Constantin D. Busila, un remarcabil exponent al stiintei si tehnicii romanesti

Ma incearca o emotie profunda, alaturi de numerosi distinsi colegi, acum, cand savarsim un act elementar de dreptate, cand ne indeplinim o datorie pe care de mult o avem, dar nu ne-am indeplinit-o, si anume evocarea personalitatii unuia dintre conducatorii cei mai respectati ai inginerilor din Romania, creator de tehnica si de industrie, profesor, demnitar de inaltime nationala - inginerul Constantin D. Busila. Emotia mea este adancita de amintirea momentelor pe care le-am trait in anii 1990 - 1991, cand, dintr-o pornire care - sunt convins - venea de la ceea ce m-au invatat marii mei profesori din Politehnica, am inceput sa rasfoiesc in biblioteca AGIR tomurile in care sunt incluse marturiile despre traiectoria prin viata si munca a predecesorilor nostri.
In acea perioada doream sa aflu mai multe despre personalitatea celui pe care il comemoram si care fusese presedintele Societatii Politehnice. M-am simtit mai mult atras de activitatea sa, poate de atunci cand, cu mai multe decenii in urma, am aflat ca fusese unul dintre inginerii romani care stimulase progresul mai multor ramuri ale tehnicii moderne si ale industriei in Romania. Nu am reusit nici atunci sa culeg si nu am strans nici in prezent date indeajuns de multe pentru a schita o biografie a lui Constantin Busila. Va trebui, fara indoiala, sa facem acest lucru cu totii, in viitor. Am adunat, totusi, cateva elemente, care, poate, vor reusi sa jaloneze unele dintre momentele vietii si muncii sale. Iata unele dintre aceste putine date.

Marturia documentelor
Inginerul Constantin D. Busila a devenit membru al Societatii Politehnice la 30 iunie 1904. La inceputul anilor `30, devine vicepresedinte al Societatii. In ziua de 5 februarie 1935, este ales presedinte al Societatii Politehnice, succedandu-i in acest post profesorului Ion Ionescu. A indeplinit functia de presedinte timp de peste 10 ani, desfasurand o munca de o amploare remarcabila, vadind competenta si initiativa, tact si corectitudine. Asupra acestei activitati arunca o lumina descrierile sedintelor conducerii Societatii, publicate in Buletinele acesteia. In sedinta Comitetului Societatii Politehnice din 25 octombrie 1945, i se admite demisia din functia de presedinte, aducandu-i-se multumiri. In scurt timp dupa aceea, avea sa fie arestat, ca fost ministru specialist in Guvernul Romaniei, in anii razboiului. Constantin Busila nu facuse niciodata politica partizana, ci se multumise a-si servi tara ca inginer, cadru didactic, ca om al industriei si economiei nationale.

Un model de angajare civica
Constantin D. Busila a servit vreme indelungata invatamantul superior de ingineri. Astfel, la 21 ianuarie 1910, pe cand era inginer ordinar clasa l-a in sistemul Ministerului Lucrarilor Publice, este numit, prin inaltul Decret Regal nr. 207, in postul vacant de profesor de lucrari grafice la Scoala Nationala de Poduri si Sosele. Cu acelasi prilej, era rugat a se prezenta la scoala pentru „depunerea juramantului cerut de lege si pentru a intra in atributiunile postului incredintat“.
In ziua de 3 februarie 1916, profesorul E. Balaban - director al Scolii Nationale de Poduri si Sosele - cerea ministrului Lucrarilor Publice ca inginerul Constantin Busila sa fie insarcinat - provizoriu - cu predarea cursului de „Tehnologie mecanica, organe de masini si aparate de ridicat“. Confirmarea acestei numiri este comunicata de minister in numai 5 zile, la 9 februarie 1916. In luna aprilie a aceluiasi an, Consiliul profesoral al scolii recomanda, in unanimitate, numirea lui Constantin Busila ca titular pe acelasi post.
Am aratat numai cateva momente ale activitatii didactice ale celui evocat. Profesorul Busila a desfasurat insa o activitate mai larga, el fiind unul dintre fondatorii ingineriei electromecanice in tara noastra. In acest context intra alegerea sa ca presedinte al Comitetului Electrotehnic Roman (in 1934), participarea la activitatile Comisiunii Electrotehnice Internationale, la cele ale Conferintei Internationale a Retelelor de Inalta Tensiune.

Vocatia de dascal
Profesorul Constantin Busila a avut o intelegere profunda a rolului profesiei de inginer atat in rezolvarea problemelor practice de complexitate considerabila cu care se confrunta comunitatea omeneasca, mai ales a celor legate de dezvoltarea industriei, cat si in mai buna organizare a vietii societatii in general.
Iata ce spunea la deschiderea celui de al doilea Congres al inginerilor diplomati ai Scolii Politehnice, in ziua de 10 noiembrie 1935, incepand prin a sublinia importanta continuitatii intre generatii:
„....Noi, cei mai vechi, iesiti din fosta Scoala Nationala de Poduri si Sosele, avem o mare satisfactie de a ne gasi in mijlocul camarazilor nostri mai tineri cari, si cu aceasta ocaziune, manifesta dragostea ce o au pentru stiinta si tehnica inginereasca, punand in evidenta posibilitatile valoroase ce inteleg a pune in serviciul ridicarii si bunei indrumari a vietii economice nationale“.
Vazand in inginerie nu numai activitatea practica pura, ci o prelungire a stiintei, Constantin Busila afirma tot atunci: „Din ce in ce mai mult activitatea de propasire in toate directiunile se bazeaza pe progresele stiintei si pe contributiunea tehnicei aplicate in toate domeniile vietii practice. In aceasta activitate, inginerul de azi are un rol complex si important de indeplinit.
Bazandu-si toate cunostintele sale pe stiinta, inginerul este un om de stiinta care poate contribui la propasirea stiintifica prin necesitatea de a face sa progreseze aplicatiunile tehnice ce-l preocupa, si prin deductiuni din campul acestor aplicatiuni tehnice“.
Cat de actuala si de moderna era conceptia presedintelui de atunci, din 1935, al Societatii Politehnice, privind nu numai contributia inginerului la progresul general, ci si la sprijinirea pe stiinta si pe tehnologie a acestui progres! Inginerul, intreprinzatorul, profesorul si omul de stiinta care era Constantin Busila nu doar intrezarea, dar vedea cu preciziune expansiunea rapida a aplicatiilor stiintei, a diversificarii rapide a ramurilor diverse ale tehnologiei, iar toate acestea le intelegea in legatura stransa cu necesitatile generale ale omenirii, precum si cu cele ale tarii. Subliniind aceste idei, el afirma: „Aplicatiunile tehnice reduse, din un trecut indepartat, pentru masuratoarea terenului si pentru constructia cetatilor si a drumurilor, s-au extins mult; inginerul de astazi construieste si exploateaza diferitele mijloace de comunicatie pe uscat, pe apa, sub apa si in aer; el pune in valoare materialele si metodele de producere in toate ramurile industriale, azi inginerul activeaza in domenii variate: geniu civil, masuratoare, mecanica, electricitate, marina, aeronautica, telecomunicatii, industrii chimice, silvicultura, agricultura etc, specialitati legate de propasirea si buna asezare in vremuri de evolutie normala; inginerul aplica mijloacele tehnice la necesitatile apararii nationale pentru a contribui la asigurarea pacii si linistei, de toti dorita, dar si pentru a putea face fata acelor momente cand imprejurarile vor cere ca cunostintele tehnice sa colaboreze cu puterea de rezistenta a neamului, pentru asigurarea patriei“. „In indeplinirea rolului sau de element constructiv si de progres in viata economica (spunea in continuare profesorul Busila), inginerul foloseste izvoarele naturale de energie si de bogatii ale solului si subsolului, imagineaza si perfectioneaza mijloacele de productiune de tot felul; dar alaturi de aceste elemente ale vietii de azi, si in o proportie destul de importanta, inginerul are de intrebuintat elementul omenesc, ca mana de lucru sau ca inteligenta de creare si de conducere. Inginerul are de indeplinit un mare rol social, acela de a coordona munca omeneasca cu celelalte elemente ale productiunii tehnice, si de a asigura conditiunile cele mai bune de producere si de viata a acestor elemente. In directiunea sociala poate rolul inginerului este tot atat de mare ca in directiunea pur tehnica. Propasirea si buna asezare reies din coordonarea elementului de productie din organizarea rationala pe baze stiintifice a acestor elemente; si in aceasta directiune omul merita tot atata atentiune ca materia si masina. Prin coordonarea multiplelor forme de activitate ce are de dezvoltat, inginerul este unul din elementele cele mai folositoare pentru a contribui la buna organizare, de maine, a vietii publice si private. In aceasta directiune inginerul trebuie sa activeze in cadrul interesului general. Toata aceasta activitate inginereasca trebuie condusa in interesul general al omenirii, pentru progresul general de care cu totii profita. Nu trebuie insa sa neglijam rolul inginerului ca element al productiunii nationale. In cadrul interesului universal si incadrandu-se in aceasta evolutie si progrese generale, inginerii romani nu trebuie sa neglijeze interesele economiei noastre nationale. Necesita o activitate inginereasca pentru coordonarea si punerea in valoare a elementelor de productiune de care dispunem, in scopul satisfacerii si propasirii intereselor nationale; si trebuie desfasurata aceasta activitate in concordanta cu evolutia si situatia internationala, utilizand si colaborand cu elementele din afara, fara a se subordona altor interese, decat ale noastre proprii, si fara a proteja elemente straine de noi in detrimentul celor nationale. Iar in scopul apararii nationale si al pregatirii pentru o zi, pe care nu o dorim, dar care ar putea sa fie, sa fim destul de tari pentru o activitate exclusiv prin mijloacele si puterile noastre nationale, pentru apararea tarii si a neamului romanesc“.
Am prezentat un citat mai amplu din cuvantarea presedintelui Constantin Busila la Congresul amintit, deoarece cred ca spusele sale ii puneau in lumina, in mod foarte complet, viziunea sa larga ca specialist, ca educator si ca indrumator al progresului, intelegerea fenomenelor generale care depaseau fruntariile tarii, dar si evidentul sau atasament, de atentie, patriotism, fata de valorile si necesitatile tarii.

Devotat, pana la capat, profesiei
Campul preocuparilor conceptuale si practice ale profesorului Constantin Busila a fost vast. Competenta sa era deosebit de profunda, nivelul capacitatii sale de documentare de specialitate - remarcabil. Un exemplu - din foarte multele ce pot fi citate - care ilustreaza graitor nivelul intereselor de specialitate ale profesorului, este legat de preocuparile sale pentru promovarea industriei chimice. La una din sedintele plenare ale Institutului Roman de Energie (IRE), al carui presedinte era (in noiembrie 1935), a abordat pe larg tematica valorificarii industriale superioare a zacamintelor de carbune, ca si cea a dezvoltarii industriei chimice in general in Romania, in particular a fabricarii acidului azotic.
Este bine stiut - si inca de la inceput am relevat acest lucru - ca in activitatea sa foarte intinsa, Constantin Busila a pus un accent deosebit pe pregatirea inginerilor. L-a interesat aceasta problema atat ca profesor, cat si in celelalte calitati foarte inalte pe care le-a detinut. Voi ilustra grija sa fata de formarea inginerilor prin sublinierea catorva idei cuprinse in cuvantarea rostita la intrunirea inginerilor, care a avut loc in ziua de 10 martie 1935, in localul Societatii Politehnice, pe tema Politica de stat in chestiunea invatamantului tehnic superior. Printre altele, in aceasta cuvantare, care este un model de intelegere a fondului problemei mentionate, de seriozitate si de pasiune masurata in abordarea ei, profesorul Busila arata ca Societatea Politehnica a considerat intotdeauna invatamantul tehnic superior ca o problema de prim interes pentru consolidarea corpului ingineresc si pentru propasirea economica a tarii, asigurata prin concursul unor ingineri cu buna pregatire stiintifica si tehnica. In toate ocaziile, Societatea Politehnica a pledat si a actionat pentru asigurarea unitatii invatamantului tehnic superior, prin rationalizarea si „centralizarea“ acestuia in cadrul scolilor politehnice. In acest context, in cuvantare se arata ca inginerii puneau un mare pret pe obtinerea legii pentru stabilirea colegiului ingineresc, pentru a asigura exercitarea si protectia profesiunii. Urmarind firul evolutiei invatamantului tehnic superior la noi, Constantin Busila arata care au fost meandrele acestuia, descrie progresul sau, precum si faptul ca in trecutul tarii noastre, politicile in materie de invatamant tehnic superior nu au fost intotdeauna, din motive diverse, in acord cu interesele generale ale tarii. Una dintre concluziile pe care le sublinia presedintele Societatii Politehnice era ca statul trebuie in mod necesar sa dezvolte o politica privind invatamantul tehnic superior, sprijinind aceasta concluzie pe larga sa experienta inginereasca si didactica, precum si pe cunoasterea realitatilor din tarile dezvoltate. In acelasi timp se arata - prin exemple foarte interesante - ce consecinte foarte nefavorabile poate avea adoptarea mecanica a unor modele nevalidate de o practica larga. Urmarirea continutului cuvantarii mentionate, alaturi de contemplarea realitatilor de azi, releva in mod uimitor de clar actualitatea ideilor dezvoltate in 1935 de profesorul Constantin Busila.

Seriozitate si pasiune
Campul preocuparilor conceptuale si practice ale profesorului Constantin Busila a fost vast. Competenta sa era deosebit de profunda, nivelul capacitatii sale de documentare de specialitate - remarcabil. Un exemplu - din foarte multele ce pot fi citate - care ilustreaza graitor nivelul intereselor de specialitate ale profesorului, este legat de preocuparile sale pentru promovarea industriei chimice. La una din sedintele plenare ale Institutului Roman de Energie (IRE), al carui presedinte era (in noiembrie 1935), a abordat pe larg tematica valorificarii industriale superioare a zacamintelor de carbune, ca si cea a dezvoltarii industriei chimice in general in Romania, in particular a fabricarii acidului azotic.
Este bine stiut - si inca de la inceput am relevat acest lucru - ca in activitatea sa foarte intinsa, Constantin Busila a pus un accent deosebit pe pregatirea inginerilor. L-a interesat aceasta problema atat ca profesor, cat si in celelalte calitati foarte inalte pe care le-a detinut. Voi ilustra grija sa fata de formarea inginerilor prin sublinierea catorva idei cuprinse in cuvantarea rostita la intrunirea inginerilor, care a avut loc in ziua de 10 martie 1935, in localul Societatii Politehnice, pe tema Politica de stat in chestiunea invatamantului tehnic superior. Printre altele, in aceasta cuvantare, care este un model de intelegere a fondului problemei mentionate, de seriozitate si de pasiune masurata in abordarea ei, profesorul Busila arata ca Societatea Politehnica a considerat intotdeauna invatamantul tehnic superior ca o problema de prim interes pentru consolidarea corpului ingineresc si pentru propasirea economica a tarii, asigurata prin concursul unor ingineri cu buna pregatire stiintifica si tehnica. In toate ocaziile, Societatea Politehnica a pledat si a actionat pentru asigurarea unitatii invatamantului tehnic superior, prin rationalizarea si „centralizarea“ acestuia in cadrul scolilor politehnice. In acest context, in cuvantare se arata ca inginerii puneau un mare pret pe obtinerea legii pentru stabilirea colegiului ingineresc, pentru a asigura exercitarea si protectia profesiunii. Urmarind firul evolutiei invatamantului tehnic superior la noi, Constantin Busila arata care au fost meandrele acestuia, descrie progresul sau, precum si faptul ca in trecutul tarii noastre, politicile in materie de invatamant tehnic superior nu au fost intotdeauna, din motive diverse, in acord cu interesele generale ale tarii. Una dintre concluziile pe care le sublinia presedintele Societatii Politehnice era ca statul trebuie in mod necesar sa dezvolte o politica privind invatamantul tehnic superior, sprijinind aceasta concluzie pe larga sa experienta inginereasca si didactica, precum si pe cunoasterea realitatilor din tarile dezvoltate. In acelasi timp se arata - prin exemple foarte interesante - ce consecinte foarte nefavorabile poate avea adoptarea mecanica a unor modele nevalidate de o practica larga. Urmarirea continutului cuvantarii mentionate, alaturi de contemplarea realitatilor de azi, releva in mod uimitor de clar actualitatea ideilor dezvoltate in 1935 de profesorul Constantin Busila.

O opera care dureaza, un destin dramatic, o pilda nemuritoare
Opera lui Constantin Busila este deosebit de intinsa, ea fiind pe masura prodigioasei sale activitati stiintifice, tehnice, de organizare, de conducere si de invatamant. Largimea vederilor sale, capacitatea sa de munca, inalta competenta, intelegerea profunda a modului in care trebuie sa isi serveasca tara l-au ridicat pe marele om pana la demnitati foarte inalte. A fost modest si cald, gata de lucru intotdeauna. Nu am citit si nu am auzit vreun repros la adresa persoanei si muncii sale. Si totusi, prin tragismul vietii si al istoriei, un astfel de om, care a avut contributii fundamentale la modernizarea economiei tarii noastre, la propasirea invatamantului, a stiintei si a tehnicii romanesti, a fost lovit fara temeiuri morale si cu adevarat legale, pe ultimul segment al mersului sau prin viata, in modul cel mai violent, necinstit si neomenesc. Profesorul Constantin Busila, presedinte al Societatii Politehnice in decursul multor ani, conducator necontestat al inginerilor romani si industriei din Romania, patriot adevarat, ministru, om de stiinta si de cultura, a fost, pur si simplu, desfiintat, devenind pe nedrept una dintre primele victime ale totalitarismului instalat in Romania in anii postbelici.
Readucerea in memorie pe care o facem astazi trebuie sa fie, dupa parerea mea, numai inceputul evocarii, cunoasterii si valorificarii operei profesorului Constantin Busila. Scoaterea la lumina a meritelor, a creatiei acestui mare inaintas, presedinte al Societatii Politehnice, este pentru noi o datorie sacra. In ciuda tristetii momentului, ma bucur ca inceputul il face Asociatia Generala a Inginerilor din Romania, a carei existenta si lucrare nu ar fi fost si nu ar fi posibila fara tot ceea ce a facut Constantin Busila. De altfel, aceasta este o obligatie de onoare a Asociatiei noastre.

N.R.: Subtitlurile apartin redactiei