru Romania genereaza o acceleratie maxima in plan orizontal la nivelul solului de 0,18 g (0,18 din acceleratia gravitationala medie a Pamantului) si poate fi asociat unui seism cu magnitudine de 7,8 grade pe scara Richter in zona Vrancea. CNE Cernavoda a fost proiectata pentru 0,2 g, iar in urma evaluarii a rezultat ca structurile si echipamentele rezista pana la 0,4 g fara pierderea functiilor fundamentale de securitate nucleara si, deci, nu au fost identificate „puncte slabe“ nici in cazul unor cutremure cu o magnitudine de peste 8 grade pe scara Richter. De asemenea, s-a mai mentionat ca, in ceea ce priveste inundatiile, marjele de siguranta existente pentru CNE Cernavoda sunt suficient de mari pentru a preveni aparitia efectelor de tip „cliff-edge“ (cele pentru care se pierd brusc functiile de securitate nucleara) si nu exista puncte slabe nici pentru scenarii ipotetice in care s-ar produce inundatii din cauza nivelului crescut al Dunarii, combinat cu ploi torentiale pe amplasament, cu mult peste maximele istorice inregistrate. Marjele de siguranta ale centralei in ceea ce priveste inundatiile au fost reconfirmate prin calcule si analize noi, realizate de INHGA, Institutul National GeoEcoMar, INCDDD Tulcea si Agentia Nationala de Meteorologie.
Reamintim ca efectuarea „testelor de stres“ a fost solicitata de Consiliul Uniunii Europene si Comisia Europeana pentru toate centralele nuclearelectrice din UE, in urma accidentului de la centrala nucleara Fukushima Daiichi din Japonia, produs la 11 martie 2011.
Alte articole

