Romania, participare record la cea mai mare competitie preuniversitara de stiinta si inginerie din lume
Data: 1 - 15 mai 2013
Sase elevi romani concureaza, in luna mai a.c., alaturi de alti 1600 de tineri din intreaga lume, la Intel International Science and Engineering Fair (Intel ISEF), in Phoenix, Arizona, Statele Unite ale Americii. Este cea mai mare competitie de stiinta si inginerie pentru elevii de liceu din lume. Cei sase elevi romani sunt castigatorii etapei nationale a competitiei si reprezinta cea mai numeroasa participare romaneasca la Intel ISEF din ultimii cinci ani. La nivel mondial, in etapele nationale, au fost inscrisi 65 000 de liceeni.
Masina low-cost, fara sofer
Unul dintre cei mai valorosi tineri romani pasionati de inteligenta artificiala, Ionut Budisteanu, se afla la cea de-a treia participare la Intel ISEF. Elev al Grupului Scolar Oltchim din Ramnicu Valcea, in clasa a XII-a, el propune juriului o lucrare cu sanse sa revolutioneze industria auto, intitulata Utilizarea inteligentei artificiale pentru a crea o masina low-cost, fara sofer. Proiectul combina elemente hardware si software, inclusiv o aplicatie dezvoltata special, testata in situatii reale din trafic, cu scopul integrarii in autovehicule si reducerii semnificative a numarului de accidente rutiere. Unicitatea solutiei propuse consta in utilizarea unui radar minimalist si a unor camere video, montate pentru a recunoaste din imagini, folosind algoritmi informatici proprii, marcajele, limitele si pozitionarea in timp real a masinii in trafic, semnele de circulatie si posibilele obstacole. Un automobil echipat cu aceasta solutie ar putea circula 100% regulamentar pe strada, respectand viteza si distanta fata de alti participanti la trafic, fara implicarea unui sofer, reducand astfel posibilitatea producerii de accidente.
Analiza efectului de sera
Un alt proiect deosebit de interesant a fost realizat de Cristina Nedelcu si Constantin Popa, elevi in clasa a XII-a la Colegiul National Nicu Gane din Falticeni, impreuna cu Ciprian Suiu, elev in clasa a X-a la Colegiul National Petru Rares din Suceava, si consta in analiza aparitiei efectului de sera, respectiv a efectelor pe care poluarea le are asupra aerului din marile orase. Cercetarea lor se concentreaza pe orasul Falticeni. Proiectul porneste de la premisa ca incalzirea globala este un subiect de actualitate si interes pentru umanitate, dar gradul de constientizare a efectelor nocive ale acesteia e scazut. Prin lucrarea lor, tinerii propun un echipament si un experiment simplu prin care se poate masura aceasta tendinta de incalzire, apeland la masurarea constantei solare si a radiatiei ce ajunge la nivelul solului nefiltrata suficient de atmosfera. Studiile realizate de liceeni au identificat principalii factori ce determina abaterile de la valorile normale ale constantei solare reprezentati prin gazele cu efect de sera si exploziile solare, miscarea de revolutie si inclinarea axei terestre. S-a realizat o schema si un prototip experimental prin care se pot determina si analiza influenta diferitelor gaze asupra constantei solare la diferite altitudini. Rezultatele obtinute cu prototipul realizat sunt in concordanta cu masuratorile facute de mari institute de cercetari din lume, lucru ce sustine intentia elevilor de a-si promova proiectul in vederea preluarii lui de catre laboratoare si institutii din tara interesate de monitorizarea acestui fenomen.
Alte articole



