Convorbire cu dr. ing. Michael (Mihai) Horodniceanu, presedintele MTA Capital Construction - New York

„Am puternic sentimentul apartenentei, al recunostintei fata de Romania, pentru ca aici am primit bazele formarii mele din toate punctele de vedere“ (II)

In numarul anterior am publicat prima parte a convorbirii cu dr. ing. Michael (Mihai) Horodniceanu, presedintele departamentului de constructii al Metropolitan Transportation Authority din New York (SUA). Interlocutorul nostru s-a referit, mai ales, la modul in care este organizata si se desfasoara activitatea de extindere si modernizare a metroului din marea metropola americana. In cele ce urmeaza, vom reda alte aspecte ale unei experiente valoroase nu numai a unui inginer, originar din Romania, ci si a unor structuri statale puse efectiv in slujba interesului public.

Teodor Brates: Va rog sa continuam discutia din punctul in care dvs. ati subliniat importanta deosebita a calitatilor manageriale ale celui care urmeaza sa conduca lucrarile la proiectele castigate de companiile private, ca efect al unei riguroase selectii.
Michael Horodniceanu: Propun sa mai fac cateva referiri la subiectul reprezentat de criteriile de selectie cu care operam. Am vazut ca va preocupa acest subiect in raport cu unele situatii din Romania. Daca ar fi sa inchei remarcile referitoare la faptul ca acordam lucrarile doar firmei care prezinta si garantii manageriale, as spune ca de calitatile omului care poarta principala raspundere pentru finalizarea lucrarilor depinde si aprecierea modului in care eu personal si colaboratorii mei facem fata cerintelor unui management performant. Intr-adevar, asa cum ati observat si dvs., este valabila pretutindeni zicala romaneasca „omul sfinteste locul“.

T.B.: Mai sunt si alte criterii demne de mentionat in legatura cu atribuirea catre sectorul privat a unor lucrari publice?
M.H.: Fireste, sunt multe, dar n-as dori sa omit importanta pe care o atribuim duratei de executie a proiectelor in cauza. Cu titlu de exemplu, iau ca termen 36 de luni. In functie de aceasta durata, ofertantul ne cere un anumit pret. Am precizat ce intelegem prin „cel mai bun pret“, adica cel care ne permite sa beneficiem de o lucrare care sa satisfaca exigentele proiectului nostru, de fapt, ale locuitorilor New York-ului. Nu mai revin. Deci, pentru o anumita durata convenim asupra unui anumit pret. Daca, insa, ofertantul se angajeaza sa finalizeze lucrarea intr-un termen mai scurt, cadem de acord asupra unei alte variante de pret. Nu este exclusa posibilitatea de a reduce pretul in cazul unei anumite prelungiri a duratei lucrarilor. Deci, suntem foarte flexibili...

T.B.: Dar exclusiv in functie de ceea ce primeaza in raport cu interesul public.
M.H.: Neindoios. Acesta este imperativul esential.

T.B.: Sunt - si la dvs. - contestatii referitoare la rezultatele selectiei cu care operati in atribuirea contractelor?
M.H.: Sunt. Noi demonstram, totdeauna, chiar in justitie, ca am respectat criteriile si, prin urmare, „verdictele“ ne sunt, de regula, favorabile.

T.B.: Tot in legatura cu starile de spirit de la noi, din Romania, stari de spirit si mentalitati reflectate si de numarul relativ mare de contestatii, v-as intreba transant: cum este privit acolo, la New York, si, in general, in SUA, rolul sectorului public, al sectorului de stat din economie, din administratia centrala si locala?
M.H.: Totul se judeca fara prejudecati, exclusiv pe baza de eficienta, de rezultate. Bineinteles, cand ne referim la rezultate luam in calcul foarte multe elemente de ordin tehnic, financiar, social, dar nu izolat, ci in interdependentele lor cu finalitatea despre care ati vorbit si dvs. Adica, ne gandim la semenii nostri in calitate de beneficiari ai serviciului public pe care il oferim, la exigentele lor, cel putin rezonabile.

T.B.: Aceasta precizare ne ofera, cred, deschiderea spre a doua mare tema a acestei convorbiri, si anume impresiile dvs. in urma actualei vizite in Romania.
M.H.: Sigur, inainte de toate, sunt emotiile normale, omenesti, ca sa spun asa, determinate de revederea unor locuri, a unor oameni care fac parte din viata mea, din modul in care m-am format din toate punctele de vedere, nu in ultimul rand moral. Repet: toata baza educatiei mele vine din Romania. Este ceva fundamental, care nu se poate uita, este ceva la care nu se poate renunta. Motivatia mea personala a fost, totdeauna, de a face lucrurile tot mai bine, de a impinge inainte limitele profesionale. De fiecare data cand am schimbat un loc de munca, am castigat mai putin. Partea baneasca este, desigur, foarte importanta, dar nu a fost si nu este motivatia principala. Am tinut neaparat sa-mi exprim si acest punct de vedere pentru ca - si dintr-o asemenea perspectiva - datorez mult Romaniei.

T.B.: A fost o „deschidere“ cum nu se poate mai potrivita pentru impresiile cu care plecati acum din tara natala.
M.H.: Am apreciat si apreciez progresele inregistrate in cele mai diverse domenii. Banuiesc ca dvs. nu doriti un raspuns de complezenta.

T.B.: Nu. In niciun caz.
M.H.: Atunci, sa va spun ceea ce eu consider esential. Dupa Revolutie, s-au produs mari schimbari, inclusiv in sfera mentalitatilor si a conditiilor de trai. S-a inregistrat, de exemplu, o explozie in privinta numarului de masini personale. Automobilul este - si el - o expresie a libertatii, a libertatii de miscare. Este una dintre explicatiile actualelor procese si fenomene din domeniul urbanismului in Romania. Ca sa ne apropiem de tema noastra, trebuie, inainte de toate, remarcat ca reteaua stradala n-a fost conceputa si nici nu s-a dezvoltat la nivelul de libertate a circulatiei, cu masinile personale inregistrate chiar imediat dupa decembrie 1989.

T.B.: Fara sa negam realitatile la care dvs. faceti trimitere, mi-as permite sa constat ca nu avem de-a face cu un fenomen singular romanesc.
M.H.: Nici vorba despre asa ceva. Mai peste tot in lume, libertatea de miscare cu masini personale este tot mai puternic strangulata. In acelasi timp, exista o scara a gravitatii procesului si fenomenului la care ma refer. In momentul in care trotuarul a devenit loc predilect de parcare, in masura pe care o ofera imaginea Bucurestiului de astazi, problema capata o gravitate deosebita. Imi permit sa fac o asemenea afirmatie, pe de o parte, pentru ca stiu cum stau lucrurile in diverse zone ale lumii si, pe de alta parte, pentru ca imi pare rau ca tocmai acolo unde m-am nascut si mi-am asigurat, cum am mai precizat, bazele educatiei mele, oamenii se confrunta cu o asemenea situatie.

T.B.: Exista, totusi, solutii, probabil, solutii adaptate tocmai la situatia evocata, situatie care - la randul ei - reflecta stari de fapt mai ample, mai generale legate de transportul in spatiul public, pe drumurile publice.
M.H.: Pentru ca va referiti la solutii, consider ca elementul principal, punctul de pornire trebuie sa-l constituie viziunea urbanistica de ansamblu asupra Bucurestiului. Totdeauna, solutiile de fond, strategice au apartinut unor lideri vizionari. Nu este vorba despre solutii perfecte, insa cea mai controversata solutie este mai buna decat atunci cand lucrurile sunt lasate la voia intamplarii, cand se creeaza conditii pentru actiuni haotice. Sigur, apar riscuri, dar ele trebuie asumate. Stiti, americanii spun adesea „am un vis“...

T.B.: Bunaoara, Martin Luther King, precum si multi altii, vorbeau despre visul lor, consonant cu aspiratiile contemporanilor.
M.H.: Exact. Visul, ca expresie a viziunii despre care vorbeam. Cred ca s-a inteles ca am in vedere un plan general de dezvoltare a Bucurestiului, in care transportul public ar reprezenta o parte dintr-un intreg, daca nu armonios, macar predominant rational. Asa inaintezi intr-o maniera constructiva, punand caramida peste caramida pentru a ajunge la edificiul pe care il doresti.

T.B.: Inteleg ca pledati pentru a se folosi reteaua stradala existenta - ca doar nu se va trece la demolarea ei, ci doar la adoptarea unor corecturi - astfel incat sa se asigure un flux cat mai fluent al circulatiei autovehiculelor.
M.H.: Acesta este numai un aspect al temei mult mai ample la care m-am referit. Daca, de exemplu, se pune accentul pe construirea unor locuri subterane de parcare, neglijandu-se, tot de exemplu, rolul transportului in comun subteran si la suprafata, lucrurile nu se rezolva, ci dimpotriva, se complica. La fel, se pune problema in legatura cu stabilirea cailor rutiere cu sens unic, corelate cu posibilitatile de acces nu numai spre locurile de munca, ci si spre zonele de locuit, spre centrele comerciale. Tot o viziune unitara ar permite sa se stabileasca si traseele destinate exclusiv pietonilor. Autorizatiile de constructie pentru zonele rezidentiale, pentru alte componente ale vietii urbane, nu pot fi, nici ele, fundamentate, in absenta unui plan general de urbanism, specific metropolelor.

T.B.: Banuiesc ca exigenta principala pe care ati formulat-o, si anume viziunea de ansamblu dintr-o perspectiva strategica, a fost si este promovata la New York si cu participarea dvs. in calitate de presedinte al MTA Capital Construction.
M.H.: Fiti sigur de asa ceva. Daca n-ar fi existat si nu ar exista o asemenea viziune intr-un oras cu o asemenea populatie si cu un asemenea numar de vititatori zilnic, intregul transport urban si, in stransa legatura cu el, cel suburban s-ar bloca iremediabil.

T.B.: Dar nici New York-ul nu s-a „nascut“ pentru a face fata traficului din prezent si, mai ales, celui din viitor.
M.H.: Tocmai de aceea am pus accentul ca trebuie sa se porneasca de la ceea ce exista. Sa se pastreze tot ceea ce este util si sa se mearga mai departe potrivit unui plan general de urbanism care sa se bucure si de sustinerea populatiei. Noi atribuim o importanta deosebita consultarii locuitorilor si valorificam, tot potrivit viziunii despre care vorbesc, cele mai bune idei.

T.B.: In contextul conturat de dvs. nu putem ocoli tema metroului bucurestean, exact domeniul care intra si in preocuparile dvs. de ordin profesional, de ordin managerial.
M.H.: Nici nu intentionez s-o ocolesc, mai ales ca aceasta convorbire se desfasoara imediat dupa una dintre vizitele mele la metroul bucurestean, inclusiv pe santierele de extindere a acestuia.

T.B.: Deci, pot sa va rog sa ne impartasiti impresiile si sugestiile dvs.
M.H.: Fireste. Ma voi limita, insa, la impresii, pentru ca sugestiile sunt legate prea mult de aspecte de specialitate, care nu sunt familiare publicului larg. Impresiile mele sunt predominant pozitive. In mod deosebit, remarc nivelul de pregatire, de calificare a personalului, modul in care - la posibilitatile existente, care nu sunt prea generoase - se asigura o buna functionare a metroului. De asemenea, am constatat gradul inalt de curatenie, superior celui din alte capitale ale lumii.

T.B.: Ati spus ca „posibilitatile nu sunt prea generoase“. V-ati referit la nivelul tehnic, la performantele dotarii de care dispunem, avand in vedere si perspectivele de extindere, de modernizare?
M.H.: Lucrurile se judeca, totdeauna, prin comparatii. Unul este nivelul de dezvoltare in Statele Unite si altul in Romania. De aici, decurg multe, mai ales aspectele de ordin tehnic, performantele din acest domeniu la care v-ati referit. Ceea ce este un dezavantaj s-ar putea transforma intr-un avantaj, in sensul ca tot ce va reprezenta, de acum inainte, investitie la metroul din Bucuresti sa se faca pornindu-se de la performantele pe plan mondial.

T.B.: Dar aici este vorba si despre resursele financiare.
M.H.: Le am si pe ele in vedere, poate chiar inainte de alti factori. Dar, stiu o vorba inteleapta care are circulatie si in Romania: „Sunt prea sarac pentru a cumpara lucruri de slaba calitate“. La resursele financiare, cate sunt, trebuie sa se stabileasca prioritati, secventialitati, astfel incat sa se mizeze pe efectul multiplicator al celor mai avansate tehnici si tehnologii. Asa ca revenim la viziunea de ansamblu.

T.B.: Ati impartasit aceste ganduri si gazdelor dvs. de aici, din Bucuresti?
M.H.: Este de la sine inteles ca am facut-o. Cu cele mai sincere sentimente de prietenie, cu dorinta de a contribui - asa cum am mai spus - la mersul lucrurilor inainte. Repet - de aceasta data - ca o concluzie: nu pot uita unde m-am nascut, unde s-au pus temeliile formarii mele ca om, ca profesionist, iar toate acestea se regasesc in tot ceea ce intreprind in relatiile cu institutiile si colaboratorii din Romania. Vizita mea este, atat pentru mine, cat si pentru gazde, un capitol dintr-o carte a vietii care se scrie in continuare.