Blitz
Data: 1-15 mai 2016 2016
Acordul istoric privind schimbările climatice, semnat cu ocazia Zilei Pământului. Peste 155 de state au semnat, la 22 aprilie a.c., la New York, cu ocazia Zilei Pământului, Acordul privind schimbările climatice, al cărui obiectiv principal este limitarea creşterii temperaturii globale la cel mult 2 grade Celsius. După cum se ştie, Acordul a fost negociat şi agreat la nivel mondial, în cadrul Conferinţei Internaţionale privind schimbările climatice de la Paris, de la finalul anului anterior. România a fost reprezentată la reuniunea statelor lumii, pentru semnarea în cadru oficial a Acordului de la Paris, de o delegaţie condusă de ministrul Mediului, Cristiana Paşca Palmer. Textul Acordului este rezultatul unui amplu proces de negociere între statele lumii şi impune obligaţii juridice tuturor părţilor. Conform documentului, toate statele trebuie să întreprindă măsuri naţionale pentru atingerea angajamentelor de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră.
● Guvernul SUA sprijină proiectul de micro-reţea inteligentă al UPB. Agenţia Americană pentru Comerţ şi Dezvoltare (USTDA) a acordat Universităţii Politehnica din Bucureşti (UPB) o finanţare pentru efectuarea unui studiu de fezabilitate. Acesta va evalua viabilitatea tehnică, economică şi financiară a implementării unui proiect pilot de micro-reţea inteligentă în campus. Acordul de finanţare a fost semnat la UPB de către Hans Klemm, ambasadorul SUA în România, şi Mihnea Costoiu, preşedinte şi rector al UPB. UPB intenţionează să implementeze proiectul în tot campusul. „Acordul, prin care se va implementa un sistem de gestionare a energiei similar celui al unui oraş inteligent, ne oferă oportunitatea de a ne alătura unui grup restrâns de universităţi europene care au început să implementeze un astfel de concept ambiţios", a declarat Mihnea Costoiu. Studiul va evalua oportunităţile de extindere a capacităţii de generare de energie, de aplicare a trigenerării şi de diversificare a resurselor energetice. În plus, el va analiza adăugarea de sisteme de stocare a energiei termale şi electrice, precum şi maximizarea utilizării de tehnologii pentru construcţii inteligente.
● Diplomă Aniversară. Centrul Regional de Inovare şi Transfer Tehnologic TehImpuls din Timişoara a acordat Diploma Aniversară Sucursalei Timiş a AGIR, membru fondator al acestei prestigioase organizaţii. Diploma a fost acordată cu prilejul împlinirii a 10 ani de la înfiinţarea TehImpuls, în semn de apreciere pentru sprijinul constant dat de Sucursala AGIR Timiş în desfăşurarea activităţilor de inovare şi transfer tehnologic. Reamintim că TehImpuls este un organism non guvernamental, înfiinţat în anul 2006, ca proiect-pilot al Strategiei de Inovare Regională a Regiunii Vest şi are rolul de a acţiona ca interfaţă regională între cererea şi oferta de inovare, în scopul creşterii competitivităţii mediului economic din această zonă prin implementarea de soluţii inovatoare în întreprinderi şi comercializarea produselor inovatoare existente.